CSJ. Decizia nr. 2401/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2401/2003
Dosar nr. 7142/2001
Şedinţa publică din 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, la nr. 1744 din 5 martie 1999, reclamantul Ministerul de Interne a chemat în judecată pe pârâta SC U.C. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 407.146.586 lei, reprezentând paza militară prestată în perioada noiembrie – decembrie 1998 şi la 119.424.665 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 14 martie 2000, reclamantul a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de 407.146.586 lei contravaloare servicii pe perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998, la 162.901.078 lei penalităţi de întârziere, conform contractului nr. 1/1997 şi la plata sumei de 328.578.698 lei penalităţi calculate, conform debitului datorat pe perioada mai – decembrie 1998, conform contractului nr. 2/1998.
Ulterior introducerii cererii, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a câtimii obiectului acţiunii prin care şi-a restrâns pretenţiile pentru capătul de cerere la suma de 342.126.586 lei, cu motivarea că pârâta a achitat suma de 65.000.000 lei cu O.P. nr. 115/2000 şi 202/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, între părţi, s-a încheiat contractul nr. 1 din 15 mai 1997 ce avea ca obiect asigurarea pazei militare a U.M. 0456, reclamanta, în calitate de prestatoare de servicii, şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, iar pârâta, în calitate de beneficiară a prestaţiilor executate de reclamantă, nu a achitat contravaloarea pazei militare, înregistrând pentru perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998 un debit în sumă de 407.146.586 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 7877 din 28 noiembrie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, cu 4.000.000 lei cheltuieli de judecată, reţinându-se că suma de 342.146.586 lei, datorată de pârâtă, urmează să fie achitată, conform convenţiei din 6 iulie 2000 şi a P.V. de negociere din 7 noiembrie 2000 încheiate în baza dispoziţiilor OUG nr. 95 din 4 iulie 2000, iar penalităţile de întârziere nu pot fi acordate, întrucât acestea erau prevăzute, conform art. 7 din Legea nr. 76/1992, act normativ, ce a fost abrogat la data încheierii contractului.
Nemulţumit de această soluţie, reclamantul a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 864 din 18 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Constatând că hotărârea tribunalului este legală şi temeinică, pârâta neputând fi obligată la plata sumelor solicitate de reclamant, deoarece, între părţi, s-a încheiat o minută şi P.V. de stingere a datoriilor, iar penalităţile nu au putut fi luate în considerare, întrucât data încheierii contractului a fost ulterioară abrogării Legii nr. 76/1992, invocată de reclamant.
În contra celei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat recurs, criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că:
- cele două contracte nr. 1/1997 şi nr. 2/1998 au fost încheiate în temeiul unor acte normative, iar pârâta a recunoscut debitele şi penalităţile aferente, conform P.V. nr. 142502 din 16 februarie 199.
- greşit nu i-a fost acordată suma de 342.146.586 lei, contravaloarea neachitată a serviciilor de pază militară pe care le-a prestat în perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998, deşi cele două expertize, efectuate în cauză, confirmă existenţa debitului, totuşi, se arată că, în speţă, operează compensarea şi eronat s-a apreciat că în baza minutei, P.V. de negociere nr. 7/2000 şi a contractului de furnizare a unor produse alimentare nr. 45929 din 4 decembrie 2000 s-a achitat suma menţionată mai sus.
În contextul acestui motiv de recurs, reclamantul arată că:
- instanţa de apel nu a avut în vedere adresa nr. 115008 din 15 decembrie 2000, emisă de Administraţia Financiară a Sectorului 5 Bucureşti, şi adresa nr. 839268 din 15 decembrie 2000 a U.M. 0203, potrivit cărora suma ce s-a compensat, respectiv, 120.942.308 lei reprezintă obligaţii ale SC U.C. către bugetul de Stat, constând în T.V.A., şi nu pază militară (anexa a II-a documentului menţionat, precum şi a facturii nr. 4360.583/501 din 15 decembrie 2000 în care se concretizează valoarea bunurilor care se compensează).
- instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că întreaga documentaţie a fost încheiată între alte părţi, ce nu au legătură cu obiectul cauzei, şi anume, între pârâtă şi U.M. 0630 Bucureşti şi U.M. 0230 Bucureşti, părţi ce nu au calitate procesuală pasivă, în cauză, unitatea prestatoare de servicii fiind U.M. 0456 Bucureşti.
