CSJ. Decizia nr. 2359/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2359/2003
Dosar nr. 9082/2001
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Inspectoratul General al Comunicaţiilor, direcţia teritorială Timişoara, a chemat în judecată S.C. A.S. S.R.L. Bucureşti şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 19.865.268 lei, reprezentând tarif de utilizare spectru radioelectric şi la 10.148.031 lei penalităţi de întârziere cu motivarea că i-a eliberat pârâtei acordul nr. T /00092/1998 pentru asigurarea frecvenţei de lucru şi procurarea echipamentului de radiocomunicaţii şi că facturile emise în vederea decontării sumelor, reprezentând tariful de utilizare spectru, nu au fost achitate.
În drept au fost invocate prevederile art. 3 şi 7 din Lista tarifelor aprobată prin Ordinul Ministrului Comunicaţiilor nr. 326/1997.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1629 din 1 martie 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Instanţa de fond a apreciat, pentru pronunţarea acestei soluţii, că cele două facturi emise de reclamantă nu au fost acceptate de pârâtă şi, ca urmare, acestea nu fac dovada prestaţiei în conformitate cu art. 46 C. com.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care, prin Decizia nr. 1242 pronunţată la 20 septembrie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantei R.A. I.G.C., direcţia teritorială Timişoara.
Din examinarea criticilor aduse sentinţei, instanţa de apel a reţinut că acordul de autorizare nr. T/00092/1998 nu a fost urmat de autorizaţie sau licenţă, aşa cum s-a specificat în conţinutul său şi că nu s-a făcut dovada folosirii spectrului, chiar şi fără autorizare, începând cu noiembrie 1998 şi până în august 1999, aşa cum s-a înscris în factură.
Apelanta reclamantă, a conchis instanţa de apel, era îndreptăţită să solicite tariful pentru utilizarea frecvenţei de către pârâtă numai când această utilizare ar fi fost efectivă, deci numai odată cu eliberarea autorizaţiei de utilizare a frecvenţei şi nu pentru un serviciu neefectuat.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs reclamanta R.A. I.G.C., direcţia teritorială Timişoara.
Recurenta a invocat, în susţinerea cererii de recurs, prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de apel a pronunţat o decizie lipsită de temei legal.
A argumentat recurenta că, deşi prin actele depuse la dosar şi prin concluziile scrise şi orale, a invocat prevederile art. 11 din Ordinul Ministrului Comunicaţiilor nr. 14/1998 raportate la art. 3 din Lista tarifelor practicate de R.A. I.G.C. pentru serviciile prestate, aprobat prin Ordinul Ministrului Comunicaţiilor nr. 326/1997, instanţele nu au ţinut seama de aceste dispoziţii.
Conform dispoziţiilor citate, pentru utilizarea spectrului radioelectric, precum şi pentru celelalte activităţi asociate se datorează tarifele de utilizare calculate trimestrial sau anual pe toată durata documentului de asigurare a frecvenţei.
Documentul de asigurare a frecvenţei poate fi, în conformitate cu Regulamentul staţiilor de radiocomunicaţii din România, acordul de asigurare al frecvenţei.
A mai susţinut recurenta că, pe toată durata documentului de asigurare a frecvenţei de lucru şi procurare a echipamentului de radiocomunicaţii, intimatei îi revenea obligaţia de plată a tarifului pentru utilizare spectru pe care, de altfel, pentru trimestrul al IV-lea 1998, intimata l-a şi achitat.
În fine, recurenta consideră greşită concluzia instanţei de apel care leagă obligaţia de plată a tarifului de utilizare spectru de eliberarea autorizaţiei de utilizare a frecvenţei.
De asemenea, consideră că a fost nesocotită declaraţia intimatei din cuprinsul procesului verbal din 18 august 1999 prin care s-a obligat să plătească devizul antecalculat nr. 406/1999 şi în fine, că, prin soluţia pronunţată, nu s-a ţinut seama de faptul că autorizarea folosirii spectrului nu a fost obţinută din culpa intimatei care nu a achiziţionat echipamentele arătate în acordul de asignare, acesta constituind motivul pentru care nu s-a obţinut autorizaţia.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 11 din Ordinul nr. 14 din 30 ianuarie 1998, citat de recurentă „avizele tehnice prealabile, autorizaţiile tehnice, utilizarea spectrului radioelectric, precum şi celelalte activităţi asociate sunt supuse unor tarife, potrivit reglementării în vigoare".
Din articolul citat rezultă, în adevăr, dreptul R.A. I.G.C. de a percepe tarife, printre altele şi pentru utilizarea spectrului radioelectric şi nu doar pentru eliberarea acordului de asignare a frecvenţei.
Art. 5 alin. (2) din acelaşi ordin condiţionează eliberarea autorizaţiei tehnice de funcţionare de existenţa frecvenţei radioelectrice disponibile, care se asignează solicitantului.
Din acordul nr. T /00092/1998 rezultă că intimatei i s-au pus la dispoziţie frecvenţele de lucru în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare.
Tarifele de utilizare spectru, potrivit art. 3 din capitolul „Reguli generale", se datorează pe toată durata documentului de asignare a frecvenţei, iar potrivit art. 5 din acelaşi ordin „plata tarifului începe în trimestrul în care a fost emis documentul de asignare a frecvenţei".
Rezultă că aceste tarife sunt datorate, dar nu în suma solicitată de 7.219.148 lei întrucât, pentru luna noiembrie 1998, s-a încasat suma de 1.804.786 lei care se va deduce din factura 2625677, aşa încât tariful datorat pe perioada decembrie 1998 – august 1999 este de 5.414.362 lei.
Pentru suma cuprinsă în cea de-a doua factură cu nr. 26225604, deşi la dosar nu a fost depus devizul nr. 406/211 din 16 august 1999, prin procesul verbal din data de 18 august 1999, intimata s-a obligat să plătească şi această sumă, aşa încât convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Curtea mai reţine că pretenţiile pentru plata penalităţilor de întârziere sunt nefondate, întrucât clauza penală trebuia inclusă în convenţia părţilor, iar intimata nu şi-a asumat o astfel de obligaţie.
În consecinţă, potrivit art. 304 alin. (9) raportate la art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul reclamantei şi va modifica Decizia instanţei de apel, în sensul admiterii apelului declarat de R.A. I.G.C. Timişoara şi, schimbând sentinţa fondului, pârâta va fi obligată la plata sumei de 7.912.447 lei tarif de utilizare şi la 1.355.991 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs.
Totodată, se va respinge capătul de cerere pentru plata penalităţilor de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta R.A. I.G.C., direcţia teritorială Timişoara împotriva deciziei nr. 1242 din 20 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul împotriva sentinţei nr. 1629 din 1 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială. Schimbă sentinţa, în sensul că admite, în parte, acţiunea şi obligă pârâta la plata sumei de 7.912.447 lei tarif de utilizare şi 1.355.991 lei cheltuieli de judecată în fond, apel şi recurs.
Respinge capătul de cerere pentru penalităţi de întârziere.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2358/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 236/2003. Comercial → |
|---|
