CSJ. Decizia nr. 2407/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2407/2003
Dosar nr. 9464/2001
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC E.I. SRL a chemat în judecată pârâţii, Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Arad şi Vama Arad, solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să-i fie recunoscut dreptul la restituirea sumei de 151.698.516 lei, reactualizată în funcţie de rata inflaţiei, precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în cursul anului 1996, reclamanta a importat emulgatori Colco, importurile fiind dovedite cu declaraţiile vamale anexate. Produsul importat a primit încadrarea tarifară 21069099, taxele vamale şi T.V.A-ul aferent calculându-se în funcţie de respectiva încadrare.
În plus, prin actul constatator nr. 218 din 8 august 1996, i s-a solicitat plata unei diferenţe de taxe vamale aferente importului efectuat, conform D.I.V. nr. 5573 din 31 august 1995, în cuantum de 20.983.638 lei, pe motivul încadrării tarifare incorecte a produsului la nr. 38239087, recalculându-se taxele, în funcţie de încadrarea tarifară corectă, la 21069099.
În motivarea acţiunii, reclamanta a mai arătat că, în luna martie 1999, Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 599/1999, a menţinut sentinţa civilă nr. 43 din 26 februarie 1998 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a anulat actul constatator ce a schimbat încadrarea tarifară 38239087 la poziţia tarifară 21069099.
În condiţiile în care încadrarea tarifară a produsului Colco a fost tranşată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin adresele nr. 103 şi 104/1999, înregistrate la Vama Arad, a solicitat autorităţilor vamale restituirea plăţilor nedatorate, reprezentând diferenţă de taxe vamale şi T.V.A, calculate conform încadrării tarifare eronate.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că solicită să-i fie restituită suma de 151.698.516 lei, actualizată la valoarea de 176.666.918 lei, cu titlu de plată nedatorată.
Prin sentinţa civilă nr. 112 din 4 aprilie 2000, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
În faţa acestei instanţe, pârâta, Direcţia Generală a Vămilor, a ridicat excepţia necompetenţei materiale, excepţie respinsă prin încheierea şedinţei publice din 12 septembrie 2000.
Pe fondul cauzei, în urma probelor administrate, inclusiv expertiza de specialitate, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2441 din 27 martie 2001, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâtul, Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Arad, la plata sumei de 1.519.621.373 lei, reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 39.891.438 lei.
În motivarea soluţiei date, instanţa de fond a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, cât şi într-o cauză similară în care Curtea Supremă de Justiţie a confirmat sentinţa civilă, pronunţată în fond de Curtea de Apel Timişoara, aditivul Colco nu este un aliment şi nu se consumă ca atare, ci se foloseşte la prepararea îngheţatei.
În consecinţă, produsul importat de reclamantă nu putea fi încadrat în nici un caz la poziţia tarifară 21069099, această încadrare ducând la obligarea reclamantei la efectuarea unei plăţi nedatorate.
De asemenea, a stabilit că, potrivit art. 1092 C. civ., orice plată presupune o datorie. Or, în speţă, reclamanta a făcut o plată lipsită de cauză, iar, conform art. 1092 C. civ., „ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii".
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel Direcţia Generală a Vămilor, criticile vizând pronunţarea sentinţei cu încălcarea competenţei altei instanţe, Curtea de Apel Timişoara eronat a apreciat că litigiul este de natură comercială.
Pe fond, consideră că solicitarea de restituire a sumelor actualizate şi achitate prin actul constitutiv nr. 218 din 8 august 1996 este inadmisibilă şi neîntemeiată, având în vedere că nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care să se dispună anularea acestuia ca netemeinic şi nelegal şi restituirea sumelor, autoritatea vamală procedând la aplicarea întocmai a legislaţiei în materie vamală, conformându-se dispoziţiilor expres prevăzute de art. 19 din OG nr. 26/1993.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V comercială, prin Decizia civilă nr. 1408 din 23 octombrie 2001, a respins apelul ca nefondat.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile OG nr. 26/1993 erau abrogate în momentul introducerii acţiunii, iar pe de altă parte, că încadrarea corectă, ca produs scutit de taxe vamale, fiind importat din U.E., sau cu taxe vamale reduse, fiind importat din Ungaria, a fost dată prin sentinţa civilă nr. 142/1997 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, şi Decizia civilă nr. 559 din 12 martie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Vămilor - criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că, faţă de obiectul cererii formulate şi temeiul legal invocat, instanţa competentă era cea a contenciosului administrativ, fiind în discuţie anularea deciziei nr. 2660 din 28 decembrie 1999, emisă de Directorul General al Direcţiei Vămilor, simpla menţionare a dispoziţiilor art. 993 C. civ. neducând la denaturarea cererii formulate.
