CSJ. Decizia nr. 2223/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2223/2003
Dosar nr. 9619/2001
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 34 din 26 aprilie 1999, Arbitrajul Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi a admis acţiunea SC C.S.S. SA Galaţi şi a obligat pârâta SC S.V. SA Turnu Severin, la plata sumei de 13.707.478.105 lei, cu titlu de preţ, 8.112.885.553 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, plus 40.750.500 lei cheltuieli arbitrale.
Acţiunea în anularea acestei hotărâri, formulată de pârâtă a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin Decizia civilă nr. 548/A din 1 octombrie 1999 a Curţii de Apel Galaţi.
Recursul declarat de pârâtă, împotriva acestei decizii, a fost admis prin Decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, Decizia casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, reţinându-se că acţiunea în anulare a fost înregistrată în termenul legal la organul arbitral a cărei hotărâre a fost atacată.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 682/A din 11 octombrie 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 361 lit. i) C. proc. civ., art. 969 şi art. 970 C. civ., cu referire la Convenţia nr. 3/394 din 8 februarie 1999 încheiată între părţi.
Instanţa a reţinut că, prin menţionata convenţie, părţile au stabilit un grafic de eşalonare a datoriei pârâtei către reclamantă, în sumă de 16.321.761.994 lei, pe care, însă, pârâta nu l-a respectat.
Ulterior, prin Convenţia din 27 aprilie 1999, înregistrată la SC C.S.S. SA, sub nr. 100/1078 din 28 aprilie 1999, pârâta a recunoscut datoria, inclusiv penalităţile datorate pentru întârzierea plăţii, această convenţie fiind ulterioară hotărârii arbitrale, dată la 26 aprilie 1999, hotărâre care nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, aşa încât acţiunea în anulare a fost respinsă.
Împotriva acestei soluţii, pârâta a declarat recurs, considerând-o ca fiind lipsită de temei legal.
Recurenta critică Decizia instanţei de apel pentru necercetarea în totalitate a motivelor acţiunii în anulare, respectiv, cel în legătură cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1025 C. civ., imputând instanţei schimbarea, din proprie iniţiativă, a cauzei învestirii sale, transformând „acţiunea în anulare" în „contestaţie la executare", prin argumentarea soluţiei pronunţate pe o convenţie ulterioară hotărârii arbitrale, fără a fi preocupată în stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor la momentul promovării acţiunii şi la momentul soluţionării ei în arbitraj.
Întrucât la data promovării acţiunii, 15 februarie 1999, era în vigoare Convenţia din 9 februarie 1999, instanţa trebuia să se pronunţe în raport cu această convenţie şi nu cu cea din 28 aprilie 1999, care este ulterioară pronunţării şi prin care se diminuează cuantumul ratelor stabilite anterior şi termenul final scadent, reclamanta fiind îndreptăţită la penalităţi numai dacă ratele diminuate nu ar fi fost achitate la termenele scadente.
În final, recurenta critică soluţia ca fiind contrară probelor administrate de ea la arbitraj, respectiv, cu răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei.
Prin încheierea din 25 aprilie 2002, dată în dosarul de recurs, a fost respinsă, ca nefondată, cererea recurentei pentru suspendarea executării deciziei recurate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-reclamantă, conform căreia, în cauză, s-ar fi putut invoca prematuritatea acţiunii sale arbitrale cu privire la preţ, întrucât, la 15 februarie 1999, fusese eşalonată această plată printr-o convenţie anterioară, prematuritate care acum este complinită prin împlinirea termenelor şi prin achitarea deja de către recurentă a acestei sume.
Cât priveşte penalităţile de întârziere, intimata susţine că, prin Convenţia din 9 februarie 1999, nu a renunţat la penalităţile stipulate în contract, ele curgând de drept, iar în subsidiar, dacă se va aprecia că sunt întrunite dispoziţiile art. 364 lit. i) şi că, la 9 februarie 1999, s-ar fi convenit şi asupra penalităţilor, să fie obligată pârâta la 3.651.766.644 lei penalităţi ce au curs până la încheierea convenţiei.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, acţiune întemeiată pentru unul dintre motivele prevăzute la lit. a) – i) din acelaşi text.
În speţă, recurenta a solicitat anularea hotărârii arbitrale, pentru motivul prevăzut în art. 364 lit. i) C. proc. civ., susţinând că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
Instanţa de apel a apreciat că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele art. 364 lit. i) C. proc. civ., întrucât hotărârea nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, cu privire la convenţiile legal încheiate şi răspunderea contractuală, argumentându-se soluţia şi pe Convenţia intervenită între părţi la 27 aprilie 1999, ulterior pronunţării hotărârii arbitrale, precum şi pe obligaţia asumată de părţi prin contractul nr. 1353/1998, art. 13 alin. (2), privitoare la obligaţia de a executa de bunăvoie şi neîntârziat hotărârea arbitrală.
Câtă vreme recurenta, a doua zi după pronunţarea hotărârii arbitrale, recunoaşte datoria către reclamantă pentru livrările făcute în 1998, în cuantum de 15.427.559.335 lei, din care achitase doar suma de 2.614.283.889 lei, stabilind un nou grafic de eşalonare şi menţionând expres că îşi „însuşeşte toate penalităţile aferente neplăţii la termen către SC C.S.S. SA, nu mai poate invoca nelegalitatea hotărârii arbitrale şi imputa instanţei neanalizarea apărărilor sale.
De altfel, în recurs, intimata a şi confirmat plata în întregime a preţului restant pentru 1998 de către recurentă.
Întrucât recurenta nu a dovedit îndeplinirea cerinţelor art. 364 lit. i) C. proc. civ., după cum corect a reţinut şi instanţa ce a soluţionat acţiunea în anulare, Curtea apreciază că celelalte motive invocate de recurentă, ce vizează fondul pricinii, nu pot fi analizate, iar ultimul motiv, ce vizează interpretarea eronată a probelor, nu mai poate fi analizat, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. erau abrogate la data promovării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.V. SA Drobeta Turnu-Severin, împotriva deciziei nr. 682/A din 11 octombrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2222/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2224/2003. Comercial → |
|---|
