CSJ. Decizia nr. 1533/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1533/2003
Dosar nr. 6311/2001
Şedinţa publică din 12 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 octombrie 2000, reclamantul, Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti, în prezent, Autoritatea pentru Privatizarea Participaţiilor Statului, a chemat în judecată pârâta SC B. SA Buzău pentru a fi obligată la plata sumei de 217.298.621 lei, din care 53.920.414 lei, reprezentând dividende pentru exerciţiul financiar al anului 1994, şi 163.378.207 lei, cu titlu daune-interese moratorii pentru plata parţială şi cu întârziere a dividendelor sus menţionate, calculate la nivelul taxei oficiale a scontului B.N.R.
În motivarea acţiunii, se arată că dreptul la dividende decurge din calitatea de acţionar al F.P.S. la SC B. SA şi că, potrivit bilanţului contabil aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor, societăţii i se cuvine 100.229.780 lei cu titlu de dividende.
Din suma datorată, pârâta a achitat 10.000.000 lei la data de 24 martie 1998, 27.000.000 lei la data de 27 iulie 1998, 3.000.000 lei la data de 1 februarie 1999 şi 6.309.366 lei la data de 28 octombrie 1999, rămânând de plată suma de 53.920.414 lei.
Întrucât F.P.S. a lăsat pârâtei un termen de graţie pentru plata dividendelor datorate, respectiv, 30 iunie 1995, şi aceasta a plătit parţial şi cu întârziere, în conformitate cu art. 43 C. com., daunele moratorii au fost calculate începând cu data de 1 iulie 1995 şi până la data de 20 septembrie 2000.
Tribunalul Buzău, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1159 din 22 decembrie 2000, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 53.920.414 lei, reprezentând dividende şi 82.271.855 lei, cu titlu de dobânzi.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Decizia nr. 732 din 4 iunie 2001, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, succesoare a F.P.S. Bucureşti, şi pârâta SC B. SA, împotriva sentinţei instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, cu referire la neacordarea în totalitate a dobânzilor solicitate, în sumă de 163.378.207 lei, s-a reţinut, în esenţă, următoarele:
În mod corect, instanţa de fond a acordat reclamantei dobânzi în cuantum de 82.271.855 lei, calculate pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, deoarece, pentru restul dobânzilor calculate şi pe cei 2 ani până la 5 ani, cât a fost perioada pentru care s-a solicitat, dreptul la acţiune al reclamantei era prescris, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţie.
Dividendele în sumă de 53.920.114 lei se cuveneau reclamantei, întrucât au fost solicitate în cadrului termenului de 3 ani şi erau un rest din totalul de 100.229.780 lei, din care pârâta a achitat o parte anterior introducerii acţiunii.
Referitor la apelul pârâtei cu privire la obligarea la plata dobânzii.
În speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, invocate de pârâtă, deoarece nu este vorba de aportul asociaţilor la capitalul social, ci de dreptul la dividende ce decurge din calitatea de acţionar al societăţii, în temeiul art. 67 alin. (2) din legea menţionată. Ca atare, Adunarea Generală a Acţionarilor din anul 1995, stabilind dividendele, iar pârâta achitându-le cu întârziere, în mod corect, prima instanţă a obligat-o la plata dobânzilor, în cuantum de 82.271.855 lei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi, reiterând motivele invocate în apel, respectiv, critica hotărârii sub aspectul dreptului la daune-interese moratorii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată, în esenţă, următoarele:
Greşit nu i s-au acordat daunele-interese în cuantumul solicitat, întrucât dreptul la acţiune privind dreptul principal, şi anume, plata dividendelor, nu s-a stins, şi, conform art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, nici dreptul la plata dobânzii nu s-a stins, fiind un drept accesoriu. Faptul că pârâta a făcut unele plăţi succesive în cazul dividendelor nu conduce la concluzia că dreptul la acţiune s-a prescris distinct pentru fiecare prestaţie.
Prin recurs, pârâta solicită respingerea capătului de cerere privitor la plata daunelor-interese moratorii, pe motiv că aportul asociaţilor la capitalul social nu este purtător de dobânzi, iar achitarea dividendelor s-a făcut cu întârziere datorită situaţiei economice a societăţii, care, pe fondul scăderii, productivităţii muncii a determinat ca, însăşi, plata salariilor personalului societăţii să fie o problemă.
Recursul reclamantei este nefondat.
Reclamanta a trimis tribunalului acţiunea prin poştă, la data de 5 octombrie 2000, şi a solicitat obligarea pârâtei la plata dividendelor datorate pentru exerciţiul financiar al anului 1994, aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor SC B. SA în anul 1995, precum şi daunele-interese moratorii calculate începând cu data de 1 iulie 1995 şi până la 20 septembrie 2000.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, republicat, dreptul la acţiune, având un obiect patrimoniul, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
Dreptul la acţiune, privind plata dividendelor, s-a născut de la data când s-a aprobat bilanţul contabil şi nu se are în vedere calcularea termenului de prescripţie distinct pentru fiecare plată efectuată.
Sub acest aspect, dreptul la acţiune al reclamantei era prescris la data introducerii acţiunii, fiind formulată cu depăşirea termenului de 3 ani.
Însă, pârâta a întrerupt prescripţia, în condiţiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cu privire la dreptul reclamantei la dividende, ca urmare a recunoaşterii dreptului reclamantei prin plăţile succesive, începând cu data de 24 martie 1998.
În ceea ce priveşte plata daunelor-interese moratorii, pârâta a contestat dreptul reclamantei şi nu a fost de acord să le plătească, astfel că solicitarea reclamantei de a i se acorda dobânzile, începând cu data de 1 iulie 1995, nu are temei legal, întrucât dreptul la acţiune era prescris la data introducerii acţiunii (5 octombrie 2000). În asemenea condiţii, corect instanţa fond a acordat reclamantei dobânzile pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii.
Faţă de cele arătate, Curtea reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va respinge recursul reclamantei, fiind nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâtă, acesta urmează a se anula ca netimbrat, pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2), raportat la art. 11 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 146/1997, precum şi art. 3 alin. (2) din OG nr. 32/1995, cum au fost modificate şi completate, pârâta a fost citată pentru termenul din 12 martie 2003, cu menţiunea de a depune taxa de timbru în sumă de 2.790.656 lei şi timbru judiciar în valoare de 30.000 lei. Totuşi, pârâta nu a timbrat recursul, astfel că devin incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, potrivit cărora neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea recursului.
În consecinţă, Curtea reţinând că problema timbrajului este prealabilă analizei motivelor de recurs şi cum pârâta nu a timbrat recursul, urmează a se anula.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, împotriva deciziei nr. 732 din 4 iunie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC B. SA Buzău, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1532/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1536/2003. Comercial → |
|---|
