CSJ. Decizia nr. 2362/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2362/2003
Dosar nr. 411/2001
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1589 din 27 aprilie 1999, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, la sfârşitul unui prim ciclu procesual, s-a admis recursul declarat de reclamanţii P.A., O.E. şi J.N., şi, ca urmare, s-a casat Decizia nr. 201/A-C din 21 aprilie 1998 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului formulat de cei trei reclamanţi, împotriva sentinţei nr. 1925 din 24 octombrie 1997 a Tribunalului Vâlcea (dosar nr. 4043/1997 al Curţii de Apel Piteşti).
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă, a reţinut, în esenţă, că, bine Tribunalul Vâlcea a admis, faţă de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., şi ţinând cont de obiectul litigiului, excepţia de necompetenţă materială a soluţionării pricinii în primă instanţă de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, şi, ca urmare, a desfiinţat sentinţa nr. 5938 din 9 iunie 1994, cu reţinerea cauzei spre rejudecare.
Pe cale de consecinţă, în mod greşit, Curtea de Apel Piteşti a considerat, prin Decizia atacată (nr. 201/1998) că Tribunalul Vâlcea nu ar fi fost sesizat cu soluţionarea în fond a cauzei şi a desfiinţat sentinţa nr. 1925/1997, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la acelaşi tribunal, în loc să păşească la soluţionarea în fond a cauzei, adică să examineze motivele de apel prin care s-a criticat sentinţa, atât sub aspectul respingerii acţiunii principale, cât şi sub acela al admiterii în parte a cererii reconvenţionale.
Primind dosarul, Curtea de Apel Piteşti a dispus, în rejudecare, completarea probelor, constând în refacerea expertizei efectuate la fond de către un colectiv format din 3 experţi, care au răspuns şi la numeroasele obiecţiuni formulate de părţi la raportul de expertiză contabilă, fără a-şi modifica, însă, concluziile iniţiale.
Coroborând probele, care au fost administrate în cauză, cu constatările şi concluziile expertizei din raportul refăcut, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 447/A-C din 11 septembrie 2000, (dosar nr. 2662/1999) a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii P.A., O.E. şi J.N., împotriva sentinţei civile nr. 1925 din 24 octombrie 1997, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, prin care s-a respins acţiunea principală formulată de cei trei reclamanţi pentru excluderea pârâţilor N.I. şi C.M. din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea şi s-a admis în parte cererea reconvenţională introdusă de pârâtul N.I., cu consecinţa excluderii din societatea menţionată a reclamanţilor O.E. şi J.N.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, reclamanţii P.A., O.E. şi J.N., precum şi pârâta SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea.
Reclamanţii O.E. şi J.N., care au motivat separat cererea lor de cea formulată de reclamantul P.A., susţin, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) arătând că, urmare actului adiţional autentificat cu nr. 6478 din 9 iulie 1997, au fost cooptaţi împreună cu celălalt reclamant P.A., ca asociaţi, în SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, constituită de cei doi pârâţi N.I. şi C.M., şi că, prin acelaşi act adiţional, s-a convenit majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 4.500.000 lei.
Mai arată recurenţii că tot prin actul adiţional amintit, care a fost înscris la O.E.R.C. prin cererea de menţiuni, s-a hotărât o nouă redistribuire a capitalului social, potrivit căreia fiecăruia dintre cei 3 reclamanţi li s-a atribuit câte 207 părţi sociale, corespunzător sumei de 1.035.000 lei.
Cum în actul adiţional s-a specificat că, la data formulării cererii de menţiuni, era depus întregul capital social, înseamnă, implicit, că reclamanţii şi-au îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate, în legătură cu depunerea capitalului social majorat, întrucât, în caz contrar, nu ar fi fost primită cererea de înscriere de menţiuni, aceasta, în afara faptului că, potrivit art. 200 din Legea nr. 31/1990, (art. 269 pct. 3 din legea modificată) administratorul care începe operaţiunile în numele societăţii, fără a se fi vărsat integral capitalul social, se pedepseşte cu închisoare.
