CSJ. Decizia nr. 2028/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2028/2003
Dosar nr. 9304/2001
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 965/ COM /2001 S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Dolj, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da, în contradictoriu cu SC T., sucursala drumuri şi poduri Craiova, să oblige pârâta la plata sumei de 230.982.570 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 4987507 din 13 aprilie 2000, la 67.450.000 lei dobândă până la data introducerii acţiunii şi, în continuare, până la achitarea debitului.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 838 din 10 aprilie 2001, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumelor mai sus menţionate şi, în continuare, la dobândă până la achitarea sumei datorate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, din actele dosarului, că pârâta a recunoscut datoria de 230.882.570 lei şi, având în vedere dispoziţiile art. 43 C. com., a fost obligată şi la plata dobânzilor corespunzător cu rata de scont a B.N.R.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 952 din 5 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Sucursala drumuri şi poduri Craiova a declarat recurs împotriva deciziei, arătând, în esenţă, că, între părţi, nu s-a încheiat un contract pentru livrarea mărfii şi, deci, nu datorează dobânzi.
Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive:
Contravaloarea mărfii livrate a fost facturată pârâtei la data de 13 aprilie 2000. Aceasta a recunoscut că datorează suma de 23.098.570 lei.
În factură se prevede, ca termen de plată, data de 13 aprilie 2000.
Între părţi s-a încheiat, deci, o convenţie în formă simplificată, în baza înţelegerii, reclamanta a livrat marfă pârâtei pentru plata căreia a emis factura a cărei contravaloare trebuia achitată până la data de 13 aprilie 2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 1088 C. civ., la obligaţiile ce au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare constau din dobânda legală, iar potrivit dispoziţiilor art. 43 C. com., datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani, produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
În mod corect, deci, instanţa de apel, având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi datele ce rezultă, aşa cum s-a arătat, din actele dosarului, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Pentru motivele arătate, Decizia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică, s-a respins, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA, sucursala drumuri şi poduri Craiova, împotriva deciziei nr. 952 din 5 octombrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2027/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2029/2003. Comercial → |
---|