CSJ. Decizia nr. 2434/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.2434/2003DOSAR Nr.7037/2001
Şedinţa publică din 22 aprilie 200.
La data de 15 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Tg. Mureş împotriva deciziei nr.287A din 5 iunie 2001 a Curţii de Apel Tg. Mureş-Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 15 aprilie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 22 aprilie 2003.
CURTE.
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr.1412 din 23 octombrie 2000, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. „R." SRL- în prezent S.C. MTSC. SRL Tg. Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Tg. Mureş, cu consecinţa obligării acestuia din urmă la plata sumei de 3.807.887.049 lei contravaloare lucrări construcţii efectuate şi facturate în beneficiul pârâtului precum şi a sumei de 12.627.387.343 lei penalităţi de întârziere. Au fost respinse ca prematur formulate pretenţiile în sumă de 2.407.656.046 lei reprezentând lucrări de construcţii efectuate şi nefacturate. Pretenţiile în sumă de 1.119.284.319 lei solicitate cu titlu de daune au fost respinse ca nefondate. Acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă având ca obiect obligarea reclamantei la restituirea sumei de 555.618.054 lei a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul comercial nr.473/1995, având ca obiect efectuarea lucrărilor de remediere şi Complexului de Agrement şi Sport Mureşul, lucrări cuprinse în „M."inventarul-grafic de lucrări nr.1124 din 16 aprilie 1995, conform graficului de lucrări întocmit de către pârâtă prin Direcţia Domeniului Public şi Privat, înregistrat sub nr.612/20 octombrie 1995.
În baza acestui contract, reclamanta a procedat la executarea lucrărilor de construcţii.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice construcţii,reţinându-se că reclamanta a efectuat o serie de lucrări, în baza unor comenzi date de beneficiar, care le-a recepţionat fără obiecţiuni.
S-a mai reţinut că din adresele emise de S.C." P." SA a rezultat că executarea lucrărilor corespunde condiţiilor de calitate prevăzute de proiectant, că dosarele de recepţie finală au fost predate beneficiarului conform adreselor aflate la dosar, precum şi că lucrările au fost date în funcţiune, o parte din ele încă din anul 1996, aspect constatat de expert.
Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei, care a refuzat plata lucrărilor invocând necorespunderea lor cantitativă, executarea acestora fără autorizaţie de construcţie, fără a fi respectate proiectele de lucrări şi fără a fi existat o evidenţă a lucrărilor, având în vedere că lucrările au fost predate, preluate fără obiecţiuni şi puse în funcţiune. Totodată a argumentat că potrivit art.30 din Hotărârea privind Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente, după acceptarea recepţiei cu sau fără obiecţiuni, beneficiarul investitor nu mai poate emite alte solicitări, decât cele privind viciile ascunse. Or, în speţă s-a invocat neobservarea viciilor construcţiei, datorită lipsei de informare, de experienţă ori de nepricepere a celui ce a preluat lucrările, împrejurare ce nu poate antrena răspunderea constructorului.
Din cuantumul sumei datorate cu titlu de contravaloare facturi pentru lucrări executate, tribunalul a constatat că pârâtul mai datorează o diferenţă de 3.807.887.099 lei. Pentru restul sumei de 2.407.656.046 lei, astfel cum a fost stabilită prin expertiză, instanţa a apreciat că, potrivit art.4 lit.b din contract, obligaţia de plată se naşte din momentul emiterii facturii, ori suma nefiind facturată, pretenţiile au fost respinse ca prematur formulate.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere de 0,4 % pe zi, stipulate în art.5 lit.b din contract, instanţa le-a acordat reclamantei,constatându-se că pârâta nu şi-a onorat obligaţiile la termenele şi în condiţiile convenţiei, respectiv de a achita imediat facturile emise, la valoarea lucrărilor efectuate, penalităţi stabilite de expert în cuantum de 12.627.387.343 lei.
Daunele pretinse de reclamantă constând în penalităţi ce ar urma să le achite pentru neplata în termen a obligaţiilor fiscale către stat, au fost respinse de către instanţă ca nefondate, întrucât nu s-a dovedit plata acestor daune şi nu a fost probată existenţa şi întinderea prejudiciului.
