CSJ. Decizia nr. 2328/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2328/2003
Dosar nr. 7477/2001
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2105, pronunţată la data de 19 martie 2001, în dosarul nr. 379/1999, secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, a anulat, ca netimbrată, acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA împotriva pârâtei SC S. SA .
Apelul formulat de reclamantă, împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1080, pronunţată la data de 26 iunie 2001, în dosarul nr. 1429/2001.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a fost încunoştinţată de cuantumul timbrajului datorat la data de 8 februarie 1999 şi nu a făcut dovada obţinerii facilităţii solicitate în taxarea cererii sale de chemare în judecată.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta reclamantă SC R. SA, invocând ca temei de drept al cererii sale prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 146/1997, întrucât a ignorat faptul că nu i s-a pus în vedere să timbreze cererea de chemare în judecată şi nu a fost încunoştinţată de cuantumul timbrajului de către instanţa de fond.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că recurenta a indicat greşit încălcarea art. 31 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, text care nu se găseşte cuprins în conţinutul acesteia, iar examinarea actelor dosarului relevă că, la data de 8 februarie 1999, instanţa de fond a încunoştinţat reclamanta, reprezentată la acel termen prin consilier juridic, de cuantumul taxei judiciare de timbru şi de valoarea timbrului judiciar, datorată pentru cererea sa, conform încheierii de la acea dată (aflată la dosarul secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti nr. 379/1999).
Aşa fiind, se constată că instanţa de fond a respectat cerinţele alin. (2) ale art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cum, cu justeţe, a reţinut instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 2 C. proc. civ., respinge recursul recurentei SC R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1080 din 26 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică. astăzi 16 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2327/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2329/2003. Comercial → |
---|