CSJ. Decizia nr. 1528/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1528/2003
Dosar nr.1410/2001
Şedinţa publică din 12 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 septembrie 1999, reclamanta B.P. – B.G.C.P. SA, Agenţia Târgu Ocna, a solicitat obligarea pârâţilor SC T.S.U. SRL Oneşti şi a garanţilor U.I. şi U.M., C.V. şi U.M. la plata sumelor de 11.452 de mărci germane, reprezentând credit nerestituit, şi a sumei de 4.826 mărci germane dobânzi restante; 34.000.000 lei credit nerestituit şi 56.666.300 lei dobânzi restante, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC T.S.U. SRL a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 10.000.000 lei, pe care i-a plătit-o, dar nu o datorează.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 308 din 19 aprilie 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâta SC T.S.U. SRL la plata sumei de 5.268.784 de mărci germane, cu titlu de credit nerestituit, 4.015 de mărci germane dobânzi restante şi 722,7 de mărci germane dobânzi penalizatoare, din care, în solidar, cu pârâţii U.I. şi U.M. trebuia să plătească suma de 10.400.000 lei şi pârâta C.V. 7.700.000 lei; pârâta SC T.S.U. SRL a fost obligată la plata sumei de 12.846.147 lei dobânzi; s-a respins acţiunea faţă de pârâta U.M., ca nefondată.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins cererea reconvenţională ca lipsită de interes şi pârâta SC T.S.U. SRL a fost obligată la plata sumei de 3.681.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care, în solidar cu U.I. şi U.M., trebuia să plătească suma de 681.000 lei, precum şi 646.000 lei, în solidar cu pârâta C.V.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 582 din 30 octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului şi a obligat-o la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta SC T.S.U. SRL datorează reclamantei, la data de 31 decembrie 1999, suma de 5.268,78 de mărci germane, reprezentând credit nerambursat, 4.015 de mărci germane şi, respectiv, 722,7 de mărci germane dobânzi restante.
În ceea ce priveşte creditul în lei, pârâta datorează reclamantei suma de 12.846.147 lei, cu titlu de dobânzi.
În termen legal, SC R.V.A. SA, cu sediul în Bacău, lichidator al B.P. – B.G.C.P. SA – Agenţia Bacău, a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., susţinând că Decizia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că ambele instanţe şi-au întemeiat soluţiile pe baza unei expertize care încalcă regulile contabile şi toate reglementările bancare în vigoare, care nu a avut în vedere clauzele contractuale şi a stabilit în mod greşit cuantumul creditului, datorat de debitoare, la suma de 5.268,78 de mărci germane, în loc de 11.452 de mărci germane şi, de asemenea, dobânzile penalizatoare pentru întârzierile la plată.
Referitor la creditele acordate în lei, instanţele au nesocotit dispoziţiile art. 1111 C. civ., care prevăd că plata parţială, făcută pe capital şi dobândă, se impută numai asupra dobânzii şi au dedus sume achitate din contul de credit al debitoarei.
A susţinut recurenta că, în mod greşit, instanţele au dispus scoaterea din cauză a pârâtei U.M., cu motivarea că ipoteca constituită de aceasta, în favoarea reclamantei, se referă la alt credit, fără să analizeze clauzele din contractul de credit nr. 191 din 22 martie 1996.
Că ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra cererii, privind plata dobânzilor, până în momentul achitării debitului.
În final, recurenta a solicitat admiterea cererii sale şi obligarea pârâtei SC T.S.U. SRL, în solidar, cu garanţii fidejusori U.I., U.M., C.V. şi U.M. la plata sumelor de 11.452 de mărci germane credit nerestituit şi dobânzi de 4.826 de mărci germane, la 34.000.000 lei credit nerestituit şi 56.666.300 lei dobânzi restante şi la plata acestora din urmă până în momentul achitării integrale a creditului, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a depus la dosar, la data de 20 martie 2002, o completare a motivelor de recurs, prin care a solicitat obligarea pârâtei şi a garanţilor, în calitate de fidejusori, la plata sumelor de 5.268,78 de mărci germane credit în valută nerestituit şi la 4.737 de mărci germane dobânzi restante la 31 decembrie 1999, precum şi la plata sumei de 99.751.541 lei, din care 34.000.000 lei, reprezentând credit nerestituit, şi 65.751.544 lei, reprezentând dobânzi la 31 decembrie 1999, la care se adaugă şi dobânzi pentru ambele credite restante, actualizate până la achitarea integrală a debitului.