De asemenea, se apreciază că s-a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv, Decizia nr. 2660 din 28 decembrie 1999, emisă de Directorul General al Direcţiei Generale a Vămilor, acesta fiind un act administrativ.
Totodată, recurentul consideră că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, întrucât solicitarea de restituire a sumelor actualizate, achitate conform actului constatator nr. 218 din 8 august 1996, este inadmisibilă, având în vedere că nu există o hotărâre judecătorească prin care să se dispună, irevocabil, anularea acestuia.
Mai consideră recurentul că, în cauză, instanţele nu s-au pronunţat asupra unui mijloc de apărare, respectiv, obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Examinarea probelor dosarului, raportat la motivele de recurs, conduc la concluzia că, faţă de precizările la acţiune, făcute pe parcursul soluţionării cauzei, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios administrativ, litigiul este de natură comercială, reclamanta solicitând restituirea sumei plătită din eroare, operaţiunea derivând din actele de comerţ efectuate, astfel că, sub aspectul competenţei, soluţia este legală şi temeinică.
De asemenea, se reţine că actul dedus judecăţii, la care a făcut referire reclamanta, este actul constatator nr. 218 din 8 august 1996, şi nicidecum Decizia nr. 2660/1999, emisă de Directorul General al Direcţiei Generale a Vămilor, ce este, în adevăr, un act administrativ.
Nu se poate reţine nici critica potrivit căreia nu s-a ţinut cont de obiecţiunile la raportul de expertiză, instanţa de fond făcând aprecieri asupra acestora.
În ce priveşte aplicarea greşită a legii, Curtea reţine că, în adevăr, actul constatator nr. 218 din 8 august 1998, în baza căruia i-a fost încasate taxele vamale, nu a fost anulat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Astfel, se reţine că pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a aflat dosarul nr. 3552/1996, ataşat la prezentul dosar, care a avut ca obiect contestaţia formulată de SC E.I. SRL împotriva actului constatator nr. 218 din 8 august 1996, iar prin sentinţa civilă nr. 142 din 24 iunie 1997, s-a dispus anularea acestuia şi restituirea sumei de 3.400.000 lei, reprezentând diferenţe taxe vamale.
Împotriva acestei hotărâri, Direcţia Generală a Vămilor a declarat recurs, care a format obiectul dosarului nr. 1897/1997, iar Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea şi a trimis cauza spre rejudecare.
S-a reînregistrat cauza sub nr. 917/1998 şi, în fond, după casare, această instanţă, prin încheierea şedinţei publice din 14 decembrie 1999, a dispus, în baza art. 244 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea cauzei până la stăruinţa părţilor.
Or, potrivit art. 166-174 din Legea nr. 141/1997, sumele încasate la bugetul statului, în baza actelor constatatoare întocmite de autoritatea vamală, pot fi restituite numai în cazul în care au fost contestate, iar instanţa de contencios administrativ competentă a dispus, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, anularea acestora şi restituirea sumelor, ceea ce nu este cazul în speţă.
Susţinerea instanţelor inferioare, potrivit căreia Curtea Supremă de Justiţie a soluţionat un litigiu cu recurenta, care a avut un obiect similar, dar cu referire la act constatator, urmează a fi înlăturată, întrucât, chiar dacă încadrarea tarifară a produsului Colco a fost tranşată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu se poate dispune restituirea taxelor stabilite printr-un act constatator ce nu a fost anulat, întrucât se încalcă dispoziţiile imperative ale Legii nr. 141/1997.
Nu poate fi însuşită nici susţinerea instanţei de apel potrivit căreia, la data promovării acţiunii, dispoziţiile OG nr. 26/1993 erau abrogate, întrucât intra în contradicţie cu art. 188 din Legea nr. 141/1997, potrivit căruia „operaţiunile vamale, care au fost iniţiate sub regimurile vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod, se finalizează potrivit acestor reglementări".
Deci, conform textului precitat, se aplică legea vamală sub care au început operaţiunile vamale, aceasta guvernând până la finalizarea operaţiunilor.
În speţă, operaţiunile vamale au fost iniţiate în perioada 30 aprilie – 12 iunie 1996.
Faţă de cele arătate, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că nu suntem sub incidenţa dispoziţiilor art. 992 C. civ., întrucât, în raporturile dintre părţi, datoria a existat din punct de vedere juridic, fiind individualizată în actul constatator, care nici în prezent nu a fost anulat.
În aceste condiţii, soluţiile pronunţate urmează a fi infirmate şi văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta, Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1408 din 10 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, pe care o modifică, admite şi apelul formulat de aceeaşi parte, formulat împotriva sentinţei nr. 2441 din 27 martie 2001 a Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC E.I. SRL Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2404/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2408/2003. Comercial → |
|---|
