CSJ. Decizia nr. 1947/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1947/2003
Dosar nr. 9219/2001
Şedinţa publică din 28 martie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 135 din 15 martie 2001, Tribunalul Tulcea a respins excepţia de necompetenţă a instanţei, ridicată de reclamanta, Administraţia judeţului Galaţi, în litigiul purtat cu pârâta SC R.M.S. SRL cu sediul în Tulcea, privind plata de către aceasta din urmă a sumei de 11.351,36 dolari S.U.A., reprezentând taxe de navigaţie pe canal, a sumei de 119,45 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi, precum şi a sumei de 8.424.084 lei, reprezentând cheltuieli arbitrale.
Reţinând cauza spre judecare, instanţa a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, întrucât s-a constatat că pârâta beneficiază de regimul de linie pentru navele ce fac obiectul litigiului, neputând fi obligată să suporte plata integrală a voiajului pe Dunăre, aşa cum s-a pretins.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei, a fost respins, ca nefondat, de către secţia comercială a Curţii de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 848/COM din 18 septembrie 2001, apelanta fiind obligată la plata sumei de 10.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a înlăturat criticile formulate de reclamantă constând în faptul că Arbitrajul Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi era competentă să soluţioneze litigiul şi că navelor D. şi R., despre care este vorba în speţă, li s-a anulat regimul de linie acordat pentru tranzitarea canalului Sulina, aşa încât ele datorau taxele de tranzitare integral.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile formulate în apel.
Recursul este nefondat.
Instanţele au reţinut corect competenţa lor.
Clauza compromisorie, care este o convenţie a părţilor, independentă de contractul în care a fost înscrisă, din punct de vedere al validităţii sale, nu poate fi dedusă din înserarea în pct. 1 al capitolului VIII al contractului, a menţiunii că litigiile de orice fel ivite pe parcursul contractului „vor fi soluţionate pe cale amiabilă între părţi, iar în caz de nerezolvare, părţile se pot adresa Arbitrajului Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi sau instanţelor judecătoreşti competente".
Această menţiune nu îndeplineşte cerinţele art. 3431 şi 3432 C. proc. civ. pentru a fi apreciată drept convenţie arbitrală, descriind modalităţile de rezolvare a conflictului ivit, o altă cale, în afara lor, nefiind de imaginat.
Cum, în lipsa clauzei compromisorii, instanţa judecătorească are, prin lege, competenţa de a soluţiona litigiile comerciale, soluţiona adoptată prin hotărârea atacată, este legală.
Nici critica adusă pe fond hotărârii nu este întemeiată.
Pe baza contractului nr. 52 din 5 decembrie 1997, reclamanta s-a obligat să efectueze prestaţiile menţinute la art.1, Capitolul II, pârâta urmând să plătească contravaloarea acestora conform art. 1, Capitolul IV din contract.
Conform instrucţiunilor nr. 7867 din 25 mai 1998 ale reclamantei, acordarea regimului de linie presupune o cerere scrisă a armatorului sau agentului de navă, în care era obligatoriu a se preciza numele şi sediul armatorului (adresa acestuia completă) itinerarul şi numele navelor care deservesc linia (maxim patru nave ale aceluiaşi armator).
Reclamanta a acordat regim de linie navelor pârâtei, pentru ca apoi, cu adresa nr. 20591 din 20 decembrie 1999, după efectuarea curselor, să comunice ca fiind neîndeplinite condiţiile cerute de instrucţiuni, hotărând facturarea integrală a voiajului navelor.
Singurul motiv invocat este cel al neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 3 pct. 4 din instrucţiuni – „maximum patru nave ale aceluiaşi armator".
Rezultă că această cerinţă a fost respectată, neconcordanţa rezultând numai din declaraţiile căpitanului vasului, luate în considerare.
Schimbarea poziţiei pe baza declaraţiilor căpitanilor de vas, fără cercetări în acest sens, este contrazisă de adresa înaintată cu faxul 7136 din 8 mai 2000, prin care este recunoscut armatorul real al vaselor la care se referă litigiul.
De altfel, obligarea acordării regimului de linie s-a stabilit şi prin sentinţa civilă nr. 700 din 5 iulie 2000 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin respingerea apelului actualei reclamante de către secţia comercială a Curţii de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 990/COM din 7 decembrie 2000.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos R.A. Galaţi, împotriva deciziei nr. 848/COM din 19 septembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1945/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1949/2003. Comercial → |
|---|
