CSJ. Decizia nr. 1777/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1777/2003
Dosar nr. 2023/2002
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 79 din 26 februarie 2002, Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României a admis acţiunea reclamantei SC A.I.C. SRL Bucureşti, împotriva pârâtei SC C.P. SRL Bucureşti şi a obligat pe pârâtă la 9778,70 dolari S.U.A., la 46.897.500 lei cheltuieli arbitrale şi la 15.000.000 lei onorariu de avocat.
Instanţa arbitrală a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care reclamanta se obliga să livreze mărfurile însoţite de avize de expediţie, iar pârâta să achite contravaloarea bunurilor. Întrucât pârâta nu a îndeplinit, decât parţial, obligaţia de plată, aceasta datorează diferenţa neachitată şi penalităţile de întârziere, conform art. VI din contract.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate SC C.P. SRL a formulat acţiune în anulare, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 804 din 6 iunie 2002, a respins-o ca nefondată.
Curtea de apel a considerat că instanţa arbitrală a respectat dispoziţiile procedurale, privind comunicarea actelor de procedură, precum şi cele privind dispozitivul, motivarea, data, locul pronunţării şi semnăturile arbitrilor. A considerat neîntemeiate şi criticile relative la dovezile administrate, pertinenţa şi concludenţa lor.
În privinţa fondului litigiului, curtea de apel a stabilit că acţiunea în anulare are un caracter special, care limitează posibilităţile de control judiciar.
Prin recursul declarat la 24 iulie 2002, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., pârâta critică Decizia atacată, susţinând că în mod greşit instanţa a considerat legal îndeplinită procedura în faţa instanţei arbitrale, cât timp citarea s-a făcut la o adresă din care lipseau datele de identificare a sediului societăţii; greşit a stabilit că încheierea de amânare a pronunţării respectă prescripţiile legale şi a ignorat obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii.
În privinţa fondului litigiului, recurenta susţine că, printr-o greşită interpretare a legii, instanţa a ignorat probele care atestă că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, executând defectuos sau neexecutând unele lucrări şi emiţând facturi proforma: calculul preţurilor, includerea T.V.A. fiind în afara acordului de voinţă exprimat, iar calculul penalităţilor este neclar.
Pe cale de excepţie, recurenta a invocat nulitatea hotărârii arbitrale motivată pe dispoziţiile art. 358 C. proc. civ., întrucât nu s-a asigurat egalitatea de tratament, respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Excepţia este neîntemeiată şi va fi respinsă.
Activitatea judiciară, în diferitele sale forme, are drept scop asigurarea respectării drepturilor subiective încălcate, restabilirea echilibrului şi raportarea lor la normele juridice şi regulile de convieţuire socială.
De aceea, actele procesuale nu reprezintă un scop în sine, iar drepturile litigioase nu pot fi realizate decât cu respectarea condiţiilor impuse de lege pentru îndeplinirea formelor procesuale care converg către pronunţarea unei hotărâri.
Nerespectarea condiţiilor impuse de lege duce la imposibilitatea realizării scopului imediat al actului întocmit ce se repercutează asupra întregului proces.
Pe de altă parte, drepturile procesuale trebuiesc exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare în condiţiile dezbaterii în contradictoriu a litigiului este completat de principiul disponibilităţii, care oferă părţilor dreptul de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale acordate de lege.
Judecarea pricinii, în lipsa părţilor, când una dintre acestea o cere – nu este decât o aplicaţie a principiului disponibilităţii, cu asigurarea celorlalte drepturi procesuale.
Existenţa dovezii de înmânare a procedurii de citare a pârâtei, confirmă atitudinea acesteia faţă de desfăşurarea procesului. Nu se poate imputa arbitrilor starea de pasivitate a părţii care, astfel, nu poate invoca lipsa egalităţii de tratament, decât ca pe un argument speculativ.
Recursul declarat este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Motivele de recurs se cantonează în jurul neîndeplinirii procedurii de citare a pârâtei în faza judecăţii arbitrale.
Considerentele pentru care a fost respinsă excepţia nulităţii hotărârii arbitrale stau şi la baza respingerii acestui motiv de recurs.
Procedura de citare, realizată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a fost îndeplinită pentru termenul din 5 februarie 2002, când tribunalul arbitral a rămas în deliberare şi a amânat pronunţarea pentru termenul din 12 februarie 2002. Astfel nu se poate afirma că au lipsit datele de identificare a sediului societăţii şi că nu era încunoştinţată de desfăşurarea procesului.
Evocarea lipsei semnăturii tuturor membrilor tribunalului arbitral este nereală.
La dosarul arbitral se află încheierea de amânare a pronunţării, semnată de cei trei arbitri şi de asistentul arbitral, înlăturând, astfel, orice speculaţie legată de nulitatea, pe acest considerente, a hotărârii. Articolul 7201 C. proc. civ. oferă posibilitatea reclamantului ca, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, să încerce soluţionarea prin conciliere directă în condiţiile în care cererea se adresează instanţelor de drept comun. Fiind o normă derogatorie, ea nu poate fi extinsă şi procedurii arbitrale, iar rezolvarea o oferă dispoziţiile art. 7204 C. proc. civ., care obligă judecătorii la asigurarea legalităţii mijloacelor procesuale.
Critica pe fond a soluţiei litigiului este neîntemeiată. Remarca făcută de curtea de apel este judicioasă: caracterul sui generis al acţiunii în anulare limitează posibilităţile de desfiinţare a hotărârii arbitrale la dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., între reglementările acestuia fiind exclusă cercetarea fondului.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat, împotriva deciziei civile nr. 804 din 6 iunie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii absolute, invocată de recurentă, în baza art. 358 C. proc. civ.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 804 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
Ia act de renunţare la cererea de suspendarea executării silite.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1772/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1779/2003. Comercial → |
---|