CSJ. Decizia nr. 2024/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2024/2003
Dosar nr. 9293/2001
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 octombrie 1999, reclamanta SC M.P. SA Chiajna a chemat în judecată pârâta C.P.H. Austria, pentru a fi obligată la restituirea sumei de 15.200 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare marfă plătită de reclamantă şi nedatorată, precum şi la plata sumei de 710 dolari S.U.A., cu titlu dobândă de 5% pe an din suma datorată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că, la data de 2 iulie 1999, a plătit pârâtei suma de 15.200 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea a 20.000 kg P.E.T. din plastic, destinat îmbutelierii de băuturi răcoritoare, marfă ce a fost facturată de pârâtă la data de 1 iulie 1999.
Solicitând eliberarea mărfii de către organele vamale române, i s-a comunicat că, din data de 15 iunie 1999, marfa a trecut în proprietatea statului român, deoarece s-a depăşit termenul de păstrare a mărfii în vamă.
Din relaţiile primite de la agentul pârâtei în România şi din corespondenţa cu organele vamale române a reieşit că atât conosamentul, cât şi factura au fost întocmite după ce marfa a fost confiscată de statul român, situaţie cunoscută de pârâtă.
La termenul din 6 februarie 2001, pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondate, iar ulterior, la termenul din 6 martie 2001, a invocat excepţia de necompetenţă a instanţelor judecătoreşti din România.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2404 din 27 martie 2001, a admis excepţia de necompetenţă a instanţelor române şi, în consecinţă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Raporturile contractuale dintre părţi s-au desfăşurat în formă simplificată, respectiv, comandă a reclamantei, urmat de executare din partea pârâtei. Prin confirmarea de vânzare nr. 16214 din 20 aprilie 1999, pârâta a confirmat vânzarea către reclamantă a cantităţii de 20.000 kg P.E.T. sticle, prevăzând şi clauza că „litigiile se vor judeca de către instanţele judecătoreşti din Viena".
Reclamanta nu a formulat obiecţii la acceptarea comenzii, acceptând astfel toate clauzele contractului, prin plata sumei de 15.200 dolari S.U.A.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 1327 din 9 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei instanţei de fond, reţinând, în esenţă, că:
Reclamanta, plătind marfa, în baza facturii nr. 16214 din 1 iulie 1999, emisă de pârâtă şi pe care era înserat menţiunea „plătibil în avans şi atacabil pe cale judecătorească la Viena", a acceptat implicit clauza derogatorie, privitoare la competenţă teritorială, astfel că nu-şi găsesc aplicabilitate prevederile art. 89 lit. b). din Legea nr. 105/1992.
Din actele dosarului nu rezultă că pârâta a recunoscut competenţa instanţelor din România, iar pe de altă parte, instanţa, în temeiul art. 157 din Legea nr. 105/1992, are obligaţia ca, din oficiu, să verifice competenţa.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
Pârâta nu se poate prevala de convenţia tacită referitoare la competenţa instanţei străine, după ce a renunţat în mod expres la aceasta prin întâmpinare, ca urmare a solicitării de a se soluţiona litigiul de către instanţa română.
Recursul este nefondat.
Instanţele au reţinut în mod corect că raporturile contractuale dintre părţi s-au întemeiat pe comanda pârâtei de a i se livra marfa şi confirmarea de vânzare nr. 16214 din 20 aprilie 1999 a pârâtei, urmată de emiterea de către aceasta a facturii nr. 16214 din 2 din 1 iulie 1999 şi de plata în avans a mărfii de către reclamantă, cu dispoziţia de plată valutară externă seria B nr. 0660062 din 2 iulie 1999.
Atât pe confirmarea de vânzare, cât şi pe factura de plată, pârâta a prevăzut că litigiile se vor judeca de către instanţele judecătoreşti din Viena (dosarul de fond).
Reclamanta, nefăcând obiecţii asupra acestei clauze şi efectuând plata în avans a mărfii, a acceptat-o.
Este adevărat că pârâta nu a invocat, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei instanţei române, ci a solicitat instanţei ca, în baza probelor pe care le va administra, să respingă acţiunea, ca nefondată, însă nu a renunţat la clauza referitoare la competenţa instanţei.
Din prevederile art. 154 şi art. 157 din Legea nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, reiese că, dacă părţile au supus, prin convenţie, litigiul dintre ele competenţei unei anumite instanţe, aceasta va fi învestită cu competenţa jurisdicţională, iar instanţa sesizată verifică din oficiu, competenţa sa de a soluţiona procesul, iar în cazul în care constată că nu este competentă nici ea şi nici o altă instanţă română, respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.
În atare condiţii, pârâta, nerenunţând în mod expres la clauza referitoare la competenţa instanţei străine şi invocând-o la termenul din 6 martie 2001, în mod corect instanţele au reţinut că instanţele române nu sunt competente.
În consecinţă, recursul este nefondat şi, nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta se va respinge.
În ceea ce priveşte cererea intimatei-pârâte de a obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reţine că aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate, astfel că, în conformitate cu art. 274 C. proc. civ., va fi respinsă, fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC M.P. SA Chiajna, împotriva deciziei nr. 1327 din 9 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei-pârâte C.P.H. Austria, privind plata cheltuielilor de judecată, ca fiind nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2023/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2026/2003. Comercial → |
|---|
