CSJ. Decizia nr. 1529/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1529/2003
Dosar nr. 4022/2001
Şedinţa publică din 12 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 august 2000, reclamanta SC B.H. SRL Ploieşti a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC I.L.I. SRL Bucureşti să se constate dreptul de proprietate a reclamantei asupra autoturismului marca „BMW 325".
În motivarea acţiunii se arată următoarele:
Prin procesul-verbal de vânzare-cumpărare din 26 octombrie 1998, încheiat la sediul reclamantei între P.B., reprezentantul SC B.H. SRL, în calitate de cumpărător, şi I.C.L., reprezentant al SC I.L.I. SRL, s-a predat autoturismul reclamantei, urmând să mai achite 12.000.000 lei în momentul definitivării actelor.
Cu toate că s-a plătit mai mult de 90% din preţ, în luna ianuarie 1999, autoturismul a fost înmatriculat pe numele SC I.L.I. SRL. În luna septembrie 1999, administratorul P.B. a fost arestat şi ulterior condamnat la 11 ani închisoare, iar I.C.L. fiind cu domiciliul în Franţa, nu se pot perfecta actele pe cale administrativă.
La termenul din 5 octombrie 2000, pârâta a depus întâmpinare-cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii şi obligarea reclamantei să-i restituie autoturismul în litigiu.
Ulterior, la termenul din 31 octombrie 2000, pârâta a solicitat să se ia act că renunţă la cererea reconvenţională şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe motiv că aşa zisa convenţie de vânzare s-a făcut cu I.L. ca persoană fizică, iar autoturismul nu este adus ca aport în natură la societatea pârâtă.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1272 din 31 octombrie 2000, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi acţiunea reclamantei, ca nefondată. Totodată, a luat act de renunţarea pârâtei la cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că autoturismul este înmatriculat pe numele pârâtei, ceea ce îi conferă calitate procesual pasivă şi că între părţi a existat o convenţie de vânzare-cumpărare a autoturismului, reclamanta achitând, din valoarea acesteia de 160.000.000 lei, suma de 82.000.000 lei, iar printr-o acţiune în constatare nu poate fi pronunţată o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
O hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare poate fi pronunţată într-o acţiune în realizarea dreptului, întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 - 1075 C. civ. şi are caracter constitutiv de drepturi, reprezentând titlu de proprietate, deoarece dreptul se transmite la momentul când hotărârea rămâne irevocabilă şi nu la momentul încheierii antecontractului.
Curtea de apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Decizia nr. 295 din 14 martie 2001, a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului, în sensul că a constatat că SC B.H. SRL este proprietara autoturismului şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. Totodată, a obligat pârâta la 20.055.000 lei cheltuieli de judecată la ambele instanţe, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Între reprezentanţii legali ai părţilor s-a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare a unui autoturism marca „BMW 325", materializată în înscrisul sub semnătură privată încheiat la 26 octombrie 1998, intitulat proces-verbal de vânzare-cumpărare, în care s-a stipulat că reclamanta a achitat 148.000.000 lei din preţul convenit de 160.000.000 lei, predându-i-se autoturismul.
Iniţial, pârâta a recunoscut doar încheierea „verbală" a unei convenţii de vânzare-cumpărare, susţinând că a primit numai 82.000.000 lei din preţul de 160.000.000 lei, însă, nu s-a înscris în fals împotriva procesului-verbal de vânzare-cumpărare din 26 octombrie 1998 şi nu a solicitat desfiinţarea acestui act, iar ulterior, a renunţat la judecarea cererii reconvenţionale prin care a solicitat restituirea maşinii.
În aceste condiţii, fiind o convenţie de vânzare-cumpărare şi nu de un antecontract de vânzare-cumpărare, care ar fi dat naştere la o obligaţie de a face, respectiv, de a încheia actul de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate s-a strămutat de la vânzătoarea SC I.L.I. SRL, reprezentată de I.C.L., la cumpărătoarea SC B.H. SRL, la data încheierii acestei convenţii, conform art. 1295 C. civ.
În speţă, preţul maşinii era achitat de pârâtă în proporţie de 90% la data încheierii convenţiei, însă, ulterior, la data de 15 ianuarie 1999, autoturismul, în mod nelegal, a fost înmatriculat pe numele reclamantei vânzătoare. Astfel că, în mod corect reclamanta a formulat acţiunea în constatarea dreptului său de proprietate, în baza art. 111 C. proc. civ., şi nu acţiune în realizare întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 - 1075 C. civ., aplicabile atunci când, între părţi, se încheie un antecontract de vânzare-cumpărare, deci, o promisiune de vânzare, care, nedusă la îndeplinire de cel obligat, se poate dispune executarea ei prin hotărâre judecătorească. Însă, în speţă, nu s-a susţinut o asemenea situaţie, astfel încât, în mod greşit, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, invocând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, iar pe fond se arată următoarele:
A existat o convenţie verbală de vânzare.