Şi pretenţiile din cererea reconvenţională au fost respinse, având în vedere că reclamanta a făcut dovada executării lucrărilor stabilite prin contract, lucrări recepţionate fără obiecţiuni, valoarea acestora fiind mult mai mare decât cea achitată, astfel că restituirea sumei de 555.618.056 lei nu se justifică.
S-au acordat şi cheltuieli de judecată, potrivit art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Tg. Mureş, prin Decizia nr.287/A din 5 iunie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. MTSC. SRL, a schimbat în parte sentinţa atacată şi pe cale de consecinţă a obligat pârâtul Consiliul Local Tg. Mureş să plătească reclamantei şi suma de 5.406.374.907 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate la suma de 3.807.887.040 lei pentru perioada 30 mai 2000- 21 mai 2001, în continuare penalităţi de întârziere de 0,4 % pe zi, calculate la suma datorată, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
A admis şi apelul declarat de pârâtă şi evocând fondul acţiunii reconvenţionale acesteia, a respins-o ca nefondată.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a motivat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt corectă, fiind sesizată cu o acţiune în pretenţii bazată pe existenţa contractului nr.473/1995 ale cărei părţi sunt: Consiliul Municipal Tg. Mureş, Serviciul Gospodăriei Comunale şi Locative, în calitate de beneficiar pe de o parte şi S.C." R." SRL Tg. Mureş, în calitate de executant, pe de altă parte.
Obiectul contractului rezultă din cap.II lit.b pct.1, care face trimitere la graficul de lucrări, înregistrat la Consiliul Municipal sub nr.612/20 octombrie 1995 şi care se referă la continuarea lucrărilor pe anul 1995-1996 la staţia de filtrare a apei şi a reţelelor de canalizare la Complexul de Agrement şi Sport „M.l", cuprinse în inventarul grafic de lucrări nr.1124/26 aprilie 1995.
Pentru valoarea lucrărilor s-a făcut trimitere la deviz.
S-a mai reţinut că din raportul de expertiză tehnică construcţii, întocmit de ing. D. S. a rezultat că pretenţiile reclamantei sunt justificate, lucrările efectuându-se conform graficului, iar calitatea acestora fiind atestată de proiectanţi, iar pentru o altă parte de lucrări, preluarea lor fără obiecţiuni de către Administraţia CAS „M."l, îndreptăţeşte reclamanta la solicitarea sumelor, astfel cum au fost stabilite prin expertiză.
Pentru lucrările efectuate în afara graficului de lucrări, instanţa de apel a reţinut că pentru acestea s-au încheiat procese verbale de predare-primire, fără obiecţiuni calitative din partea administraţiei imobilelor.
Sub aspectul naturii comerciale a raporturilor dintre părţi, invocarea propriei culpe la încheierea şi derularea contractului nu este justificată, instanţa de apel reţinând că viciile de fond şi formă arătate de pârât, exced cadrului juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor de întârziere, Curtea de apel, văzând că în dosarul nr.6219/1997 al Tribunalului Mureş reclamanta a solicitat ca acestea să curgă în continuare, până la achitarea întregului debit iar instanţa de fond nu a dispus în sensul celor solicitate, a schimbat în parte hotărârea apelată şi a obligat pârâtul şi la plata sumei de 5.406.374.907 lei, aferente perioadei 30 mai 2000- 21 mai 2001 şi în continuare, până la stingerea obligaţiei de plată.
La baza acestui calcul a stat completarea la expertiza contabilă, dispusă de instanţa de apel.
Cu privire la validitatea contractului încheiat de părţi, instanţa de apel a motivat că într-adevăr instanţa de fond a omis să se pronunţe atunci când a soluţionat cererea reconvenţională, astfel că, potrivit noilor modificări ale Codului de procedură civilă, respectiv art.297 alin.1 Cod procedură civilă, a admis apelul pârâtului, invocând fondul acţiunii reconvenţionale şi a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului, având în vedere că acesta conţine elementele esenţiale (voinţă, obiect, cauză), nu emană de la o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, obiectul sau cauza nu încalcă dispoziţii legale imperative, iar actul nu trebuie încheiat într-o formă solemnă a cărei lipsă să-i afecteze validitatea. Deficienţele de formă ale contractului invocate de pârât, sunt datorate propriei culpe a celui ce le invocă, respectiv beneficiarului lucrării.
Cu petiţia înregistrată la data de 14 iunie 2001, pârâta Primăria municipiului Tg. Mureş a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art.301 şi 303 Cod procedură civilă.
