CSJ. Decizia nr. 2404/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2404/2003
Dosar nr. 7169/2001
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 610 din 22 martie 2000, reclamantul P.A. a chemat în judecată pârâţii SC O. SRL Nehoiu, F.E., F.G. şi P.M., solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să fie obligaţi la plata drepturilor sale materiale (patrimoniu şi capital social) aflate la dispoziţia pârâtei, persoană juridică, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă din 17 iulie 1997, s-a dispus excluderea sa din societatea pârâtă şi, deşi a solicitat în repetate rânduri să i se remită cota sa din capitalul social şi din patrimoniul societăţii, nu s-a dat curs cererii sale.
Mai arată că, în anul 1994, s-a procedat la împărţeala, prin bună învoială, a unei părţi din patrimoniu, dar pentru că nu s-a procedat corect, nu a fost de acord cu încheierea actului adiţional, care să constate retragerea sa.
Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii, întrucât, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 23 - 24 august 1994, s-a efectuat împărţirea patrimoniului, cât şi obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse unui spaţiu de producţie, proprietatea acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 20 februarie 2001, Tribunalul Buzău, secţia comercială, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii să-i plătească suma de 16.545.371 lei drepturi cuvenite din societate, a respins capătul de cerere, privind reactualizarea debitului, a admis cererea reconvenţională în parte, obligând reclamantul la plata daunelor, în sumă de 3.000.000 lei, contravaloarea unor lucrări şi a compensat în parte obligaţiile reciproce ale părţilor, precum şi cheltuieli de judecată.
De asemenea, s-a respins excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune, excepţie formulată de pârâţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost asociat al societăţii pârâte, că, printr-o hotărâre judecătorească din 1997, a fost exclus din societate şi că, potrivit expertizei contabile întocmită în cauză, reclamantului i se cuvine suma acordată.
Sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune, s-a arătat că reclamantul şi-a pierdut calitatea de asociat, la data de 17 iulie 1997, şi, faţă de data de 22 martie 2000, când s-a formulat acţiunea, acesta era în termen.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamantul, criticile vizând cuantumul sumei la care a fost obligată pârâta, prin respingerea reactualizării acesteia, obligarea sa la plata contravalorii lucrărilor, ca nefondată.
Pârâţii au aderat la apelul reclamantului, în condiţiile art. 293 C. proc. civ., criticile vizând faptul respingerii excepţiei prescripţiei la acţiune a reclamantului, motivând că, încă din anul 1994, acesta a formulat o cerere de retragere din societate, cerere căreia i s-a dat curs, astfel că termenul de 3 ani de zile începe să curgă din această perioadă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 810 din 19 iunie 2001, a admis apelurile formulate, a schimbat în tot sentinţa civilă criticată, în sensul că a respins, ca prescrisă, acţiunea reclamantului şi ca neîntemeiată cererea reconvenţională.
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că, prin hotărârea nr. 5 din 19 august 1994, Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii pârâte a aprobat retragerea reclamantului, conform cererii acestuia. De asemenea, a precizat că, deşi această hotărâre nu a condus şi la încheierea unui act adiţional la contractul de societate, conform Legii nr. 31/1990, însă, fiind vorba de acordul de voinţă al părţilor, al asociaţilor, între aceştia retragerea reclamantului din societate îşi produce efectele, încă din august 1994, numai în raport cu terţii, pentru opozabilitate fiind necesare modificarea actelor constitutive.
În aceste condiţii, instanţa de apel a considerat că, indiferent de împrejurarea că abia în 1997 reclamantul a fost exclus, printr-o hotărâre judecătorească, din societatea pârâtă, dreptul reclamantului la acţiune, pentru a-şi valorifica eventualele pretenţii ce le-ar fi avut faţă de aceasta, este prescris, întrucât termenul de prescripţie curge de la data când s-a materializat acordul de voinţă al asociaţilor, în ceea ce priveşte retragerea acestuia din societate.
