CSJ. Decizia nr. 2358/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2358/2003
Dosar nr. 6794/2001
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 iulie 1999, reclamanta R.A.D.E.T. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 31.003.232 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi la plata sumei de 3.107.863 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3509 din 16 septembrie 1998, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 752 din 29 martie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 398 din 25 ianuarie 2000, a admis recursul reclamantei, a casat Decizia instanţei de apel, în sensul că a admis şi apelul aceleaşi părţi împotriva sentinţei tribunalului, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că fiind contestat debitul, instanţele erau datoare să administreze probe şi, eventual, o expertiză contabilă, care, prin verificarea documentelor deţinute de părţi, să stabilească cu certitudine, dacă acordul de conciliere, din 12 martie 1996, cuprinde în suma globală a penalităţilor de întârziere anulate, în valoare de 897.661 lei, şi penalităţile pretinse prin acţiunea de faţă şi care au fost calculate pentru plata cu întârziere a celor patru facturi ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 5518 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-a admis acţiunea reclamantei şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 31.003.232 lei, reprezentând penalităţi de întârziere la facturile de energie termică din perioada octombrie 1994 şi la 5.229.057 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut de instanţa de fond că penalităţile pretinse de reclamantă se referă la achitarea cu întârziere a facturilor nr. 1192 din octombrie 1994, nr. 2265 din noiembrie 1994, nr. 3209 din decembrie 1994 şi nr. 3427 din decembrie 1994, facturi care nu fac obiectul acordului de conciliere din 12 martie 1996, act care se referă la datorii până la data de 30 septembrie 1994.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a 6-a comercială, prin Decizia civilă nr. 973 din 15 iunie 2001, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că factura nr. 3209 din decembrie 1994 a fost achitată cu întârziere, rezultând penalităţi de 94.526 lei, sumă care, însă, a fost anulată prin acordul de conciliere din 12 martie 1996.
Referitor la celelalte trei facturi din litigiu, s-a constatat că au făcut parte din acordul de conciliere încheiat la 12 martie 1996 şi, în baza art. 7 din OG nr. 13/1995, datoriile, în sumă de 956.145 mii lei, au fost reeşalonate pe perioada martie – august 1996, urmând ca, în final, acestea să fie achitate.
S-a reţinut în acordurile de conciliere, că, pentru nerespectarea termenelor de plată, s-a stabilit clauza penală, fără, însă, a se preciza cuantumul penalităţilor. Că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 din OG nr. 13/1995, care se referă la alte categorii de datorii şi creditori.
Reclamanta, R.A.D.E.T. Bucureşti, a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că factura nr. 3209 din decembrie 1994 a făcut obiectul acordului de conciliere din 14 noiembrie 1995, iar facturile nr. 1192 din octombrie 1994, nr. 2265 din noiembrie 1994, precum şi nr. 3427 din decembrie 1994, au făcut obiectul acordului de conciliere din 12 martie 1996, încheiat conform OG nr. 13/1995. Că facturile cuprinse în cele două acorduri nu au fost achitate potrivit tranşelor stabilite.
S-a susţinut că, prin aplicarea art. 17 alin. final din OG nr. 13/1995, penalităţile de întârziere au fost calculate pentru întreaga perioadă de întârziere, cu un procent de 0,5%, conform art. 6 din actul adiţional la contractul de furnizare a energiei termice.
La termenul din 15 ianuarie 2003, intimata-pârâtă a depus la dosar o cerere prin care a solicitat suspendarea soluţionării cauzei, potrivit art. 16 alin. (1)1 din Legea nr. 137/2000, introdus prin OG nr. 208/2002, deoarece societatea se află în administrare specială şi sub supraveghere financiară.
Examinând cererea, Curtea constată că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Intimata-pârâtă a depus la dosar Ordinul nr. 58 din 22 august 2002, (dosarul de recurs) privind instituirea procedurii de administrare specială a societăţii.
