CSJ. Decizia nr. 1271/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1271/2003

Dosar nr. 4156/2001

Şedinţa publică din 28 februarie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1280 din 2000, Tribunalul Prahova a respins excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de pârâta SC R. SRL Sinaia, iar pe fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei R.A. A.P.P.S. SRL Sinaia, privind pretenţiile în sumă de 80.450.283 lei.

Această sentinţă a fost păstrată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercială, care, prin Decizia nr. 394 din 28 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Instanţa de apel a reţinut că, prin contractul de asociere încheiat la 1 septembrie 1995, părţile au convenit asupra colaborării, în vederea realizării, în comun, a activităţii de comercializare produse nealimentare în spaţiul aparţinând reclamantei din incinta complexului Peleş, pentru care s-a obligat lunar la o anume sumă de bani.

Părţile au convenit asupra posibilităţii renegocierii periodice a obligaţiilor contractuale ale pârâtei, în funcţie de rata inflaţiei, însă, această renegociere nu s-a realizat şi, ca atare, pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 80.450.293 lei, datorată în baza contractului de asociere încheiat.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, a fost respinsă acţiunea, întrucât renegocierea obligaţiilor contractuale ale pârâtei s-a realizat cu acordul ambelor părţi, pârâta depunând chiar un calcul în acest sens efectuat de serviciul de marketing al S.R.P.

Recursul nu este fondat.

Instanţa de apel a făcut o analiză minuţioasă a tuturor probelor administrate în cauză, reţinând, în mod corect, că nu a intervenit nici un acord de voinţă privind modificarea art. IV pct. 5 din contractul părţilor.

Mai mult, părţile au soluţionat litigiul pe cale amiabilă, încheind convenţia din 28 februarie 2000.

Potrivit acestei convenţii, contractul de asociere în litigiu, a fost reziliat prin acordul părţilor, reclamanta cumpărând întregul fond de marfă care aparţinea pârâtei.

Totodată, reclamanta a renunţat la acţiunile formulate împotriva pârâtei şi care fac obiectul dosarului de faţă, arătând în art. VI că renunţă la orice pretenţie ce derivă din contractul de asociere reziliat.

În raport cu toate aceste considerente, Curtea constată că, în mod corect, a fost respinsă acţiunea reclamantei şi că Decizia atacată este legală.

Aşa fiind, Curtea, în conformitate cu art. 316 şi 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.A. A.P.P.S. – S.R.P. Sinaia împotriva deciziei nr. 394 din 28 martie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1271/2003. Comercial