CSJ. Decizia nr. 1321/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1321/2003
Dosar nr. 8374/2001
Şedinţa publică din 4 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 912/ COM din 10 aprilie 2001, a obligat pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. S.A., sucursala de Marfă Constanţa, la 11.587.555 lei preţul a 1300 litri benzină lipsă la destinaţie, la vagonul ale cărui sigilii au fost găsite cu urme de violare.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 651/ COM din 21 iunie 2001, a respins apelul, ca nefondat, reţinând că:
- s-a dovedit existenţa lipsurilor şi, deci, conform art. 83 din R.T., culpa aparţine cărăuşului;
- cu privire la valoarea prejudiciului, care include accizele şi taxa de drum, au fost corect incluse, întrucât reclamanta S.N.P. P. are calitatea de vânzător al produsului transportat pe calea ferată".
- iar, „actele normative aplicabile – OG 17/2000, OG 27/2000, Legea 118/1996, republicată. – nu exclud perceperea acestor taxe şi accize pentru mărfurile ce nu au ajuns la destinaţie (...) situaţie în care prejudiciul trebuie acoperit în condiţiile şi limitele art. 998 şi urm. C. civ.
Pârâta a declarat recurs contra deciziei, pe temeiurile dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că „preţul solicitat de reclamantă nu este cel legal datorat de calea ferată", deoarece :
- conform art. 85.2 din R.T. - dispoziţia NUT, în cazul pierderii mărfii, calea ferată trebuie să plătească o despăgubire calculată după factură, după preţul curent al mărfii şi, în lipsă, după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport (februarie 2000) ;
- proba valorii se face cu factura de cumpărare, coroborată cu documentele contabile ale reclamantei, care lipsesc în dosar;
- aceasta a utilizat preţul cu amănuntul la staţiile Peco, de 8914 lei/litru, deşi, în februarie 2000, acesta era de 3840 lei/litru, incluzând preţul de rafinărie şi cel de transport.
Pe de altă parte, se contestă, în recurs, includerea T.V.A., a accizelor şi a taxei de drum, deşi reclamanta nu a probat plata acestora şi că le datorează, iar, pe de altă parte, marfa transportată a fost depozitată la O.T. în vederea vânzării la export, când intervine plata T.V.A., accize, taxa de drum etc.
În sfârşit, recurenta susţine că nu datorează T.V.A. întrucât, pentru reclamanta care are în obiectul său de activitate, conform art. 5 din OG 49/1997, privind înfiinţarea S.N.P. P. S.A., obligaţia de plată a T.V.A. se naşte „la livrarea bunurilor mobile", conform art. 1 din OUG nr. 17/2000 privind T.V.A., astfel că S.N.P. P. S.A. plăteşte T.V.A. numai pentru ceea ce vinde, adică pentru marfa ajunsă la destinaţie, dar nu şi pentru cea lipsă.
Cu privire la accize, recurenta susţine că nu cad în sarcina sa, căci, potrivit OG nr. 27/2000, ele se plătesc pentru marfa vândută, iar, pe de altă parte, nu a dovedit, conform art. 45 alin. (3) din OG nr. 27/2000, plata lor la bugetul statului.
Recursul este fondat.
Recurenta-pârâtă a formulat motive de apel în legătură cu care instanţa de apel a dat o apreciere generică, fără a le examina temeinic, ceea ce a determinat-o să conchidă, vădit eronat, că „prejudiciul trebuie acoperit în condiţiile şi limitele art. 998 C. civ." deşi, în cauză, între părţi există un raport contractual având ca obiect transportul produselor petroliere, reglementat prin Regulamentul de Transport pe calea ferată, aprobat prin lege.
Totodată, instanţa de apel reţine, abstract, că prejudiciul a fost stabilit legal şi cuprinde accizele şi taxa de drum, fără a le individualiza valoric, iar asupra T.V.A. nu face nici o referire.
În sfârşit, aceeaşi instanţă stabileşte că „actele normative nu exclud perceperea acestor taxe şi accize"(...), ceea ce echivalează cu izvorul răspunderii delictuale a cărăuşului, evident, concluzie eronată.
Raportul juridic litigios este contractual şi reglementat prin norme speciale legale.
În recurs, pârâta-recurentă nu a contestat răspunderea sa, în calitate de cărăuş, pentru prejudiciul creat prin lipsa, la destinaţie, a cantităţii de 1300 litri benzină, ci faptul că reclamanta nu a probat valoarea pagubei, dar şi întinderea acesteia, reţinută greşit de instanţe.
Într-adevăr, reclamanta nu a individualizat sumele care constituie T.V.A., accize şi taxa de drum, aferente preţului de rafinărie (livrare + transport) a cantităţii de marfă lipsă la destinaţie în februarie 2000.
Pe de altă parte, aceasta nu a probat plata efectivă a acestor sume la bugetul statului sau că ele constituie o datorie viitoare determinată în sarcina sa.
În sfârşit, instanţa de apel nu a examinat legalitatea şi oportunitatea acestor taxe, ca obligaţii bugetare ale căii ferate, ţinând seama de susţinerile relevante ale pârâtei-recurente, în sensul că acestea nu le datorează ca atare şi în condiţiile date de calitatea reclamantei şi destinaţia mărfii lipsă, elemente invocate în apărare şi în apel de pârâtă.
Drept urmare, conform art. 304 pct. 9 şi 10, raportat la art. 312 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se casa Decizia şi a se trimite cauza aceleaşi instanţe pentru judecare, competentă, conform art. 725 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., dispoziţii ce vor fi avute în vedere la calificarea gradului de justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. S.A., sucursala marfă constanţa.
Casează Decizia nr. 651 din 21 iunie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1320/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1322/2003. Comercial → |
|---|
