CSJ. Decizia nr. 2400/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2400/2003
Dosar nr. 7141/2001
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 iulie 2000, reclamanta SC D.I. SRL a chemat în judecată pârâta SC L. SA, solicitând ca, în baza sentinţei ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 5008 $, reprezentând produse, 50 $ dobândă comercială şi dobânzi de 6% pe an din suma datorată cu titlu de preţ, precum şi cheltuieli de judecată.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că pârâta i-a solicitat o ofertă, iniţial, pentru 4 rulmenţi de două tipuri diferite, o ofertă pentru 8 rulmenţi de un anumit tip, iar la data de 18 ianuarie 2000 a acceptat livrarea a 4 bucăţi rulmenţi 77741M la preţul de 786,24 $.
Prin faxul din 31 ianuarie 2000, aceasta a acceptat să-i livreze, în termen de 2 luni, 4 rulmenţi cu un preţ de 1054 $.
Mai susţine că, înainte de scurgerea celor 2 luni, pârâta a renunţat la comanda efectuată la data de 24 martie 2000 după care a avut loc o corespondenţă care s-a soldat cu primirea de către pârâtă a celor 4 rulmenţi comandaţi, dar nu a achitat contravaloarea acestora.
Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamanta a refuzat ca preţul rulmenţilor să fie de 850$ bucata, precizând că ţine la dispoziţia acesteia din urmă 4 rulmenţi pentru a-i prelua cu mijloace proprii şi în costurile sale.
Mai arată că acţiunea este nefondată deoarece reclamanta nu a respectat termenul de livrare.
Prin sentinţa civilă nr. 8427 din 15 decembrie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 5008 $, reprezentând preţ neachitat.
Totodată, a respins capetele de cerere privind dobânzile cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.059.354 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, între părţi, a existat un contract comercial în înţelesul dispoziţiilor art. 36 C. com., reclamanta făcând dovada mărfii, iar pârâta beneficiară nu justifică nedecontarea acesteia.
Astfel, se reia derularea afacerii intervenite şi se reţine că, iniţial, reclamanta, prin adresa din 13 ianuarie 2000, fixează un preţ de bază de 784,24 $ bucata, urmare a comenzii făcută la data de 7 ianuarie 2000. La data de 18 ianuarie 2001, pârâta acceptă oferta, iar reclamanta, prin adresa din 21 ianuarie 2000, solicită modificarea preţului la 1054 $, iar pârâta-beneficiară confirmă acest preţ la data de 31 ianuarie 2000 (adresa nr. 474).
În vederea punerii în aplicare a acestei comenzi, reclamanta face, potrivit dispoziţiei de plată valutară externă, avansul de plăţi pentru obţinerea rulmenţilor solicitaţi, iar la data de 24 martie 2000, pârâta denunţă unilateral contractul.
Apreciind că termenul de livrare de 2 luni începe de la data confirmării de preţ, respectiv 31 ianuarie 2000, instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei privind nerespectarea termenului de livrare.
Preluând marfa prin delegatul său, pârâta şi-a manifestat acordul de voinţă la realizarea raportului juridic, instanţa de fond apreciind nejustificat refuzul de plată practicat.
În motivarea respingerii capetelor de cerere privind dobânzile, instanţa a avut în vedere că reclamanta nu a produs dovezi în susţinere.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel ambele părţi.
Criticile reclamantei privesc respingerea capetelor 2 şi 3 din acţiune considerând că a precizat ca temei de drept art. 1073 C. civ. şi art. 43 C. com. şi cum debitorul nu şi-a executat obligaţia de plată, are dreptul la despăgubiri apreciate la nivelul echivalentului bănesc al lipsei de folosinţă a sumei, respectiv, dobânzii, nefiind nevoie de nici un document justificativ cât timp aceasta este dobânda legală la valută, redând modul de calcul potrivit cu nivelul dobânzii rezultat din adresa băncii prin care-şi desfăşoară activitatea.
Criticile pârâtei vizează modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt cu privire la data de când curge termenul de livrare, nu a denunţat unilateral contractul, faţă de faxul nr. 1508/2000 apreciază că nu s-a realizat raportul juridic.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelurile, ca nefondate, prin Decizia civilă nr. 991 din 19 iunie 2001.
