CSJ. Decizia nr. 2027/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2027/2003
Dosar nr. 9302/2001
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, D.T. Gorj – Târgu Jiu, a chemat în judecată pârâtul C.G. pentru a fi obligat la plata sumei de 13.861.390 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor telefonice de care a beneficiat, precum şi la 1.168.911 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată următoarele:
Pârâtul a fost abonatul reclamantei până la data de 27 iunie 2000, având instalat la domiciliu un post telefonic.
Postul telefonic s-a desfiinţat în baza Ordinului de serviciu nr. 2581 din 23 iunie 2000, ca urmare a neplăţii taxelor de abonament şi alte prestaţii.
Tribunalul Gorj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 43 din 2 februarie 2001, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei 13.861.390 lei, reprezentând pretenţii, precum şi la 1.168.911 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, iar acesta nu şi-a onorat obligaţiile de plată a prestaţiilor telefonice.
Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtului că, de la data depunerii cererii de suspendare a postului telefonic, nu mai datorează sumele pretinse de reclamantă, întrucât a folosit în continuare postul telefonic.
De asemenea, a înlăturat şi apărarea referitoare la cuantumul sumei datorate, deoarece reclamanta a dovedit cu acte depuse că pârâtul a efectuat convorbiri telefonice, a căror valoare s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică.
Curtea de apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 886 din 12 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, arătând următoarele:
Reclamanta nu a făcut dovada că de la postul său telefonic s-au efectuat convorbirile a căror plată o cere.
În conformitate cu prevederile contractului dintre părţi, reclamanta avea obligaţia să suspende postul telefonic, după care, pentru neplata în termen de 90 de zile, trebuia să desfiinţeze postul telefonic, dar nu a făcut acest lucru. Desfiinţarea postului telefonic s-a făcut după opt luni, în luna iulie 2000.
Instanţele nu au clarificat situaţia facturii din luna octombrie 1999, pe care a achitat-o, soldul rămânând zero şi, totuşi, în lunile următoare a fost penalizat.
Cu toate că a solicitat instanţelor ca reclamanta să prezinte registrele interne de înregistrare a reclamaţiilor, listările şi reclamaţiile sale, acestea nu au ţinut cont de proba solicitată. De asemenea, a solicitat o comisie care să verifice, prin sondaj, numerele de telefon existente în listele sale de convorbiri telefonice, deoarece erau numere de telefon de care nu avea cunoştinţă. Cele două instanţe au refuzat un asemenea probatoriu şi s-au mulţumit cu expertiza, care nu a putut stabili situaţia reală.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a făcut dovada pretenţiilor formulate prezentând lista detaliată a convorbirilor telefonice şi note de constatare a stării postului telefonic şi din care reiese faptul că postul telefonic a fost în stare bună de funcţionare în perioada pentru care a pretins plata serviciilor telefonice prestate.
Postul telefonic a fost desfiinţat de reclamantă la data de 27 iunie 2000, ca urmare a neplăţii facturilor.
Actele depuse de reclamantă în sprijinul pretenţiilor sale se coroborează cu expertiza tehnică efectuată la cererea pârâtului, care concluzionează că, pentru perioada noiembrie 1999 – iunie 2000, acesta datorează 11.066.580 lei, la care se adaugă majorările lunare datorită neachitării în termen a facturilor, astfel că suma în litigiu este de 13.861.399 lei.
În ceea ce priveşte afirmaţia pârâtului că nu s-a clarificat situaţia facturii din luna octombrie 1999, este infirmată de suplimentul de expertiză tehnică, expertul precizând că soldul zero se referă la luna precedentă, şi anume, septembrie 1999 şi nu la luna octombrie. Încasarea sumei de 2.303.800 lei aferentă facturii lunii octombrie 1999, apare scăzută în factura lunii ianuarie. Scăderea s-a făcut mai târziu dintr-o eroare a reclamantei (cap. III- Concluzii).
Este adevărat că, potrivit reglementărilor S.N.T. R.T., în vigoare la acea dată, dacă factura telefonică nu a fost achitată până în a 15-a zi de la expirarea termenului de plată, în a 16-a zi serviciul telefonic se suspendă, iar în a 91- a zi de neplată, linia telefonică se desfiinţează. Această reglementare este în beneficiul reclamantei, care poate să aprecieze dacă să o aplice sau să dea posibilitate persoanei în cauză să efectueze plata sumei datorate, evitând cheltuieli suplimentare cu repunerea în funcţiune a postului telefonic.
În cazul de faţă, deşi pârâtul este în culpă de neplata facturilor, în mod nejustificat invocă că reclamanta nu a respectat prevederea respectivă.
Având în vedere că pârâtul nu era de acord cu facturile reclamantei încă din luna ianuarie 1999, la rândul său, putea să solicite parolarea postului telefonic, însă nu a făcut-o.
În afară de petiţia pârâtului, adresată reclamantei la data de 21 ianuarie 1999, prin care solicită suspendarea postului telefonic, acesta nu a făcut dovada că în perioada în litigiu a mai cerut suspendarea. Cum cererea de suspendare este în afara perioadei în litigiu, iar pârâtul a achitat facturile până în luna noiembrie 1999, reclamanta a considerat că litigiul a încetat şi nu este cazul să suspende postul telefonic (dosar apel – întâmpinare reclamantă).
De altfel, pârâtul, folosind postul telefonic şi după data de 21 ianuarie 1999, în mod tacit a renunţat la cererea de suspendare, astfel că, pentru serviciile prestate de către reclamantă, datorează sumele facturate.
Faptul că nu a mai cerut suspendarea postului telefonic reiese şi din aceea că, în reclamaţiile ulterioare, solicită verificări în legătură cu convorbirile facturate, iar verificările tehnice nici nu s-ar fi putut face pe un post telefonic suspendat.
În acelaşi sens sunt şi constatările expertului, care a convocat părţile cu ocazia efectuării expertizei şi când pârâtul nu a prezentat acte care să confirme susţinerile sale.
Din probele administrate rezultând că acele convorbiri s-au înregistrat la postul telefonic al pârâtului şi acesta neadministrând probe care să infirme pretenţiile reclamantei, ori că postul telefonic nu a fost în stare de funcţionare corespunzătoare, în mod corect, instanţa nu a dispus ca reclamanta să prezinte registrele interne, referitoare la reclamaţii, sau listările convorbirilor telefonice şi, respectiv, numirea unei comisii care să verifice, prin sondaj, numerele telefonice existente în acele listări.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.G. împotriva deciziei nr. 886 din 12 septembrie 2001 a Curţii de apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2026/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2028/2003. Comercial → |
|---|