Potrivit art. 16 alin. (1)1 din OUG nr. 208/2002, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, „pe perioada administrării speciale se instituie şi procedura de supraveghere financiară a societăţii comerciale de către instituţia publică implicată, constând în obligaţia societăţii comerciale de a efectua toate plăţile către creditorii bugetari, furnizorii de utilităţi, creditorii comerciali, după un grafic întocmit de aceasta".
Articolul 16 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, prevede că societatea comercială este obligată să solicite întocmirea unui grafic de reeşalonare a obligaţiilor restante către furnizorii de servicii, să achite facturile curente înregistrate după data instituirii procedurii de administrare specială şi ratele cuvenite prin graficul de reeşalonare stabilit cu furnizorii de servicii.
Este adevărat că OUG nr. 208/2002 prevede, la art. 16 alin. (12), că toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare, pornite împotriva societăţii comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare, se suspendă.
Pentru a se admite cererea de suspendare, intimata-pârâtă trebuia să facă dovada că a îndeplinit cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (11) şi 16 alin. (5) lit. a) din actul normativ menţionat, referitoare la efectuarea plăţilor către creditori şi întocmirea graficului de eşalonare a datoriilor.
Pe de altă parte, suspendarea acţiunilor se poate acorda, potrivit art. 16 alin. (12) din OUG nr. 208/2002, pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare şi data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare.
În speţă, faţă de data emiterii ordinului privind instituirea procedurii de administrare specială a societăţii intimate - 22 august 2002 - termenul prevăzut de lege de 6 luni a expirat.
Criticile recurentei, care vizează fondul litigiului, sunt întemeiate pentru următoarele considerente.
Între părţi, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice în anul 1988 şi care a fost reactualizat prin actul adiţional nr. 5455 din 30 aprilie 1992, valabil până în anul 1995.
La art. 6, părţile au stipulat clauza potrivit căreia, în cazul neachitării facturilor, se percep majorări de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere la valoarea debitului.
Reclamanta a pretins prin acţiune penalităţi de întârziere, în valoare de 31.003.232 lei, la facturile de energie termică nr. 1192 din octombrie 1994, nr. 2265 din noiembrie 1994, nr. 3427 din decembrie 1994 şi nr. 3209 din decembrie 1994, întrucât au fost achitate cu întârziere.
Aceste facturi au făcut obiectul a două acorduri de conciliere din 14 noiembrie 1995, pentru factura nr. 3209 din decembrie 1994, şi din 12 martie 1996, pentru celelalte trei facturi şi prin care, de comun acord, părţile au stabilit reeşalonarea datoriilor la termenele prevăzute în graficele întocmite de acestea.
Susţinerea intimatei, conform căreia, prin acordurile de conciliere, s-au anulat penalităţile de întârziere, va fi înlăturată, întrucât nu are suport probator.
Astfel, prin cele două acorduri de conciliere, au fost reeşalonate datoriile intimatei-pârâte, dar aceasta nu le-a achitat la termenele prevăzute în graficul de reeşalonare, aşa încât datorează penalităţi de întârziere, care nu au fost anulate, aşa cum s-a susţinut.
Mai mult, la art. 4, din cele două acorduri s-a menţionat că în situaţia în care SC F. SA, în calitate de debitor, nu achită sumele la termenele de plată stabilite, creditoarea poate să iniţieze procedura de urmărire şi valorificare a creanţelor, inclusiv a penalităţilor de întârziere.
În mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 din OG nr. 13/1995, care se referă numai la amânarea şi eşalonarea acordată regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, precum şi a majorărilor aferente acesteia, datorate şi neplătite până la 31 decembrie 1994.
Textul fiind imperativ nu se poate aplica şi altor categorii de datorii sau creditori, aşa cum a susţinut recurenta-reclamantă.
Faţă de toate aceste considerente, urmează a se respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de intimata-pârâtă.
Conform art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel, care se va modifica, în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiei art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata sumei de 1.282.597 lei, cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând taxă de timbru în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.
Admite recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 973 din 15 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI-a comercială, modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul, ca nefondat, declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 5518 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Obligă intimata la plata sumei de 1.282.597 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentă, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2357/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2359/2003. Comercial → |
|---|
