CSJ. Decizia nr. 2214/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2214/2003
Dosar nr. 9589/2001
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 13 februarie 2001 a Tribunalului Dolj a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului P.I., iar pârâta SC M. SRL a fost obligată la plata sumei de 3.901.314 lei contravaloare lipsă folosinţă spaţiu în suprafaţă de 11 mp situat în Craiova, pentru perioada februarie 2000 - septembrie 2000, plus cheltuieli de judecată.
Rezultă din considerentele sentinţei că acţiunea reclamantei faţă de pârâtul P.I. a fost respinsă, raporturile juridice fiind între reclamant şi societatea comercială al cărui asociat unic este P.I. şi nu între cele două persoane fizice, iar din cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant n-au fost acordate sumele pretinse ca fiind achitate pentru paza bunurilor şi nici cele pentru energia electrică, iluminatul fiind asigurat de reclamant pentru întreg spaţiul comercial şi nu numai pentru cei 11 mp ocupaţi de bunurile pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia nr. 993 din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Craiova a fost admis apelul pârâtei, iar sentinţa de fond schimbată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, fiind respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că cea mai mare culpă, în litigiul dintre părţi, îi revine reclamantului care a demolat abuziv chioşcul construit de pârâtă pe terenul lui şi care a şi dezmembrat aceste utilaje, aşa încât refuzul pârâtului de a-şi ridica aceste utilaje este justificat, ele fiind deteriorate.
În argumentarea respingerii apelului reclamantului s-a reţinut că, în mod corect, s-a stabilit că P.I., administratorul societăţii pârâte, nu răspunde, bunurile depozitate pe terenul reclamantului aparţinând societăţii comerciale, iar cu privire la cuantumul despăgubirilor s-a apreciat că nu se mai impune a se analiza motivul din apelul reclamantului, deoarece acţiunea acestuia s-a respins, fiind înlăturate şi cheltuielile de judecată acordate la fond.
Nemulţumit de această decizie, reclamantul a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurentul critică soluţia din apel pentru denaturarea înţelesului hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare derulate între părţi, demolarea chioşcului metalic fiind făcută de el în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, iar pârâta a fost notificată să-şi ridice bunurile depozitate în spaţiul reclamantului, acesta refuzând nejustificat ridicarea lor, notificări ignorate de instanţa de apel.
De asemenea, instanţa de apel a înlăturat, fără nici o justificare, dovezile administrate de reclamant, martori şi expertiză, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, pronunţându-se numai în raport cu probele noi, depuse în apel de pârâţi, probe nepuse în discuţia părţilor.
În consecinţă, recurentul solicită casarea acestei decizii, admiterea apelului său şi acordarea daunelor actualizate în raport cu rata inflaţiei şi pentru perioada menţionată în acţiune.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Anterior prezentului litigiu între părţi s-au mai derulat şi alte litigii determinate de demolarea unui chioşc metalic, căptuşit cu B.C.A., construit de pârâtă pe terenul reclamantului, chioşc demolat de acesta.
Prin Decizia nr. 3039 din 6 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul a fost obligat să despăgubească SC M. SRL cu 36.000.000 lei, contravaloarea chioşcului.
Ulterior, au apărut litigii în legătură cu bunurile pârâtei ce se aflau în acest chioşc şi care au rămas în posesia reclamantului, ele fiind depozitate într-un spaţiu folosit de asociaţia familială a reclamantului, bunuri la predarea cărora reclamantul a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 463 din 3 mai 1999 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare.
În cursul executării acestui titlu, reclamantul a fost de acord cu restituirea lor, stabilindu-se data la care pârâta urma să-şi ridice aceste bunuri - 24 februarie 2000, dar care, ulterior, nu s-a mai prezentat, fapt pentru care reclamantul a promovat acţiunea de faţă.
Având în vedere derularea litigiilor dintre părţi, Curtea apreciază că reţinerea culpei reclamantului în nepredarea bunurilor, acestea formând obiectul litigiului prezent şi nu demolarea chioşcului, este contrară probelor din dosar, respectiv, sentinţelor şi deciziilor pronunţate anterior, proceselor-verbale ale executorului judecătoresc, precum şi notificările pârâtei din partea reclamantului.
În consecinţă, Curtea apreciază că soluţia din apel, de respingere a acţiunii, este netemeinică şi nelegală, contrară probelor administrate de reclamant, motiv pentru care recursului reclamantului, sub acest aspect, este întemeiat.
Cât priveşte neanalizarea apelului său, critica recurentului este neîntemeiată deoarece instanţa a analizat, este adevărat succint, motivele acestuia, dar prin prisma soluţiei date în apelul pârâtei.
Întrucât Curtea a apreciat că recursul reclamantului este întemeiat, motiv pentru care îl va admite şi în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., va modifica Decizia din apel în sensul respingerii apelului pârâtei şi admiterii apelului reclamantului, pârâta urmând a fi obligată la plata despăgubirilor acordate la fond, reactualizate la data plăţii, aşa cum a solicitat reclamantul prin acţiune, dar instanţa de fond nu a acordat.
În ceea ce priveşte perioada pentru care au fost acordate despăgubirile, Curtea apreciază că ele au fost corect stabilite de instanţa de fond şi nu începând cu 1999, notificarea invocată de reclamant pe acest aspect vizând ridicarea materialelor rezultate din demolarea chioşcului şi nu a bunurilor.
Conform dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale în cuantum de 8.794.398 lei, reprezentând taxe de timbru şi onorarii avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.I., împotriva deciziei nr. 993 din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtă SC M. SRL Craiova, împotriva sentinţei nr. 145 din 13 februarie 2001 a Tribunalului Dolj. Admite apelul reclamantului împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o schimbă în parte şi obligă pe pârâtă SC M. la plata sumei de 3.901.314 lei, reactualizată la data plăţii, şi 8.794.398 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2211/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2216/2003. Comercial → |
|---|
