CSJ. Decizia nr. 2580/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2580/2003
Dosar nr. 7516/2001
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2000, la Tribunalul Caraş Severin, secţia civilă, reclamanta SC B.C. SA Reşiţa a chemat în judecată pârâta SC N.G. SRL Reşiţa, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtei la 29.526.865 lei reprezentând cota parte de asociere restantă şi penalităţile de întârziere aferente; evacuarea necondiţionată a pârâtei din spaţiul comercial, proprietatea reclamantei, situat în Reşiţa, pe care îl deţine abuziv; obligarea pârâtei la plata dobânzii comerciale şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Caraş Severin, secţia civilă, prin sentinţa nr. 311 din 20 martie 2001, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că nu sunt datorate de către pârâtă, cu titlu de cotă parte asociere restantă, pretenţiile în sumă de 23.411.900 lei şi, cu atât mai mult, suma de 4.675.287 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în plata cotei părţi de asociere, cu cât, într-un contract de asociere în participaţiune încheiat în condiţiile prevăzute la art. 251 şi urm. C. com., este inadmisibilă stipularea clauzei penale, în sensul prevederilor art. 1066 şi urm. C. civ.
Împotriva sentinţei, reclamanta SC B.C. SA Reşiţa a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.
Prin motivele de apel invocate, reclamanta arată:
- instanţa de fond nu a făcut o calificare corectă a contractului ce a fost încheiat de părţi, care, deşi intitulat „contract de asociere", în realitate este unul atipic încheiat în temeiul liberului consimţământ, instituit de art. 969 C. civ. Deci, contractul cuprinde diverse clauze specifice şi altor tipuri de contracte, respectate şi necontestate de părţi pe perioada derulării contractului.
- în conformitate cu Cap. X, răspunderea contractuală, art. 13 lit. a din contract, rezilierea acestuia a avut loc prin ajungerea sa la termen, situaţie în care pârâta era obligată, de drept, să-i predea spaţiul, existând şi o clauză penală în acest sens, prevăzută la art. 16 din contract;
- nepredarea la timp, respectiv la expirarea contractului şi folosirea sa fără nici un titlu constituie un fapt generator de prejudicii, în dauna sa, deci, până la evacuarea efectivă a pârâtei, este îndreptăţită să primească despăgubiri cu titlu de pretenţii;
- prima instanţă nu a ţinut cont de concluziile scrise formulate, nefăcând referire la argumentele aduse prin acestea;
- în ce priveşte plata dobânzilor legale, prevăzute de OG nr. 9/2000, solicitate, acestea sunt datorate, în raport de cuantumul debitului care le generează, şi instanţa nu a dat dovadă de rolul său activ, neîncunoştiinţând-o cu privire la timbrajul legal datorat aferent dobânzilor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 661/A din 14 iunie 2001, a admis apelul reclamantei SC B.C. SA, a schimbat hotărârea atacată, în sensul că: admite în parte acţiunea, obligă pârâta SC N.G. SRL să plătească reclamantei suma de 28.087.187 lei pretenţii, respinge cererea de evacuare şi ia act de renunţarea la judecată, pentru dobânzi cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată parţiale, în primă instanţă, şi apel, în cuantum de 3.500.000 lei, reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi durata „contractului de asociere" a expirat, reclamanta era îndreptăţită să pretindă, chiar în temeiul contractului, pe perioada în care pârâta continuă să folosească spaţiul respectiv, aceleaşi plăţi, şi chiar şi penalităţi, în temeiul clauzei penale, inserată în acelaşi contract.
În ce priveşte capătul de cerere, privind evacuarea, s-a reţinut că reclamanta nu mai este proprietara spaţiului şi nu mai are temei legal pentru a solicita evacuarea pârâtei, iar în privinţa cererii referitoare la plata dobânzii legale, reclamanta a renunţat la judecată în apel, iar pârâta nu s-a opus renunţării, luându-se act de aceasta, potrivit art. 246 C. proc. civ.
În termen legal, pârâta SC N.G. SRL Reşiţa a declarat recurs împotriva deciziei, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs invocate, pârâta arată:
- atât hotărârea atacată, cât şi cea a primei instanţe sunt date cu încălcarea competenţei materiale a altor instanţe, respectiv litigiul dedus judecăţii nu este de natură comercială ci de natură civilă, deoarece pretenţiile reclamantei izvorăsc din contractul de asociere nr. 678 din 11 iunie 1997, care, deşi intitulat aşa, reprezintă un contract de locaţiune. Din cuprinsul acestui contract rezultă doar obligaţiile sale de a achita o cotă de asociere lunară, în schimbul folosinţei activului reclamantei, deci este un contract civil de locaţiune;
- instanţele au sesizat natura civilă a contractului, dar nu şi-au declinat competenţa în favoarea instanţelor civile;
- în mod greşit, au fost obligaţi la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 4.675.287 lei.
În contextul acestui motiv, recurenta apreciază că, deşi în contractul de asociere, la cap. VI art. 7 lit. e), s-a obligat să achite penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,4% pe zi de întârziere a plăţii ratelor de asociere, nu putea fi obligată la plata de penalităţi pe perioada mai–august 2000, deci, după expirarea termenului de valabilitate a contractului (30 aprilie 2000) şi deci consideră greşită susţinerea instanţei de apel, în sensul că n-ar fi avut loc o prorogare convenţională a prevederilor contractului, întrucât între unităţile noastre nu a existat nici un acord în acest sens;
- deşi suntem de acord cu plata contravalorii folosinţei imobilului, în cuantum de 23.411.900 lei, dar nu datorăm cheltuielile de judecată aferente acestei sume, întrucât înaintea promovării cererii de chemare în judecată, cu actul înregistrat la reclamantă sub nr. 1498 din 19 octombrie 2000, urmare notificării prin executorul judecătoresc, primită la 7 octombrie 2000, au fost de acord cu plata acestei sume şi, deci, nu trebuia să ne acţioneze în judecată.
Recurenta a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi hotărârea primei instanţe şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Reşiţa şi, în subsidiar, admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat şi va fi respins cu următoarea motivare.
Analizând primul motiv invocat, se constată că nu este întemeiat, instanţele nu au încălcat normele de competenţă materială, litigiul a privit modul de executare a unui contract de asociere, fiind încheiat între două societăţi comerciale, cu scopul de a desfăşura o activitate comercială, contractul are tot natură comercială şi, astfel, competenţa de soluţionare în primă instanţă revine tribunalului, conform prevederilor art. 2 lit. a) C. proc. civ.
Cu privire la motivul al doilea de recurs invocat, se reţine, de asemenea, că nu este întemeiat, corect instanţa de apel a obligat pârâta la plata sumei de 28.087.187 lei, ce reprezintă rate de asociere restante, sumă pe care, de altfel, recurenta nu o contestă, contestând numai penalităţi de întârziere de 4.675.287 lei.
Referitor la penalităţile de întârziere, se reţine că, în mod corect, au fost acordate de către instanţa de apel, în temeiul contractului, pe perioada în care recurenta-pârâtă a continuat să folosească spaţiul închiriat.
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată la care a fost obligată recurenta, se reţine că sunt datorate, întrucât, deşi aceasta a fost notificată prin executorul judecătoresc, deşi recunoaşte că datorează reclamantei intimate contravaloarea folosinţei imobilului în litigiu după expirarea termenului de valabilitate a contractului, nu şi-a precizat poziţia şi a refuzat să dea un răspuns.
Faţă de aceste considerente, recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.G. SRL Reşiţa împotriva deciziei nr. 662/A din 11 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 258/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2581/2003. Comercial → |
|---|