Or, în acest context, susţin reclamanţii în continuare, instanţa era datoare, fie să constate că nu s-a depus integral capitalul social şi, consecutiv, să dispună sesizarea organelor competente pentru începerea urmăririi penale împotriva administratorilor pârâţi, fie să constate că s-a vărsat de către reclamanţi, integral, capitalul majorat subscris, cu consecinţa respingerii cererii de excludere formulată pe cale reconvenţională de pârâtul N.I. împotriva reclamanţilor O.E. şi J.N.
Mai susţin recurenţii că numai printr-o interpretare greşită a probelor de la dosar, precum şi a voinţei reclamanţilor, instanţa de apel a considerat că sumele depuse în plus în contul societăţii de către reclamantul P.A., ar reprezenta un cadou făcut acestuia, şi nu completarea capitalului social majorat, pe care cei doi recurenţi trebuia să-l depună, situaţie care este confirmată de, însuşi, faptul că asociatul P.A. a formulat apel împotriva sentinţei instanţei de fond, alături de ceilalţi doi asociaţi reclamanţi – O.E. şi J.N. – ceea ce semnifică că acesta şi-a exprimat implicit şi expres voinţa de a certifica că întreg capitalul social, pe care trebuia să-l depună cei doi asociaţi, a fost vărsat.
Cum instanţa nu l-a întrebat pe reclamantul P.A. ce destinaţie a înţeles să dea sumelor vărsate în plus în contul societăţii, recurenţii susţin că instanţa a reţinut greşit că cei doi asociaţi reclamanţi nu au depus capitalul social majorat, întrucât, într-o astfel de chestiune, nu putea hotărî nici ceilalţi asociaţi şi nici experţii.
Se mai susţine că, fără nici o justificare şi împotriva probelor de la dosar, care confirmă că asociaţii-pârâţi fondatori N.I. şi C.M., au comis fraude în dauna societăţii, soldate cu importante prejudicii, instanţa a reţinut că aceştia au desfăşurat o activitate corespunzătoare, deşi pârâţii au procedat la înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societăţii, cum ar fi vânzarea unui magazin fără acordul celorlalţi asociaţi, iar sumele obţinute au luat o destinaţie necunoscută.
Ca temei de drept al recursului au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ.
Reclamantul P.A., care şi-a motivat separat cererea de recurs, susţine, de asemenea, că Decizia atacată (nr. 447/A-C din 11 septembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti) este netemeinică şi nelegală, deoarece, prin adoptarea acesteia, a fost încălcat principiul „non reformtio in pejus", în sensul că, deşi a fost admis apelul reclamanţilor, declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, iar ulterior, recursul introdus de aceiaşi reclamanţi împotriva deciziei instanţei de apel, totuşi, în rejudecare, instanţa de apel a menţinut sentinţa primei instanţe, în condiţiile în care cele două hotărâri au fost atacate cu apel şi, respectiv, recurs numai de reclamanţi.
Ca atare, susţine reclamantul că, atâta timp cât sentinţa şi Decizia au fost desfiinţate la cererea reclamanţilor, instanţa nu mai putea, legal, ca, în rejudecare, să menţină aceeaşi sentinţă pe care o desfiinţase anterior, prin admiterea apelului reclamanţilor, astfel că, în aceste condiţii, Curtea de Apel Piteşti le-a agravat situaţia în propria lor cale de atac, motiv pentru care solicită admiterea recursului, în sensul motivelor scrise depuse la dosar.
De asemenea, reclamantul mai susţine că hotărârea recurată este criticabilă şi sub aspectul că, la pronunţarea acesteia, a fost ignorat principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul că, deşi, prin hotărâri irevocabile, s-a reţinut că toţi cei trei reclamanţi au depus integral capitalul social majorat şi subscris, totuşi instanţa a considerat, fără nici un temei, că, în realitate, numai reclamantul P.A. ar fi depus integral capitalul social, deşi sumele depuse de acesta acoperea şi chiar exceda capitalul social pe care trebuia să-l depună ceilalţi doi asociaţi-reclamanţi (O.E. şi JN.) în contul cărora a înţeles să facă plata.