Recurenta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art.304 pct.9,10 şi 309-316 Cod procedură civilă.
Criticile formulate în temeiul pct.9 al art.304 Cod procedură civilă „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", privesc greşita reţinere de către ambele instanţe a existenţei unui contract valabil încheiat între părţi.
În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta arată că, contractul nr.473/1995 a fost încheiat în numele Consiliului Local Tg. Mureş de Primarul municipiului Tg. Mureş, acesta neavând o împuternicire în acest sens şi a fost semnat de o altă persoană, pentru primar.
De asemenea se susţine că nu a fost avut în vedere faptul că în contract nu s-a prevăzut obiectul şi valoarea precizându-se numai că valoarea contractului este cuprinsă în devizul ofertei, dar acest deviz nu există.
S-a mai susţinut, tot în sprijinul acestei critici că la încheierea contractului nu au fost respectate dispoziţiile legale privind procedurile de organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice.
Împrejurarea că nerespectarea acestor dispoziţii legale s-ar datora şi pârâtei recurente nu este de natură să acopere viciile de fond şi formă ale actului invocat, astfel că se impune constatarea nulităţii contractului.
Motivul de casare invocat de reclamantă, potrivit pct.10 al aceluiaşi art.304 din codul de procedură civilă se referă la nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, recurenta arată că reclamanta a emis facturi pentru încasarea contravalorii lucrărilor pe baza unor situaţii de lucrări, care nu au fost confirmate în totalitate de beneficiar, cum greşit a reţinut expertiza tehnică, unele fiind chiar restituite executantului, împreună cu facturile.
Tot greşit instanţele, însuşindu-şi concluziile expertizei, au reţinut că lucrările executate au fost recepţionate de beneficiar fără obiecţiuni, deşi la dosar nu există asemenea procese-verbale de recepţie.
Respingerea cererii privind efectuarea unei noi expertize tehnico-contabile, care să stabilească situaţia reală a lucrărilor executate de reclamantă şi evaluarea acestora, este o soluţie greşită, necesitatea acesteia impunându-se în raport de starea de fapt incorect stabilită de instanţele de judecată.
Tot în acest temei de casare, recurenta susţine că nici penalităţile de întârziere pretinse şi acordate de instanţe nu se justifică având în vedere nulitatea contractului, pentru motivele mai sus arătate.
În subsidiar, recurenta arată că dacă s-ar trece peste această susţinere, penalităţile nu ar putea fi calculate decât pentru decontarea cu întârziere a lucrărilor contractate, respectiv pentru cele menţionate în graficul de lucrări nr.612/1995, la care face trimitere cap.B art.1 din contract şi numai pentru cele executate în perioada 15 decembrie 1995- 31 decembrie 1996, în acel grafic specificându-se că executarea lucrărilor se face pe această perioadă.
S-ar impune aşadar, susţine recurenta o expertiză care să elimine din calculul penalizărilor obiectivele necontractate şi perioada în care nu a existat contract.
Pe de altă parte, se critică şi acordarea actualizării valorii penalităţilor de întârziere, în sensul că în acest fel apare o dublă sancţiune în sarcina pârâtei recurente.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimitere spre rejudecare altei instanţe, egale în grad, cu consecinţa admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei pronunţate la fond.
Recursul este fondat pentru motivul de casare, întemeiat pe pct.10 al art.304 Cod procedură civilă şi va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Curtea, examinând excepţia de nulitate a deciziei atacate, invocată de recurentă prin petiţia înregistrată sub nr.6347 din 28 februarie 2003 (fila 81 dosar recurs) în sensul că minuta (dispozitivul) deciziei este semnată de alţi judecători decât cei ce au luat parte la judecata în fond a cauzei, constată că este nefondată, având în vedere că art.258 Cod procedură civilă nu prevede ca acest act procedural să cuprindă menţiuni cu privire la nume, prenume şi calitatea persoanelor, aceste menţiuni regăsindu-se doar în hotărârea judecătorească.
Controlul judiciar privind legala compunere a instanţei nu poate fi prejudiciat în nici un fel, câtă vreme nu au fost încălcate normele procedurale în materie.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a fost investită cu examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei Curţii de Apel Tg. Mureş, sub două motive de casare şi anume în temeiul pct.9 şi al pct.10 al articolului 306 Cod procedură civilă.
