CSJ. Decizia nr. 1973/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.1973/2003DOSAR Nr.8809/2001
Şedinţa publică din 31 martie 2003
La 18 martie 2003 s-a luat în examinarerecursul declarat de pârâtele A.L. şi Gl. A. împotriva deciziei nr.1166 din 7 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a V-a comercială.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 18 martie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 31 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC „N.M.I." SRLBucureşti a solicitat instanţei obligarea pârâtelor A.Lşi G. A. la plata sumei de6.472 franci elveţieni, sumă datorată de prima pârâtă în baza contractuluide impresariat încheiat la 29 mai 1998, şi garantată la platăde cea de a doua pârâtă prin actul de garanţie autentificat sub nr.5165 din 29 mai 1999.
Pârâtele au formulat cerere reconvenţională solicitând respingerea acţiunii ca nefondată şi rezilierea contractului de impresariat ale cărui clauze îl califică ca pe un contract de muncă, litigiul fiind de natură civilă, iarnu comercială.
SC B. E. CSNCBucureşti a formulat cerere de intervenţie în nume propriu în baza art.49 Cod procedură civilă, arătând că alături de reclamantă este semnatara a contractului deimpresariat.
Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială prin sentinţa nr.2313 din 23 martie 2001 a admisacţiunea principală obligând pârâtele în solidar la plata sumei de63.304.250 lei pretenţii, a respinscererea reconvenţională ca nefondată şi a anulat ca netimbrată cererea deintervenţie.
S-a reţinut în motivarea sentinţei obligaţia de plată asumată de pârâta A.L. prin contractul deimpresariat şi obligaţia de garanţie asumată de pârâta G.A. pentru plata asumată de prima pârâtă.
Apelul declarat de pârâta împotrivasentinţei a fost respins de Curtea de ApelBucureşti- Secţia a V-a comercială prin Decizia nr.1166 din 7 septembrie 2001.
Criticile formulate de apelante au fost înlăturatecu motivarea că, contractulde impresariat în speţă este un contract comercial nu un contract de muncă, instanţa competentăfiind tribunalul conform art.2 pct.1lit.a Cod procedură civilă iar prima instanţă nu a schimbat natura contractului .
Impotriva ultimeihotărâri pârâteleA. L. şi G. A. au promovat recurs pentru motivele prevăzute de art.304 pct.6,7,8,9, Cod procedură civilă şi anume:
-instanţa de judecată a acordatmai mult decât s-a cerut acţiunea fiind întemeiată pe prevederile art.969-970 Cod civil, pentru a se putea da eficienţă, clauzei penale trebuia sădovedească neîndeplinirea obligaţiilor contractuale;
-hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, suma de 6.472 franci elveţieni nu a fost primită de recurenta, cum greşit reţine aceasta;
-instanţa a interpretat greşit actuljuridic dedus judecăţii, declaraţia de plată neîntrunind caracterele unui actsub semnătură privată ci, cel mult la început de dovadă scrisă;
-greşit s-a respins cererea reconvenţională deoarece erau îndeplinite toate condiţiile legale ale rezilierii judiciare a contractului.
Recursul este fondat pentruconsiderentele care urmează:
Prin Decizia atacată s-a dat o interpretare greşită actului juridicdedus judecăţii, reţinându-secă acesta ar avea caracter comercial, stabilindu-se , în consecinţă, greşit şi competenţa tribunalului, desoluţionare a litigiului în primă instanţă.
I.- Contractul încheiat de părţi denumit de acestea „contract de impresariat" este un contract de locaţiune de serviciu, obligaţia principală a reclamantei fiind aceea de a propune primei pârâte contracte de muncă în ţară şi străinătate pentru activitate artistică în care tot ea a iniţiat-o,rezervându-şi exclusivitatea acestora pe operioadă de trei ani, în schimbul unui comision.
Operaţiunea mai susdescrisă, încheiată între un comerciant: reclamantă şi un necomerciant: pârâtă, nu este o faptă de comerţ obiectivă în sensul art.3 pct.12 Cod comercial deoarece actele juridice mijlocite şi anume contractele de muncă, în speţă nu au caracter comercial.
Ea nu este nici faptă de comerţ subiectivă în privinţa reclamantei- societate comercială , întrucât contractul pe care ea l-a încheiat este de natură civilă, iar prevederile art.4 Cod comercial nu se aplică.
Natura civilă a contractului estedată nu numai de natura civilă a actelor pe care el leintermediază dar şi de specificitatea lui: reclamanta şi-a asumat obligaţia de a verifica periodic respectareacondiţiilor de muncă stabilite cu partenerii externi iar clauza din art.16 careinterzice pârâtei să se căsătorească în străinătate pe timpul executării contractului fără avizul scris alreclamantei antamează statutul civil al acesteia.
Prin urmare, în speţă, nefiindaplicabil art.56 Cod comercial, deoarece actul juridic neavând caracter comercial pentru nici una din părţi, Curtea va admite recursul, în baza art.304 pct.4 Cod procedură civilă, va casa Decizia atacată şi în baza art.312 Cod procedură civilă va trimite cauza la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat depârâtele A. L. şi G. A.împotriva deciziei nr.1166 din 7 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a V-a comercială.
Casează Decizia atacată, desfiinţează sentinţa nr.2313 din 23 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti şi trimitecauza la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1971/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1974/2003. Comercial → |
|---|
