CSJ. Decizia nr. 1334/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1334/2003

Dosar nr. 2747/2002

Şedinţa publică din 4 martie 2003

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 297/ C din 7 aprilie 2000, Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios Administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantele S.C. M.T.L. S.R.L. Bistriţa, M.T.G. şi S.C. R.S. împotriva pârâtei S.C. T.E.L. S.A. Piteşti, pentru a fi obligată la plata sumelor de 184.281.000 lei, 110.568.600 lei şi 73.712.400 lei cu titlu de dividende pentru anul 1997.

Apelul declarat de reclamante, împotriva sentinţei mai sus menţionate, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 521/ A-C din 16 octombrie 2000.

Prin Decizia nr. 1497 din 1 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a constatat nul recursul declarat de reclamante împotriva deciziei curţii de apel, reţinând că, deşi considerentele deciziei atacate le-au fost comunicate recurentelor la data de 14 decembrie 2000, acestea şi-au motivat recursul doar la data de 5 ianuarie 2001, deci, cu depăşirea termenului legal de motivare a recursului.

Împotriva deciziei mai sus arătate, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 318 şi urm. C. proc. civ. au formulat contestaţie în anulare reclamantele S.C. R.S. Bistriţa, S.C. M.T.L. S.R.L. Bistriţa şi M.T.G., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei nr. 1497/2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială şi rejudecarea recursului.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarele reclamante susţin, în esenţă, că Decizia instanţei supreme este rezultatul unei greşeli matematice, întrucât recursul a fost declarat şi motivat în termenul legal, de vreme ce, la data de 28 decembrie 2000, a depus la poştă cu scrisoare cu confirmare de primire motivele de recurs, fapt atestat de plicul depus la dosar şi care poartă ştampila poştei din Bistriţa, cu data de 28 decembrie 2000.

 Contestaţia în anulare este fondată.

Din examinarea actelor dosarului se constată că motivarea deciziei nr. 521/ A-C din 16 octombrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost comunicată apelantelor reclamante la data de 14 decembrie 2000, iar acestea au expediat motivele de recurs la data de 28 decembrie 2000, conform plicului existent la dosarul de recurs.

Astfel fiind, luând în considerare dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., pe deplin aplicabile în speţă, şi având în vedere că, în mod eronat, s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 303 din acelaşi cod, prin luarea în calcul a datei de 5 ianuarie 2001 ca dată de înregistrare a motivelor la curtea de apel şi ca dată de depunere a motivelor de recurs, se reţine că soluţia de constatare a nulităţii recursului, ca fiind tardiv motivat, este greşită.

În consecinţă, se va admite contestaţia în anulare formulată de reclamante, se va anula Decizia nr. 1497 din 1 martie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, şi se va fixa termenul pentru judecarea recursului declarat de reclamante, la data de 10 iunie 2003, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestaţia în anulare formulată de S.C. R.S. Bistriţa, S.C. T.E.L. S.R.L. Bistriţa şi M.T.G.

Anulează Decizia nr. 1497 din 1 ianuarie 2992 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, şi fixează termen de judecată la data de 10 iunie 2003 cu citarea părţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1334/2003. Comercial