Or, instanţa, hotărând astfel, a dat dovadă de inconsecvenţă, deoarece, în cazul pârâţilor, a apreciat că partea din capitalul social majorat, pe care trebuia s-o verse pârâtul N.I., a fost plătită de celălalt pârât C.M.
Referitor la motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., reclamantul P.A. susţine că, în mod eronat, instanţa de apel a înlăturat dovezile provenite de la organele bancare, prin care se atestă că acesta a depus integral capitalul social majorat şi subscris, inclusiv şi pentru ceilalţi doi asociaţi recurenţi (O.E. şi J.N.).
Ca atare, însuşirea concluziilor expertizei refăcute în apel, prin care s-a constatat că cei doi asociaţi-reclamanţi (O.E. şi J.N.) nu au depus capitalul social majorat şi subscris, este total nefondată, în condiţiile în care expertiza efectuată nu a făcut altceva decât a preluat datele din expertiza efectuată la fond, care a fost declarată nulă, atrăgând astfel, pe cale de consecinţă, şi nulitatea lucrării întocmite în apel.
Mai arată recurentul că aceste susţineri se întemeiază pe faptul că, în realitate, experţii nu au făcut aşa cum se impunea şi nu s-a solicitat o verificare a actelor societăţii şi, ca atare, şi reţinerile instanţei bazate pe o astfel de expertiză sunt discutabile, întrucât, în raport cu probele administrate, se impunea, faţă de faptele săvârşite de pârâţi în dauna societăţii, constând în fraude, angajarea răspunderii acestora, cu consecinţa excluderii din societate şi nu doar să se menţioneze că, pe linia modului cum s-a folosit capitalul social şi fondul de rulment, urmează să răspundă SC O.E. SRL şi administratorii acesteia (adică, pârâţii N. şi C., în calitate de foşti administratori).
În sfârşit, se mai susţine că, în condiţiile în care pârâţii au depus, din fonduri proprii, doar 100.000 lei, iar recurentul peste 30.000 de dolari S.U.A. în societatea administrată de aceştia, care au folosit bunurile aparţinând societăţii, inclusiv spaţiile comerciale, în interes propriu, fără ca recurentul să primească, începând cu anul 1992, nici dividende şi nici alte beneficii, era firesc ca aceştia să se opună stabilirii unei situaţii reale a patrimoniului societăţii, pentru că, într-o astfel de situaţie, s-ar fi dovedit, contrar celor reţinute de expertiza refăcută în apel, care a determinat pe recurentul-reclamant să formuleze, fără nici un rezultat pozitiv, plângere penală împotriva experţilor, că, în realitate, cei doi asociaţi-pârâţi – N. şi C. – au comis, în calitate de administratori, fraude în dauna societăţii, soldate cu importante prejudicii materiale şi, ca atare, aceştia trebuiau excluşi, în opinia recurentului, din societate şi nu reclamanţii O.E. şi J.N., care au vărsat, contrar celor constatate de expertiză, integral capitalul social majorat.
Recursul declarat de reclamanţii P.A., O.E. şi J.N. nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, se reţin următoarele:
SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea s-a constituit prin acordul de voinţă al asociaţilor-pârâţi N.I. şi C.M., cu un capital social de 100.000 lei, repartizat în cote de 20 părţi sociale, fiecare a câte 5.000 lei, fiind înregistrată la registrul comerţului Vâlcea, sub nr. J/38/433 din 1991.
Ulterior, conform actului adiţional, autentificat sub nr. 6748 din 29 iulie 1992, (dosar nr. 5682/1993 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea) şi înregistrat la Registrul Comerţului prin cererea de înscriere de menţiuni, au fost cooptaţi ca asociaţi în cadrul SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, cei trei reclamanţi: P.A., O.E. şi J.N.