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel a confirmat susţinerile fondului, apreciind că, în adevăr, nu este relevant calculul prezentat de reclamantă, iar în ce priveşte dobânda de 6% pe an poate fi un procent care să suporte modificări, aşadar, reţinându-se corectă aplicarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
Cu privire la apelul pârâtei, s-a reţinut că, în adevăr, în adresa de la 13 ianuarie 2000, nu s-a prevăzut momentul la care curge termenul de livrare, necunoscând poziţia pârâtei, iar dacă acceptarea pârâtei se comunică, preţul este acceptat de beneficiară la 31 ianuarie 2000, dată de la care începe să curgă termenul de livrare de 2 luni, iar marfa a fost primită fără obiecţiuni.
La data de 23 iulie 2001, SC L. SA declară recurs în termen şi legal, timbrat, prin care critică Decizia instanţei de apel pentru motivul de nelegalitate şi netemeinice prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, conform art. 261 C. proc. civ., a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv, art. 39 C. com., termenul de livrare începând să curgă de la data de 13 ianuarie 2001, în mod eronat se reţine că ar fi preluat marfa fără obiecţiuni din moment ce, la data de 13 aprilie 2000, s-a solicitat reducerea preţului.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, reiterând susţinerile de la fond, care au stat la baza pretenţiilor formulate.
Recursul este nefondat.
Din examinarea deciziei criticate, rezultă că instanţa de apel a motivat în fapt şi în drept soluţia dată, fiecare motiv de apel găsindu-şi corespondent în considerentele acesteia cu referire la probele administrate.
De asemenea, nu se poate reţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Prin confirmarea soluţiei de la fond, instanţa de apel a avut în vedere tocmai dispoziţiile art. 39 C. com.
Astfel, s-a reţinut că la 4 decembrie 1999, pârâta-recurentă lansează o ofertă prin care solicită 4 rulmenţi, special de fabricaţie rusească, iar la data de 6 ianuarie 2000, reclamanta intimată confirmă oferta pentru unul din cele două tipuri solicitate pentru ca, la data de 7 ianuarie 2000, pârâta-beneficiară să renunţe la un tip de rulmenţi, cerând confirmarea pentru 8 buc. rulmenţi pentru care-şi menţine oferta.
La data de 13 ianuarie 2000, reclamanta-intimată comunică preţul şi termenul de livrare, acest înscris reprezentând oferta SC D.I. SRL.
Prin adresa nr. 146 din 18 ianuarie 2000, recurenta pârâtă acceptă oferta, dar cu o modificare faţă de oferta iniţială, în sensul că solicită numai 4 bucăţi de rulment, această acceptare reprezentând, în realitate, o contra-ofertă în ce priveşte numărul de rulmenţi.
La data de 21 ianuarie 2000, reclamanta intimată comunică faptul că, din cauze obiective, preţul unui rulment din tipul solicitat este de 1054 $ şi că aşteaptă confirmarea preţului, aceasta reprezentând, în realitate, o nouă ofertă, fiind inclus şi termenul de livrare.
Cu adresa nr. 474 din 31 ianuarie 2000, beneficiara recurentă acceptă atât noul preţ, cât şi termenul de livrare, această dată fiind cea care, în condiţiile art. 36 şi 39 C. com., s-a perfectat contractul cu toate elementele unei convenţii, respectiv, obiectul livrării, preţul şi termenul de livrare, situaţie reţinută şi de instanţele inferioare.
Faţă de cele arătate, critica recurentei este nejustificată, problema de drept, dezlegată de aceste instanţe, referindu-se la stabilirea momentului de la care termenul de predare a mărfii începe să curgă, raportat la momentul formării acordului de voinţă între părţi, soluţia dată fiind legală şi temeinică.
Nu se poate reţine nici critica potrivit căreia, în mod eronat, s-a reţinut că a preluat marfa fără obiecţiuni, atâta timp cât, în adevăr, marfa a fost primită, iar factura de livrare cuprinzând preţul indicat, conform comenzii, fiind acceptată de beneficiar în condiţiile art. 46 C. com., fiind semnată şi ştampilată de reprezentantul societăţii.
În aceste condiţii, justificat instanţele nu au luat în consideraţie adresa nr. 1508, din 13 aprilie 2000, prin care se solicita refacerea facturii, apreciind corect că nu se poate lua act de o denunţare unilaterală a convenţiei.
Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor art. 312 şi 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 991 din 19 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta la 7.140.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC D.I. SRL Bucureşti.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 240/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2401/2003. Comercial → |
|---|