Adăugirea din finalul procesului-verbal de vânzare-cumpărare, că s-ar fi achitat sumele respective, ca „avans", în luna iulie 1998, nu este reală, întrucât nu sunt consemnate cronologic, deşi se susţine că reprezintă avans. Astfel, după ce se arată cele 4 sume achitate în octombrie 1998, ulterior, se adaugă încă trei sume, pretins achitate în iulie 1998. Dacă s-ar fi plătit ca avans toate sumele, nu se justifică să se fi întocmit chitanţe numai pentru cele plătite în luna iulie şi nu şi pentru cele din luna octombrie 1998. Martora B.M., contrar afirmaţiilor reclamantei în răspunsurile la interogator că toate chitanţele s-au semnat în prezenţa acesteia, a declarat că nu a asistat la încheierea nici unei chitanţe. Reclamanta nu a prezentat extras din evidenţele contabile din care să reiasă plata sumelor în avans.
În realitate, a primit suma de 82.000.000 lei, restul sumei de 66.000.000 lei, pretins achitate conform chitanţelor din 3, 11 şi 13 iulie 1998, nu s-a plătit. Nu s-a înscris în fals împotriva înscrisurilor referitoare la plăţile din luna iulie 1998, întrucât, în perioada în care s-a soluţionat procesul, nu a putut pleca din Franţa. Proba certă a nerealităţii celor 3 chitanţe reiese din copiile filelor de paşaport, care atestă că nu era pe teritoriul României.
A renunţat la cererea reconvenţională prin care solicita restituirea autoturismului, datorită faptului că a recunoscut existenţa convenţiei de vânzare-cumpărare şi nu ceruse rezoluţiunea acestei convenţii.
Nu a putut formula o cerere referitoare la rezoluţiunea convenţiei de vânzare-cumpărare, deoarece nu a putut primi în ţară banii necesari pentru a timbra la valoare cererea până la termenul de judecată, iar, pe de altă parte, autoturismul condus de reprezentantul reclamantei, suferind două accidentări, trebuia stabilită valoarea actuală a acestuia.
Recursul este fondat.
Prin întâmpinare-cerere reconvenţională, pârâta recunoaşte că între ea şi reclamantă a existat convenţia de vânzare-cumpărare a autoturismului şi a primit, în luna octombrie 1998, sumele de 15.000.000 lei, 10.000.000 lei, 27.000.000 lei şi 30.000.000 lei, însă, pretinde că a fost o convenţie verbală şi că reclamanta urma să mai achite suma de 78.000.000 lei.
Din certificatul de înmatriculare a autoturismului, eliberat la data de 15 ianuarie 1999, reiese că, la data formulării acţiunii de către reclamantă, şi anume, 21 august 2000, maşina era înmatriculată pe numele SC I.L.I. SRL.
Faţă de cele arătate, Curtea reţine că pârâta are calitate procesuală pasivă şi, în consecinţă, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei de către instanţa de fond este corectă.
Articolul 111 C. proc. civ., care reglementează acţiunea în constatare derogă de la dreptul comun în materie, şi anume, art. 109 alin. (1) C. proc. civ., care consacră acţiunea în realizarea dreptului. Ca atare, acţiunea în constatare având un caracter subsidiar, dacă partea are posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare, pentru realizarea dreptului său de proprietate, acţiunea în constatare este inadmisibilă.
În speţă, cererea reclamantei de a se constata dreptul său de proprietate asupra autoturismului, respectiv, pentru că între părţi a intervenit o convenţie de vânzare a autoturismului este inadmisibilă, întrucât reclamanta poate cere direct realizarea dreptului, prin constrângerea pârâtei la executarea prestaţiei asumate.
În acest context este irelevant a se mai analiza celelalte motive ale recursului.
În concluzie, hotărârea instanţei de apel este greşită şi, fiind îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond.
La cererea recurentei-pârâte, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga intimata-reclamantă la plata sumei de 11.576.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, SC I.L.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 295 din 14 martie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC B.H. SRL Ploieşti împotriva sentinţei nr. 1272 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Prahova.
Obligă intimata reclamantă la 11.576.500 lei cheltuieli de judecată, către recurenta pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1528/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1532/2003. Comercial → |
|---|