Totodată, prin actul adiţional menţionat, s-a hotărât şi majorarea capitalului social iniţial cu suma de 4.500.000 lei, deţinut de asociaţi, astfel:
- C.M. - 360.000 lei
- N.I. - 1.035.000 lei
- J.N. - 1.035.000 lei;
- O.E. - 1.035.000 lei;
- P.A. - 1.035.000 lei.
În raport cu această situaţie de fapt, urmează a fi examinate şi criticile formulate de cei trei reclamanţi împotriva deciziei instanţei de apel.
Astfel, cu privire la prima critică formulată de recurenţii O.E. şi J.N., care şi-au motivat separat cererea faţă de cea formulată de celălalt recurent-reclamant P.A., se constată că aceasta nu este întemeiată, în condiţiile în care, prin expertiza refăcută în apel de un colectiv de 3 experţi, s-a constatat, pe de o parte, că recurentul-reclamant J.N. nu a depus, aşa cum s-a angajat prin actul adiţional nr. 6748 din 1992, nici o sumă din capitalul social subscris, în valoare de 1.035.000 lei, iar pe de altă parte, că recurenta-reclamantă O.E. a depus din capitalul social subscris de 1.035.000 lei, numai suma de 950.000 lei (dosar nr. 2662/1999).
În plus, se mai reţine că, prin hotărâre definitivă, rămasă şi irevocabilă, (Decizia nr. 2247 din 16 octombrie 2001) s-a dispus anularea actului fals, respectiv, a cererii de înscriere de menţiuni nr. 5103 din 8 septembrie 1992 (dosar nr. 5682/1993) depusă la O.E.R.C. Râmnicu Vâlcea, şi, ca atare, această nouă situaţie unită şi cu cea referitoare la nedepunerea capitalului social majorat, la nivelul celui subscris de către cei doi recurenţi-reclamanţi – O.E. şi J.N. – conduce la concluzia că, bine aceştia, au fost excluşi din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, ca urmare a admiterii cererii reconvenţionale în parte, formulată de pârâtul N.I.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, se constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 31/1990 (art. 269 din legea modificată) atâta timp, cât administratorii au început operaţiunile societăţii în baza unui act declarat ulterior fals şi că, în orice caz, instanţa nu era datoare, faţă de natura comercială a litigiului, să dispună, în condiţiile arătate de recurenţi, începerea urmăririi penale împotriva administratorilor pârâţi, întrucât o asemenea măsură putea fi, eventual, luată de alte organe, care nu au fost sesizate de reclamanţi.
Aşa zisa certificare făcută implicit de recurentul P.A., ca efect al declarării apelului împreună cu ceilalţi doi recurenţi-reclamanţi (O.E. şi J.N.) în sensul că întregul capital social subscris ar fi fost vărsat, deci, inclusiv cotele care reveneau celorlalţi doi asociaţi menţionaţi, nu poate avea nici o relevanţă, atâta timp cât, nici expertiza efectuată în rejudecare şi nici alte probe, între care ar fi trebuit să se afle o declaraţie expresă a recurentului P.A., prin care acesta să precizeze că, din sumele achitate în plus, în contul societăţii, o parte erau destinate pentru plata capitalului social subscris şi neachitat de cei doi recurenţi reclamanţi, nu confirmă că, în realitate, cei doi recurenţi reclamanţi (O.E. şi J.N.) au achitat capitalul social subscris, fie prin plăţi directe, fie în condiţiile arătate.
De altfel, recurentul reclamant P.A., prin motivele de apel, susţine că suma de 20.000 dolari S.U.A. a depus-o ca fond de rulment, fără a face nici o precizare, în sensul celor susţinute în recurs (dosar nr. 4403/1997).
Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant P.A., se constată că nici acesta nu este întemeiat, având în vedere următoarele:
Este adevărat că numai reclamanţii P.A., O.E. şi J.N. au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond nr. 1925 din 1998, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1644/1996, care a fost admis, cu desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, şi că, ulterior, tot numai reclamanţii au atacat cu recurs Decizia nr. 201 din 1998, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 4043/1997, prin care a fost admis, conform deciziei nr. 1589 din 27 aprilie 1999, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 2966/1998, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, însă, aceste soluţii, chiar dacă au fost favorabile reclamanţilor, nu-i îndreptăţesc pe aceştia, cu referire specială la reclamantul P.A., să susţină că li s-a agravat situaţia în propria lor cale de atac, din moment ce, în rejudecare, instanţa de apel nu a făcut altceva decât a menţinut sentinţa primei instanţe, prin care s-a dispus respingerea acţiunii principale, prin care cei trei reclamanţi (P., O.E. şi J.N.) au solicitat excluderea din SC O.E. SRL a pârâţilor (N. şi C., care aveau calitatea de asociaţi fondatori) şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională, formulată de pârâtul N.I., cu consecinţa excluderii din societatea menţionată a celor doi reclamanţi, cooptaţi ulterior (O.E. şi J.N.).
Or, din cele expuse, rezultă că, în nici un caz, instanţa de apel nu avea cum să agraveze, în rejudecare, situaţia celor doi reclamanţi (O.E. şi J.N. ) în propria lor cale de atac, din moment ce o altă sancţiune, mai gravă decât excluderea din societate a asociaţilor, nu este prevăzută de Legea nr. 131/1990.
Cu această motivare, primul motiv de recurs urmează a fi respins.
În ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, prin care se susţine că instanţa de apel ar fi ignorat, la pronunţarea soluţiei, hotărâri irevocabile, inclusiv încheierea judecătorului delegat de la Registrul Comerţului, prin care s-a statuat că toţi cei trei reclamanţi asociaţi ar fi depus cota aferentă din capitalul social, majorat şi subscris, se constată că nici acesta nu este întemeiat, în condiţiile în care, pe de o parte, la dosar nu există astfel de dovezi, iar pe de altă parte, probele dosarului, cu referire specială la expertiza efectuată (refăcută) în rejudecare de către un colectiv de trei experţi, care nu a fost combătută prin nici o altă contraprobă, infirmă o astfel de situaţie, demonstrând că, în realitate, asociata O.E. a depus numai 950.000 lei din capitalul social majorat şi subscris, în sumă de 1.035.000 lei, iar asociatul J.N. nu a depus nici o sumă în contul aceluiaşi capital social.
Faptul că, în cazul pârâţilor, s-a considerat că asociata C.M. a achitat şi cota din capitalul social ce trebuia depusă de celălalt asociat pârât N.I., pe când, în cazul reclamanţilor, nu s-a considerat relevantă aceeaşi situaţie, în sensul că reclamantul P.A. a depus toată majorarea de capital, inclusiv şi pentru ceilalţi doi asociaţi-reclamanţi (O.E. şi J.N. ) îşi găseşte justificarea în constatările raportului de expertiză, însuşite de instanţă, (dosar nr. 2662/1999) prin care experţii precizează denumirea şi numărul actului prin care pârâta C.M. a depus capitalul social şi pentru celălalt, pârâta N.I., pe când, în cazul reclamanţilor, nu s-a găsit un asemenea act, şi, ca atare, întemeiat s-a reţinut că, în realitate, aceştia din urmă nu au depus cota din capitalul social majorat şi subscris, care atrage, potrivit dispoziţiilor art. 165 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, excluderea din societate a asociatului respectiv.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica prin care se susţine că instanţa de apel a acceptat ca societatea să fie reprezentată de cei doi administratori pârâţi (N.I. şi C.M.), în condiţiile în care aceştia au fost revocaţi din funcţiile respective încă din anul 1993, deoarece, contrar celor susţinute în cauză, nu s-a depus nici o dovadă în acest sens, adică hotărârea A.G.A. prin care s-a adoptat această măsură şi nici nu s-a probat că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru ca pârâţii să fie în măsură să o conteste, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (nemodificată).
