CSJ. Decizia nr. 190/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.190/2003DOSAR Nr.6963/2001
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SNTFM CFR Marfă- Sucursala Marfă Cluj prin SMF-Agenţia Teritorială Cluj Napoca împotriva deciziei nr.770 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj-Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat, formulat în termen şi că recurenta reclamantă a solicitat judecarea în lipsă conform dispoziţiilor art.242.2 Cod procedură civilă.
Curtea, constatând cauza în stare de soluţionare, o reţine spre judecată.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Tribunalul Cluj prin sentinţa civilă nr-582/2001, a respins acţiunea reclamantei SNTFM CFR Marfă de obligare la plata sumei de 279.744.400 lei tarife de imobilizare pentru un număr de 60 de vagoane operate cu marfă peste termenul limită de 5 ore de la punerea la dispoziţie de către pârâta S.C. „C."SA Turda, sentinţă confirmată de Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr.770/27 iunie 2001.
Instanţele au reţinut în esenţă, că:
-pârâta a „respectat termenul de încărcare şi descărcare aşa cum este şi firesc conform art.7 din TLM, că reclamanta nu a calculat în acest mod depăşirea termenelor rezultă din motivarea apelului", ia.
-„acţiunea este prescrisă... în litigiu instanţa a fost sesizată la 11 ianuarie 2001 pentru imobilizări produse în anul 1998", deşi conform art.93.1 din RT „acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an", termen fără diferenţiere „între calitatea reclamantei...".
Contra deciziei şi sentinţei reclamanta a declarat recurs pe temeiurile din art.304 pctele.8 şi 9 Cod procedură civilă:
-interpretarea unilaterală şi greşită a art.93.1 din RT CFR coroborat cu art.87.1 RT şi art.956 Cod comercial, prescripţia specială de un an operând numai asupra dreptului la acţiune contra căii ferate în calitatea sa de cărăuş ş.
-pe fond, s-a făcut dovada culpei pârâtei, conform art.10 pct.2 TLM şi art.73.4 din Regulamentul de transport CFR (RT CFR).
2. Recursul este fondat.
2.1. Executarea contractului dintre părţi privind cele 60 de vagoane, înscrise în tabelul centralizator (fila 21 fond) şi în registrul veghetor (fila 51), semnat şi ştampilat de reclamantă, s-a finalizat în septembrie 2000. Însăşi pârâta intimată relevă în întâmpinarea din apel (fila 10) că „doar în cazul vagonului nr.315354454797 s-a depăşit cu 5 ore termenul de efectuare a operaţiunii de încărcare-descărcare, vagonul fiind pus la încărcare în data de 21 septembrie 2000, orele 12,operaţiunea încheindu-se în aceeaşi zi, la orele 22,00".
2.2. Prescripţia dreptului la acţiune, în aceste condiţii, nu a fost invocată de pârâtă, ci, aşa cum rezultă din partea introductivă a deciziei recurate, din oficiu de către instanţa de apel, judecata apeluluilimitându-se (dezbaterile) numai la această excepţie, însuşită de reprezentantul intimatei pârâte.
Totuşi, instanţa de apel examinează, în decizie, apelul şi pe fond trăgând concluzia generică, în sensul că „pârâta a respectat termenele de încărcare-descărcare", pentru ca, apoi, să declare prescris dreptul la acţiune întemeiat pe faptul că aceasta „s-a înregistrat la 11 ianuarie 2001 pentru imobilizări produse în anul 1998", cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art.93.1 din R.T.
2.3. Soluţia este nelegală, în raport cu limitele de judecată şi efectele unei excepţii de fond, precum este prescripţia dreptului la acţiune, dar şi raportat la actele care atestă actele de executare succesivă până în 21 septembrie 2000, iar data introducerii acţiunii este 11 ianuarie 2001.
Aşadar, curtea de apel a substituit motivarea primei instanţe, constatând că dreptul la acţiune este prescrisă, prin depăşirea termenului special de un an prevăzut în art.93.1 din RT CFR, dar a respins apelul ca nefondat, fără a da cuvântul părţilor asupra fondului cauzei.
Pe de altă parte, în lipsa apelantei care a cerut judecarea apelului şi în lipsa sa, instanţa de apel, în dezbateri a invocat, din oficiu, prescripţia specială de un an şi a judecat, în aceeaşi şedinţă, cauze numai pe această excepţie, fără a-i pune în vedere apelantei.
Potrivit art.136 Cod procedură civilă „Excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art.115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică", iar, conform art.137 (1) „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În speţă, instanţa de apel, aflându-se la prima zi de înfăţişare, din 27 iunie 2001, a invocat, din oficiu, această excepţie de fond şi, în lipsa apelantei, care a cerut judecarea în lipsă, a judecat apelul, fără a amâna pricina şi fără a-i pune în vedere şi apelantei excepţia invocată, spre a putea să-şi facă apărări.
Instanţa de apel, astfel, a procedat nelegal, respingând apelul ca nefondat şi întemeindu-şi considerentele pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei apelante, excepţie neinvocată de părţi şi care, a determinat o soluţie nouă, prin înlocuirea motivării sentinţei, dar şi prin încălcarea dispoziţiilor art.137 Cod procedură civilă.
Constatând, aşadar, că, în apel, s-au încălcat principii fundamentale şi garanţii ale procesului civil, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare, curtea va casa Decizia şi va trimite cauza instanţei de apel pentru soluţionare.
Rejudecând cauza, instanţa de apel va trebui să ţină seama de dezlegarea în drept a instanţei de recurs, conform art.315 Cod procedură civilă, dreptul la acţiune al reclamantei nefiind prescris. Pe de o parte, acţiunea s-a introdus la 11 ianuarie 2001, iar ultima operaţiune a fost la 21 septembrie 2000, iar, pe de altă parte, este fără îndoială că dispoziţia din art.87.1 şi 93.1 ale Regulamentului CFR consacră prescripţia specială de un an aplicabilă numai acţiunilor izvorâte din contractul de transport CFR introduse contra căii ferate, în timp ce acţiunile acesteia sunt supuse termenului general de prescripţie de 3 ani.
În sfârşit, în speţă nu se aplică nici norma specială din art.956 Cod comercial, nefiind întrunite condiţiile cerute de text, iar obiectul cererii se referă la taxe de imobilizare a vagoanelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SNTFM CFR Marfă Sucursala Marfă Clujprin SMF- Agenţia Teritorială Cluj Napoca împotriva deciziei nr.770 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj-Secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi trimite cauza instanţei de apel spre soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 19/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1900/2003. Comercial → |
|---|
