CSJ. Decizia nr. 1525/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1525/2003
Dosar nr. 3862/2001
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, la data de 4 noiembrie 1999, înregistrată la nr. 7754, reclamanta SC E.T.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC C.R.D. SRL, solicitând obligarea acesteia să-i plătească suma de 11.379.416 lei, reprezentând garanţii din valoarea lucrărilor în perioada 6 august 1996 – 5 decembrie 1997; suma de 8.600.405 lei, reprezentând garanţii reţinute din valoarea lucrărilor în perioada 13 martie 1997 – 14 noiembrie 1997; suma de 101.370.302 lei, reprezentând diferenţă de preţ neachitat pentru lucrările executate şi facturate sub nr. 1361575 din 28 noiembrie 1997; suma de 74.000.320 lei, reprezentând penalităţi convenţionale; suma de 19.112.044 lei, reprezentând preţ al lucrărilor executate şi neachitate şi cheltuielile de judecată.
Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1332, pronunţată la data de 6 martie 2000, în dosarul nr. 7754/1999, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, pe care a obligat-o să plătească pârâtei suma de 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, ca fiind prematură, cererea reclamantei de restituire a garanţiilor, atâta timp cât recepţia lucrărilor executate nu a avut loc şi nu a făcut dovada executării lucrărilor al căror preţ îl solicită; situaţia de lucrări nu a fost semnată de beneficiar sau dirigintele de şantier, potrivit contractului încheiat, iar aceasta nu a prezentat facturile pentru principalele materiale puse în operă şi nici certificatele de calitate ale acestora.
Secţia a VI a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 336, pronunţată la data de 12 martie 2001, în dosarul nr. 2135/2000, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 22.912.395 lei, reprezentând contravaloare garanţii, suma de 600.000 lei, reprezentând avans scăzut, în plus, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie 1997; suma de 74.000.320 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 12.223.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând celelalte capete de cerere, ca rămase fără obiect, obligând intimata să plătească apelantei cheltuielile de judecată efectuate în apel, în cuantum de 6.198.378 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că materialul probator administrat, astfel cum a fost completat cu expertiza efectuată în apel, relevă executarea lucrărilor al căror preţ a fost solicitat şi achitat cu întârziere de reclamantă, recepţionarea acestora de către dirigintele de şantier, precum şi faptul că, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie 1997, s-a scăzut, în plus, suma de 600.000 lei, reprezentând avans.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs intimata-pârâtă, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispoziţiile art. 304 pct. 9, pct. 10 şi pct. 11 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 22.312.395 lei, cu titlu de garanţii, a acordat mai mult decât s-a cerut, iar prin obligarea acesteia la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de avans scăzut, în plus, a acordat ceea ce nu s-a cerut de reclamantă; a ignorat că nu există temei contractual pentru acordarea penalităţilor şi nu s-a pronunţat asupra Protocolului încheiat la data de 27 octombrie 2000, prin care reclamanta recunoaşte că nu i-a fost confirmată situaţia de lucrări aferentă lunii noiembrie 1997.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind că argumentele instanţei de apel sunt corecte.
Analizând criticile recurentei, Curtea apreciază că acestea sunt în parte întemeiate.
Astfel, este de observat că, prin cererea introductivă, reclamanta, în exerciţiul dreptului său de dispoziţie, a solicitat, cu titlu de garanţii reţinute din valoarea lucrărilor, suma totală de 19.979.821 lei şi nu a cerut a-i fi restituită suma de 600.000 lei, reprezentând avans scăzut în plus, faţă de factura nr. 131575 din 14 noiembrie 1997.
Aşa fiind, cum instanţa este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părţi, iar în privinţa obiectului litigiului, să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie, în acest sens, fiind şi dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi cum instanţa de apel, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 22.912.395 lei, reprezentând contravaloare garanţii şi la plata sumei de 600.000 lei, reprezentând avans scăzut, în plus, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie 1997, a acordat mai mult decât s-a cerut şi ceea ce nu s-a cerut, nesocotind, astfel, principiul disponibilităţii procesuale, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Cu referire la criticile ce vizează incidenţa art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., se reţine că acestea sunt nefondate, întrucât, prin contractul de subantrepriză nr. 1 din 3 iunie 1996, părţile au stipulat o clauză penală, conform art. 7, iar Protocolul încheiat la data de 27 octombrie 2000, nu constituie o probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 şi alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica Decizia atacată, în sensul că, pe fond, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 19.979.821 lei, cu titlu de garanţii, şi o va exonera de obligaţia de a plăti acesteia suma de 600.000 lei, cu titlu de „avans scăzut în plus la factura nr. 13671172 din 14 noiembrie 1997", menţinând celelalte dispoziţiiale deciziei.
Având în vedere culpa procesuală a intimatei şi dreptul recurentei de a fi despăgubită cu suma reprezentând cheltuielile, făcute justificat cu ocazia judecăţii recursului, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va dispune obligarea intimatei să plătească recurentei suma de 278.257 lei, cu acest titlu, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, aferente cererilor încuviinţate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.R.D. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 336 din 12 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, modifică în parte Decizia atacată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 219.979.821 lei, în loc de 22.312.395 lei, cu titlu de garanţii şi exonerării acesteia de plata sumei de 600.000 lei, reprezentând „avans scăzut în plus la factura nr. 13671172 din 14 noiembrie 1997".
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate. Obligă intimata să plătească recurentei suma de 278.257 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 152/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1527/2003. Comercial → |
|---|
