CSJ. Decizia nr. 1349/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1349/2003
Dosar nr. 2338/2001
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 740 din 16 octombrie 2000, a admis în parte acţiunea introdusă de reclamantul, Fondul Proprietăţii de Stat (în prezent, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului) împotriva pârâtei SC P. SA Bârlad, pe care a obligat-o la plata sumei de 29.536.204 lei, reprezentând dividende corespunzătoare exerciţiului financiar al anului 1996, şi 19.713.019 lei dobânzi comerciale.
S-a reţinut că potrivit art. 67 alin. (2), art. 122 alin. (3) şi art. 111 lit. a) din Legea nr. 31/199, republicată, reclamanta, în calitate de acţionar la societatea pârâtă, are dreptul la dividende pentru anul 1996, în sumă de 29.536.204 lei (după ce au fost scăzute impozitul şi indemnizaţiile reprezentanţilor reclamantei în A.G.A.) sumă care nu a fost plătită, deşi termenul curge de la data aplicării bilanţului contabil în A.G.A., fiind întemeiată aceste cerere.
Cu privire la dobânzi, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 43 C. com., iar cu privire la cuantumul acestora, s-a considerat că trebuie raportat la rata de scont a B.N.R. şi nu aşa cum s-a solicitat prin acţiune.
Apelul declarat de reclamantă, numai cu privire la cuantumul dobânzilor, a fost respins de Curtea de Apel Iaşi, care, prin Decizia civilă nr. 28 din 29 ianuarie 2001, a motivat că, nefăcându-se dovada că reclamanta se află în situaţii care să permită acordarea dobânzilor în cuantumul pretins prin acţiune şi fiind în vigoare la data sesizării tribunalului, se aplică dispoziţiile OG nr. 9/2000.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ., a susţinut următoarele:
Greşit au fost calculate daunele-interese moratorii la nivelul ratei de scont a B.N.R., deoarece acestea au fost făcute anterior intrării în vigoare a OG nr. 9/2000, respectiv, până la data de 16 iulie 1999, dobânda, astfel cum a fost stabilită de instanţă, operând exclusiv între bănci şi B.N.R.
Daunele-interese moratorii solicitate au scopul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligaţiei şi care nu trebuie dovedit de acesta.
În aceste condiţii, fiind îndeplinite, în speţă, cerinţele art. 43 C. com., se impunea stabilirea dobânzilor în cuantumul cerut prin acţiune. Se solicită admiterea recursului şi calcularea daunelor-interese moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an.
Recursul este nefondat.
Prealabil verificării pe fond a motivelor de recurs, trebuie arătat că, potrivit OUG nr. 138/2000, şi în raport cu data înregistrării recursului, 22 februarie 2002, motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat, deci, el nu mai poate fi invocat nici analizat în cadrul unui recurs formulat în temeiul art. 299 şi 300 C. proc. civ.
De aceea, toate criticile care au avut la bază temeiul de drept arătat mai sus, nu vor fi supuse analizei.
Cu privire la motivul de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct.9 C. proc. civ. şi care vizează calculul daunelor interese moratorii, se constată că soluţiile pronunţate de instanţe sunt corecte.
Criticile formulate, cu privire la calculul daunelor, nu au nici temei juridic şi nici de drept, pentru că, la data sesizării instanţei cu cererea de obligare a pârâtei la plata acestora, în suma stabilită de recurentă, era în vigoare OUG nr. 9/2000, care reglementează prin lege, după o perioadă de vid legislativ în această materie a dobânzilor, modul de calcul, care a fost, în mod firesc, avut în vedere de instanţe.
Faptul că recurenta a făcut calculul daunelor-interese moratorii pentru o perioadă până la 16 iulie 1999, când nu se aplica OUG nr. 9/200, nu are relevanţă pentru cauză, din moment ce se solicită aceste pretenţii la o dată când operează o lege specială pentru stabilirea lor, de care instanţele sunt obligate să ţină seama şi să o aplice.
Deci, nu poate fi vorba de nici un efect retroactiv al acestui act normativ, cum greşit se susţine.
Invocarea în recurs a dispoziţiilor art. 43 C. com., care cuprinde dobânzile comerciale, creditorul nefiind obligat să facă dovada prejudiciului, care este prezumat, iar efectul constă în aplicarea dobânzii practicată de băncile comerciale, nu pot fi aplicate în cauza de faţă, în varianta recurentei.
Dispoziţiile art. 43 C. com., analizate de recurentă în cadrul motivelor de casare, nu se referă la natura dobânzii sau la modul de calcul al acesteia, ci stabileşte numai dreptul la dobândă din ziua când devin exigibile.
Pentru ca instanţele să fi admis capătul de acţiune privind daunele interese moratorii în suma pretinsă, chiar şi în lipsa OUG nr. 9/2000, trebuia să se dovedească de reclamantă că, pe perioada de la data când obligaţia de plată a devenit scadentă şi până la plata efectivă, avea deschis cont curent la B.R.D. pentru constituirea de depozite.
Prezumţia existenţei prejudiciului, invocată de recurentă pentru lipsa de folosinţă a sumei de bani, nu poate fi absolutizată, pentru că, prin acte normative intervenite în perioada de la scadenţa plăţii dividendelor, se impunea instituţiilor de genul recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din operaţiunile de privatizare, prin conturi deschise, la trezoreria statului şi nu la bănci comerciale.
De aceea, pentru că, pe de o parte, reclamanta nu a dovedit existenţa conturilor deschise la B.R.D, iar pe de altă parte, pentru că au intrat în vigoare acte normative, care stabilesc cu claritate modul de depozitare a sumelor de natura celei din speţă, recurenta nu este îndreptăţită la cuantumul solicitat prin acţiune, neputând să-şi tezaurizeze resursele băneşti prin constituirea depozitelor pe termen.
În consecinţă, soluţia pronunţată în apel fiind legală şi temeinică, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 28/A din 29 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1348/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 135/2003. Comercial → |
|---|