Sub aspectul cererii reconvenţionale, instanţa de apel a apreciat că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că s-au efectuat lucrări de consolidare şi amenajare a imobilului, proprietatea reclamantului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Reclamantul invocă aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, invocând, ca temei legal, dispoziţiile art. 304 pct. 6,7,8,9, 10 C. proc. civ.
Astfel, invocă tardivitatea declarării apelului de către pârâţi, cât şi nulitatea acestuia, fiind depus direct la instanţa de apel.
Pe aspectul prescripţiei, consideră actul înregistrat cu nr. 87 din 19 august 1994, ca fiind, eventual, un început de negociere, şi, în aceste condiţii, cum obligaţia urma să fie executată la cererea creditorului, prescripţia începe să curgă doar la naşterea raportului de drept, art. 7 din Decretul nr. 167/1958, iar nu de la data efectuării negocierilor, întrucât legarea începerii cursului prescripţiei de data cererii creditorului, ar fi putut duce la prelungirea nelimitată a termenului de prescripţie, lucru inadmisibil.
Recursul pârâţilor vizează respingerea cererii reconvenţionale, printr-o apreciere eronată a probelor, considerând că s-a făcut dovada efectuării remedierilor, fiind efectuată şi o expertiză tehnică, care are la bază recunoaşterea iniţială a reclamantului.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 293 C. proc. civ., „intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face până la prima zi de înfăţişare".
Din economia textului precitat, rezultă cu certitudine că cererea de aderare se poate face şi după împlinirea termenului de apel, deci susţinerea recurentului, privind tardivitatea, urmează a fi înlăturată.
Or, din cuprinsul dosarului instanţei de apel, rezultă că pârâţii au depus cererea de aderare în termenul prevăzut de textul precitat, până la prima zi de înfăţişare, respectiv, 19 iunie 2001.
Art. 293 C. proc. civ. nu stabileşte expres unde se depune cererea de aderare a apelului, dar, faţă de condiţia impusă, respectiv, „prima zi de înfăţişare", rezultă, fără putinţă de tăgadă, că aceasta se depune la instanţa de apel, astfel că nu se poate reţine nici excepţia nulităţii apelului.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea consideră că principiul libertăţii de asociere se manifestă atât sub aspectul aderării la o societate, cât şi sub acela al libertăţii acestuia de a se retrage din societatea constituită.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, în speţă, este vorba de o societate comercială cu durată de funcţionare nelimitată în timp şi a interzice dreptul de retragere în această situaţie, ar echivala cu o încălcare a libertăţii individuale, garantată de Constituţie.
Tocmai în respectarea acestor drepturi, Adunarea Generală a Asociaţilor nr. 5 din 19 august 1994 a aprobat cererea de retragere a reclamantului din societatea pârâtă.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, chiar dacă această hotărâre nu a fost urmată de încheierea unui act adiţional de modificare a actelor constitutive, în condiţiile Legii nr. 31/1990, nu poate fi ignorat acordul de voinţă al asociaţilor, de la data acestuia luând naştere dreptul la acţiune pentru valorificarea eventualelor pretenţii.
Încheierea actului adiţional şi publicarea, prin Registrul Comerţului, a acestor modificări, produce efecte faţă de terţi, acesta fiind, de fapt, şi scopul acestor reglementări, respectiv, opozabilitatea faţă de terţi.
Deci, raportată data hotărârii de retragere şi data formulării acţiunii, instanţa de apel a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă.
Sub aspectul cererii reconvenţionale, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, probele administrate nu pot forma convingerea că, într-adevăr, s-au efectuat lucrări de consolidare şi amenajare a imobilului, proprietatea reclamantului, în speţă, neexistând confirmarea acestuia, cum susţin recurenţii.
Faţă de cele arătate în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul P.A., de pârâţii F.E., F.G., B.C., F.I.C., F.V., B.G. şi P.M. şi SC O. SRL Nehoiu împotriva deciziei nr. 810 din 19 iunie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2402/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2407/2003. Comercial → |
|---|