- contractul nr. 45929 a fost încheiat, la data de 4 decembrie 2000, între U.M. 0230 şi pârâtă şi avea ca obiect vânzarea unor produse agroalimentare, dar către o altă unitate militară şi nu către reclamant;
- nu a avut ca scop compensarea debitului din paza militară datorat de pârâtă, ci a altor debite ale SC U.C., respectiv T.V.A.-ul, sub acest aspect, instanţa nu a examinat documentul de compensare al Administraţiei Financiare, aşa încât nu s-a compensat datoria pârâtei din paza militară, în cauză, nefiind aplicabile actul normativ invocat în vederea compensării, aşa cum rezultă din documentul 839268 din 15 decembrie 2000, avizat de Administraţia Financiară Sector 5 Bucureşti, şi F. 4360.583/501 din 15 decembrie 2000. În acelaşi sens, recurenta a precizat că, compensarea nu poate opera în cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 1143 C. civ.
- în ce priveşte neacordarea penalităţilor de întârziere, recurenta arată că greşit nu au fost acordate, întrucât clauza penală a fost inserată şi trebuia subînţeleasă, conform art. 981 C. civ., pentru contractul nr. 1/1997 şi instanţa a omis să se pronunţe cu privire la penalităţile de întârziere, în sumă de 328.578.698 lei prevăzute în contractul nr. 2/1998, la cap. VI, pct. d).
Faţă de criticile formulate, recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit al acestuia pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii şi, pe cale de consecinţă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi, în fond, admiterea acţiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumelor:
- 342.146.586 lei, reprezentând contravaloare neachitată a serviciului de pază militară în perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998.
- 162.901.078 lei penalităţi de întârziere aferente debitului în perioada noiembrie 1997 – aprilie 1998 în procent de 0,15%, conform contractului nr. 1/1997;
- 328.578.698 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, aferente debitului datorat în perioada mai 1998 – decembrie 1998, calculate în procent de 0,25%, conform contractului nr. 2/1998 până la data de 29 februarie 2000, cu cheltuieli de judecată.
Examinând global motivele de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit anexei nr. 1 din OUG nr. 95/2000 se prevede expres doar datoria, în sumă de 400.000.000 lei, potrivit căreia SC U.C. să furnizeze Ministerului de Interne produse, fără a se specifica care unitate. Din prevederile OG 95/2000, rezultă că plata prin compensare se poate face către orice unitate a Ministerului de Interne.
Că este aşa, rezultă şi din împrejurarea că prezentul litigiu este între Ministerul de Interne şi SC U.C. SA, U.M. 0230, fiind subordonate Ministerului de Interne.
Prin OUG nr. 95 din 4 iulie 2000, privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestări servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, s-a creat cadrul legal în vederea efectuării unor astfel de compensaţii.
Aşa încât, legal şi temeinic a stabilit instanţa de apel că, între părţi, este aplicabilă înţelegerea şi procesul verbal de negociere încheiat la 7 noiembrie 2000, în temeiul ordonanţei anterior menţionată, debitele fiind stinse (prin compensare – prin încheierea unui contract economic pentru furnizare produse agroalimentare în limita sumei de 400.000.000 lei ).
Faţă de considerentele expuse instanţa urmează să respingă, ca nefondate, şi criticile referitoare la adresele invocate de recurentă prin recurs, în sensul că, atâta timp cât s-au compensat debitele la care a achiesat şi reclamantul, pârâta nu mai datorează reclamantului sumele pretinse prin acţiune, astfel cum a fost precizată, privind cele două contracte.
Referitor la motivul de recurs ce privesc penalităţile de întârziere solicitate, de asemenea, corect au fost respinse de instanţa de apel, cu motivarea că, în contractul părţilor, nu au fost prevăzute, iar Legea nr. 76/1992 era abrogată la data încheierii contractului.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NU.M.ELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul de Interne prin Direcţia Juridică Bucureşti împotriva deciziei nr. 864 din 18 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2400/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2402/2003. Comercial → |
|---|
