CSJ. Decizia nr. 2408/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.2408/2003DOSAR Nr.236/2002
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R.C.R împotriva deciziei nr.521/A/C din 24 septembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul personal şi asistat de avocat L.N. şi intimata pârâtă SC „A" SA Sucursala Vâlcea prin consilier juridic C. D....
Procedura legal îndeplinită.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei, susţinând că în sensul art.969 cod civil pârâta era obligată să îl despăgubească în funcţie de valoarea pagubei asigurate, care includea şi suma de 182.505.181 lei, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, susţinând că în cauză trebuie coroborate dispoziţiile art.48 din contract cu art.21.
CURTE.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R. C. R., a chemat în judecată pe pârâta SC „A." SA, solicitând plata sumei de 184.000.000 lei reprezentând diferenţa între suma acordată cu titlu de despăgubire şi suma reală cu care trebuia despăgubit conform contractului de asigurare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.574/C din 27 aprilie 2001, a admis acţiunea, obligând pe pârâtă la 182.505.181 lei diferenţă între despăgubirea achitată şi suma reală ce trebuia plătită pentru asigurare şi la 47.251.341 lei dobânzi.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în baza contractului de asigurare, reclamantul avea asigurat autoturismul pentru valoarea de 112.103 DM, furtul acestuia determinând pe pârâtă să plătească numai o parte din suma asigurată – 89.793 DM.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr.521/A-C din 24 septembrie 2001 a admis apelul pârâtei şi schimbând în tot sentinţa atacată a respins acţiunea, obligându-l pe reclamant la 7.304.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a considerat că precizarea acţiunii făcută de reclamant la 9 martie 2001 – în sensul că a solicitat dobânzi în loc de penalităţi – reprezintă o modificare a obiectivului acţiunii. Pe de altă parte în aplicarea dispoziţiilor HG 1054/1999, stabilirea valorii autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat este aceea care rezultă din scăderea uzurii.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamantul a declarat recurs la data de 29 noiembrie 2001, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 cod procedură civilă.
Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art.970 cod civil privind executarea cu bună – credinţă a obligaţiilor asumate şi deşi achitase prima de asigurare în raport cu coeficientul de uzură de 7% s-a avut în vedere un coeficient mult mai mare. Mai susţine recurentul că instanţa a schimbat înţelesul art.48 şi 56 din contractul de asigurare care prevedea cuantumul despăgubirilor în raport cu paguba suferită şi suma asigurată.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Contractul de asigurare, aşa cum este prevăzut de art.1635 cod civil şi 422 cod comercial este unul din contractele aleatorii, ale cărui efecte depind de un eveniment incert. „Asigurarea este un contract prin care asigurătorul se asigură ca, drept o primă, să despăgubească pe asigurat de pierderile sau daunele ce aceasta ar încerca din oarecare întâmplări fortuite ori de forţă majoră".
În situaţia asigurărilor de bunuri, asiguratul e dator să nu declare o valoare mai mare decât cea reală, iar dacă o face asigurarea este valabilă numai până la concurenţa valorii reale a bunurilor.
Asigurătorul însă are îndatorirea de a plăti asiguratului dauna pricinuită iar despăgubirea reprezintă dauna reală încercată de asigurat.
Art.460 cod comercial, prevede ipoteza în care bunul asigurat a fost evaluat, dovada valorii bunului fiind considerată acceptată de asigurător care nu mai poate să atace evaluarea.
Contractul de asigurare încheiat între părţi, prevedea o valoare de asigurare pentru autoturism de 112.103 D.M., uzura fiind consideratăîn procent de 7%.
În limita acestei sume asigurătorul e obligat la desdăunare.
Acceptând gradul de uzură de 7% şi încasând prima de asigurare la această uzură, asigurătorul, după producerea evenimentului (furtului) nu mai poata ataca evaluarea pe baza unor date teoretice: starea medie de întreţinere, gradul de întrebuinţare şi potrivit unor tabele.
De altfel, prin expertiza întocmită la instanţa de fond s-a stabilit fără echivoc valoarea bunului asigurat, iar despăgubirea trebuie să reprezinte dauna reală, riscul suportându-l asigurătorul.
Art.21 şi 48 din Regulamentul de asigurare prevede că despăgubirea să nu depăşească valoarea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat.
Clauza privind despăgubirea care să nu depăşească 90% din valoarea de nou a autovehiculului este în contradicţie cu toate celelalte dispoziţii contractuale susmenţionate, dar şi cu principiile generale de drept şi achitate astfel încât nu poate fi lăsată să-şi producă efectele.
Inechitatea rezultă fără putinţă de tăgadă:, asiguratul plăteşte primele de asigurare pentru o anumită valoare a bunului, iar asiguratorul îl va despăgubi în limita unei evaluări ulterioare, pentru o valoare mai mică decât cea asigurată,fără a ţine cont de prejudiciul real.
Aşa fiind, în temeiul art.312 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantului, va modifica Decizia nr.521/A/C din 24 septembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în sensul că va respinge apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.574/C din 27 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
Având în vedere culpa procesuală şi dispoziţiile art.274 cod procedură civilă, Curtea va obliga pe intimata pârâtă la 6.497.527 lei cheltuieli de judecată către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de reclamantul R. C. R. împotriva deciziei nr.521/A/C din 24 septembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, pe care o modifică şi respinge apelul declarat de pârâta SC „A." SA – Sucursala Vâlcea împotriva sentinţei nr.574/C din 27 aprilie 2001 a Tribunalului Vâlcea şi obligă intimata SC ASIROM SA – Sucursala Vâlcea la 6.497.527 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2407/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2411/2003. Comercial → |
|---|