Această cerere nu poate fi examinată de instanţa de recurs, întrucât a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de lege de la comunicarea deciziei instanţei de apel şi direct la această instanţă, deci, cu încălcarea dispoziţiilor art. 301 şi 302 C. proc. civ.
Examinând recursul declarat de reclamantă la 20 noiembrie 2000, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Între reclamantă şi pârâta SC T.S.U. SRL s-au încheiat mai multe contracte de credit, prin care aceasta din urmă a împrumutat diverse sume de bani în lei şi în valută.
Obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie numai contractele nr. 1272 din 22 martie 1995, privind acordarea unui credit de 30.000 de mărci germane şi contractul nr. 191 din 22 martie 1996 şi actul adiţional privind un împrumut de 80.000.000 lei.
Pârâta a restituit numai parţial creditele, ceea ce a determinat-o pe reclamantă să formuleze acţiunea dedusă judecăţii.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize, care a stabilit că, la 31 decembrie 1999, pârâta, SC T.S.U. SRL Oneşti, datorează reclamantei, la 31 decembrie 1999, în baza contractului nr. 1272 din 22 martie 1995, suma de 5.268,78 de mărci germane credit şi 4.015 de mărci germane, respectiv, 722,7 de mărci germane dobânzi.
Cu privire la contractul nr. 191 din 22 martie 1996, s-a reţinut că suma datorată de pârâtă este de 12.846.147 lei, reprezentând dobânzi la împrumutul contractat.
În mod corect, ambele instanţe au avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, care a examinat executarea fiecărui contract în parte.
Susţinerile recurentei, că expertiza contabilă încalcă reglementările bancare în vigoare, sunt simple afirmaţii, care nu au fost argumentate cu probe, şi, în mod corect, instanţele au respins obiecţiunile formulate, care sunt generice şi exprimă numai punctul de vedere al acesteia.
Deşi recurenta a susţinut că, din creditul de 30.000 de mărci germane, pârâta a achitat numai 18.548 de mărci germane şi a rămas o diferenţă de 11.452 de mărci germane, nu a făcut dovezi în acest sens şi a depus la dosar un calcul făcut de aceasta.
De altfel, în completarea la motivele de recurs, recurenta a pretins numai obligarea la plata sumei de 5.268,78 de mărci germane, reprezentând împrumut nerestituit.
Afirmaţiile recurentei că expertiza contabilă a eludat dispoziţiile art. 1111 C. civ., care prevăd că plata parţială, făcută de debitor pe capital şi dobândă, se impută numai asupra dobânzii, nu pot fi avute în vedere, întrucât nu s-au depus de către aceasta probe în acest sens.
În mod corect, ambele instanţe au respins acţiunea reclamantei faţă de garantul ipotecar U.M.
Astfel, contractul de garanţie imobiliară nr. 2326 din 26 mai 1995, încheiat între reclamantă şi U.I. şi U.M., se referă la garantarea unui împrumut de 16.000.000 lei şi nu la cel de 80.000.000 lei, acordat reclamantei în baza contractului de credit nr. 191 din 22 martie 1996 şi actul adiţional nr. 1 din 5 mai 1996, ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii.
Faţă de menţiunile din contractul de garanţie imobiliară, împrejurarea că, în contractul de credit nr. 191 din 22 martie 1996, s-a prevăzut ca garant ipotecar şi U.M., este fără relevanţă, cu atât mai mult, cu cât contractul de garanţie este încheiat cu aproximativ un an înaintea contractului de credit bancar.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei, în solidar, cu garanţii ipotecari, în mod corect, ambele instanţe, au reţinut că, nefiind fidejusori, ei nu sunt ţinuţi să răspundă, în solidar, cu debitorul principal.
Cererea recurentei, privind acordarea dobânzilor până în momentul achitării integrale a debitului, a fost formulată generic, fără a se preciza o sumă sau un procent, aşa încât, în mod corect, ambele instanţe nu au examinat-o, conform art. 42 alin. (2) C. com., decât în limita sumei garantate.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică.
Aşa fiind, urmează ca, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 11.734.000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorar de avocat şi cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA, prin lichidator al B.P. SA - Agenţia Bacău, împotriva deciziei nr. 582 din 30 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă la 11.734.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-debitoare, SC T.S.U. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1527/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1529/2003. Comercial → |
|---|
