CSJ. Decizia nr. 1792/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1792/2003
DOSAR Nr.214/2003
Şedinţa publică din 21 martie 200.
La 7 martie 2003 s-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. „K.C." SRL Ineu împotriva deciziei civile nr.398 din 28 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie-Secţia comercială.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la data de 7 martie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 13 martie 2003 şi apoi la 21 martie 2003.
CURTEA
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2003 la Curtea Supremă de Justiţie-secţia comercială, contestatoarea S.C. „K.C." SRLcu sediul în Ineu, Judeţul Bihor, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.398 pronunţată în Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003 de Curtea Supremă de Justiţie-secţia comercială, invocând ca temei de drept dispoziţiile art.317 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
În motivarea contestaţiei în anulare este criticată hotărârea instanţei de recurs sub aspectele că în mod greşit aceasta nu a acordat un termen pentru lipsă de apărare şi greşit a anulat ca netimbrat recursul declarat, deoarece taxa judiciară de timbru în valoare de 150.000 lei şi timbrul judiciar în valoare de 2.000 lei, au fost plătite, dar din motive excepţionale aceste chitanţe nu au ajuns la dosarul cauzei la termenul din 28 ianuarie 2003 când s-a soluţionat recursul.
Intimata B.R.D. SA Sucursala Bihor-Oradea, cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
Curtea, analizând probele administrate în cauză, în raport de motivele din contestaţia în anulare, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Curtea Supremă de Justiţie-secţia comercială, prin Decizia nr.398/28 ianuarie 2003 a anulat recursul declarat de contestatoarea S.C. „K.C." SRL Ineul de Criş, împotriva deciziei nr.663/10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea-secţia comercială, ca netimbrat, cu motivarea că deşi legal citată pentru termenul din 28 ianuarie 2003, cu menţiunea de a plăti 150.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar, recurenta nu s-a conformat acestor dispoziţii. Deoarece obligaţia timbrării se analizează cu prioritate, şi această obligaţie nu a fost îndeplinită, în temeiul art.20 (3) din Legea nr.146/1997 şi art.9 din Ordonanţa Guvernului nr.35/1995 cu modificările ulterioare, recursul a fost anulat ca netimbrat.
Aspectele invocate în motivarea contestaţiei în anulare, respectiv că aceste taxe judiciare de timbru în valoare de 150.000 lei şi timbrul judiciar în valoare de 2.000 lei au fost plătite, dar din motive excepţionale chitanţele nu au ajuns la dosarul cauzei la termenul fixat pentru judecarea recursului, nu au nici o relevanţă juridică în speţă, neîncadrându-se în situaţiile limitativ reglementate de dispoziţiile art.317 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Mai mult, aceste chitanţe au fost plătite la Primăria comunei Ineu, fără însă a se menţiona contul în care se face plata, numărul de dosar şi destinaţia acestor taxe pentru recursul promovat la Curtea Supremă de Justiţie, ele nefăcânddovada plăţii în condiţiile impuse imperativ de Legea nr.146/1997 şi Ordonanţa Guvernului nr.35/1995 cu modificările ulterioare.
Astfel fiind, urmează a respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. „K.C." SRL Ineu împotriva deciziei nr.398 pronunţată la 28 ianuarie 2003 de Curtea Supremă de Justiţie-secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anularea deciziei nr.398 din 28 ianuarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie-Secţia Comercială, formulată de S.C. „K.C." SRL Ineu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1781/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1794/2003. Comercial → |
---|