În ce priveşte motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este întemeiat, întrucât, din raportul de expertiză (dosar nr. 2662/1999) rezultă că cei trei experţi au verificat toate actele, privind evidenţa contabilă a SC O.E. SRL pe perioada în litigiu (1991 - 1994) şi, în plus, că expertul observator din partea reclamanţilor, respectiv, B.I., a fost prezent la întocmirea raportului de expertiză, semnând, în această calitate, procesul-verbal din 22 august 2000, în care s-a menţionat, totodată, că procuratorul reclamantului P.A., respectiv, avocatul Gh.D., a lipsit nejustificat, ca, de altfel, şi la datele anterioare de la convocare (dosarul nr. 2662/1999).
Ca atare, faţă de cele arătate mai sus, se constată că, în mod nejustificat, reclamantul P.A. invocă nulitatea raportului de expertiză refăcut în apel, cum, de asemenea, tot nejustificat şi fără nici o dovadă susţine că pârâţii N.I. şi C.M. ar fi comis, în activitatea lor de administratori, fraude în dauna societăţii, care, prin gravitatea lor, trebuia să atragă excluderea acestora din societate (şi nu a reclamanţilor O.E. şi J.N., pentru care reclamantul ar fi vărsat integral cotele din capitalul social majorat, pe care aceştia trebuiau să-l depună, conform actului adiţional din 27 iulie 1992).
Referitor la critica prin care reclamantul susţine că, deşi pârâţii au depus, din fonduri proprii, numai suma de 100.000 lei, iar el peste 30.000 dolari S.U.A., din care o parte la fondul de rulment al societăţii, cu toate acestea, pârâţii au fost aceia care şi-au însuşit beneficiile realizate de societate, fără ca el să primească dividende sau alte avantaje materiale din anul 1992, se constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece o astfel de situaţie a fost invocată pentru prima dată în recurs, fără a fi verificată de instanţa de apel (non omisso medio), aceasta, în afara faptului că soluţia de excludere din societate nu-l priveşte şi pe acest reclamant şi, ca atare, eventualele pretenţii ale acestuia, împotriva societăţii, pot fi soluţionate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
În concluzie, faţă de toate cele arătate, se reţine că bine instanţa de apel a respins, conform motivelor din practicaua deciziei atacate, obiecţiunile reclamanţilor la raportul de expertiză întocmit în apel şi, ca urmare, şi-a însuşit concluziile acestui raport, din care a rezultat, în esenţă, pe de o parte, că pârâţii N.I. şi C.M. nu au comis, în activitatea de administratori ai SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, fraude în dauna societăţii şi nici fapte de concurenţă neloială, iar, pe de altă parte, că reclamanţii O.E. şi J.N. nu au depus integral capitalul majorat subscris şi, cu această motivare, a respins apelul reclamanţilor, menţinând astfel sentinţa instanţei de fond, prin care a fost respinsă acţiunea principală, formulată de cei trei reclamanţi, pentru excluderea pârâţilor din societate şi s-a admis în parte cererea reconvenţională introdusă de pârâtul N.I., cu consecinţa excluderii din SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, a reclamanţilor O.E. şi J.N.
Aşa fiind, recursul reclamanţilor, astfel cum a fost motivat prin cereri separate, urmează a fi respins, ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de pârâta, SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea, se constată că, odată cu citaţia emisă pe numele acesteia, pentru termenul de astăzi, 17 aprilie 2003, i s-a pus în vedere să timbreze calea de atac cu 150.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar, obligaţie neîndeplinită.
În consecinţă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din OUG nr. 32/1995, Curtea urmează a dispune anularea recursului pârâtei ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.A., O.E. şi J.N. împotriva deciziei nr. 447 din 11 septembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC O.E. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2360/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2364/2003. Comercial → |
|---|