Primul motiv de casare invocat de recurenta pârâtă nu este întemeiat, Curtea apreciind că în mod corect instanţa de apel a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului nr.473/1995.
Viciile de formă şi fond susţinute de recurentă nu sunt de natură a conduce la invalidarea actului juridic încheiat de părţi. În cauză, contractul comercial mai sus arătat a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii 69/1991 privind administraţia publică locală, poartă ştampila Consiliului Local Tg. Mureş, obiectul şi preţul sunt cel puţin determinabile, făcându-se trimitere la graficul de lucrări cu indicarea actului nr.612/20 octombrie 1995 şi a adresei nr.14809/13 decembrie 1995, respectiv pentru preţul lucrării, făcându-se trimitere la devizul ofertă, comunicat pârâtului, aşa cum rezultă din actele dosarului de fond.
Susţinerea recurentei privind nerespectarea dispoziţiilor legale în materie de licitaţie, este de asemenea nefondată, cât timp valoarea devizului nu depăşea la data contractării suma de 500 milioane lei pe de o parte, iar pe de altă parte pârâta a solicitat prezentarea unei oferte de preţ, în continuarea celor deja comandate de RALP, anterior anului 1995.
De altfel, neregularităţile semnalate privind încheierea contractului, nu pot fi opuse reclamantei şi nici nu pot justifica refuzul de plată al contravalorii lucrărilor executate de aceasta şi recepţionate de beneficiara pârâtă.
Critica deciziei instanţei de apel, întemeiată pe prevederile art.304 pct.10, formulată de recurentă este fondată numai în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, pretinse şi acordate de instanţa de fond cât şi din cea din apel şi nu în ceea ce recurenta susţine cu privire la situaţia reală a lucrărilor în sensul că nu a fost pe deplin şi corect stabilită, prin expertiza tehnică în construcţii efectuată în cauză.
Din examinarea actelor aflate la dosar, Curtea reţine că cele două instanţe au apreciat corect că lucrările efectuate de reclamantă, atât cele din grafic cât şi cele pe bază de comenzi, au fost executate de către aceasta, că au fost predate beneficiarei, fără obiecţiuni, că sunt în exploatare precum şi că obligaţia corelativă a pârâtei de a achita contravaloarea acestora nu a fost îndeplinită la termenele stipulate, astfel că în mod corect instanţele au obligat-o la plata contravalorii acestor lucrări.
Pentru penalităţile de întârziere în decontare, se impun următoarele precizări:
Prin OG 18/1994 avută în vedere la încheierea contractului se prevedea că procentul de penalitate este de 0,4 % pe zi de întârziere.
Cum, prin Legea 12/1995 publicată în Monitorul Oficial 27 din 7 februarie 1995 de aplicare a OG 18/1994 s-a prevăzut că procentul de penalitate este de 0,15 % pe zi, cu alte cuvinte s-a revenit la procentul iniţial de 0,15 % prevăzut în Legea 76/1992, rezultă că în mod greşit instanţele au avut în vedere la stabilirea cuantumului penalităţilor, procentul de 0,4 % pe zi, care nu mai putea fi aplicabil în speţă.
În al doilea rând, clauza penală inserată de părţi este valabilă doar pentru lucrările cuprinse în grafic şi nu poate fi extinsă pentru lucrările ce exced cadrului contractual, cum greşit instanţele şi-au însuşit calculul penalităţilor, stabilite prin expertiză.
Prin urmare, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul întemeiat pe prevederile pct.10 al art.304 Cod procedură civilă şi pe cale de consecinţă îl va admite, va casa hotărârea atacată numai în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, Curtea de Apel Tg. Mureş, va dispune ca, prin expertiză, cuantumul penalităţilor de întârziere să fie recalculat, la procentul de 0,15 % pe zi, legal datorat de pârâtă. Totodată, expertul va disocia valoarea lucrărilor din grafic de valoarea celor executate în afara acesteia şi va calcula penalităţi în cuantumul procentual legal numai pentru lucrările contractate în baza graficului.
De asemenea, în rejudecare, Curtea de Apel Tg. Mureş va face aplicarea prevederilor art.7252 Cod procedură civilă, cauza beneficiind deja de trei grade de jurisdicţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgu Mureş, împotriva deciziei nr.287/A din 5 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş-secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2433/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2435/2003. Comercial → |
|---|
