CSJ. Decizia nr. 2029/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2029/2003
Dosar nr. 9306/2001
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2742, pronunţată, la data de 06 aprilie 2001, în dosarul nr. 1228/2001, secţia comercială a Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala pentru administrarea imobilelor de protocol şi a sediilor autorităţilor publice, împotriva pârâtei SC B.C.B. SA, cu consecinţa obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 90.517.707 lei, cu titlu de chirie pentru perioada martie 1999 – noiembrie 2000; suma de 133.684.719 lei, cu titlu de preţ servicii pentru perioada ianuarie 1999 – noiembrie 2000; suma de 222.337.439 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate până la 31 august 2000 şi suma de 20.525.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Secţia a V a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1348, pronunţată, la data de 15 octombrie 2001, în dosarul nr. 1577/2001, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii „cererii precizatoare" formulată de reclamantă şi obligării pârâtei să plătească acesteia suma de 115.957.139 lei, cu titlu de despăgubiri, precum şi suma de 28.110.668 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, efectuate în fond şi în apel, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate şi a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de pârâtă împotriva aceleiaşi hotărâri.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în mod nejustificat, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantei, prin care şi-a majorat câtimea pretenţiilor, legal timbrată, formulată la data de 16 martie 2000, pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată, faţă de înscrisurile depuse la dosar în probaţiune şi dispoziţiile art. 969, 970, 973, 1066, 1069 şi 1073 C. civ. şi a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ., în soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, efectuate în fond şi în apel de către reclamanta-apelantă, iar cererii de apel, formulată de pârâtă, i-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) al Legii nr. 147/1997, prin raportare la art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, reţinând că aceasta nu a îndeplinit obligaţia timbrării menţionatei cereri, de care a fost încunoştinţată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând, generic, ca temei de drept al cererii sale, dispoziţiile art. 299 – 316 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a încălcat dispoziţiile legale, privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât, deşi a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, pe care le-a efectuat în fond şi în apel, nu i-au fost acordate decât cheltuielile efectuate în fond, critică ce poate fi încadrată, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea actelor dosarului relevă cuantumul cheltuielilor de judecată utile, efectuate şi dovedite de reclamanta-apelantă în cele două faze procesuale ca fiind de 27.146.057 lei.
Aşa fiind, având în vedere că instanţa de apel a acordat R.A. A.P.P.S., prin sucursala pentru administrarea imobilelor de protocol şi a sediilor autorităţilor publice Bucureşti, cu acest titlu, suma de 28.110.668 lei, nu se poate reţine că a încălcat prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ştiut fiind că, în conformitate cu acest text, nu pot fi acordate decât cheltuielile utile, dovedit a fi fost făcute efectiv de „partea câştigătoare".
Pentru aceste considerente, reţinând că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2, va respinge, ca nefondat, recursul apelantei reclamante R.A. A.P.P.S., prin sucursala pentru administrarea imobilelor de protocol şi a sediilor autorităţilor publice Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A.P.P.S., prin sucursala pentru administrarea imobilelor de protocol şi a sediilor autorităţilor publice Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1348 din 15 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2028/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 203/2003. Comercial → |
---|