CSJ. Decizia nr. 2635/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2635/2003
Dosar nr. 2436/2001
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T. SA Călăraşi, a chemat în judecată pe pârâtul T.P., administrator al SC D.C. SRL Călăraşi şi a solicitat evacuarea din spaţiul pe care-l ocupă fără drept, precum şi plata chiriei restante şi a penalităţilor de întârziere.
Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 1145 din 5 aprilie 1999, a admis acţiunea, a evacuat pe pârât, l-a obligat la 6.614.045 lei, contravaloarea chiriei restante pe perioada ianuarie - septembrie 1998, şi la 1.984.214 lei penalităţi de întârziere.
Sesizat cu apelul declarat împotriva sentinţei sus-menţionate, Tribunalul Călăraşi, prin Decizia civilă nr. 629 din 10 august 1999, a respins cererea pârâtului.
Prin Decizia civilă nr. 93 din 31 ianuarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul pârâtului şi, constatând necompetenţa materială a judecătoriei, a casat hotărârile pronunţate şi a trimis cauza, pentru judecarea fondului, la Tribunalul Călăraşi.
Prin sentinţa civilă nr. 381 din 31 august 2000, această instanţă a admis acţiunea reclamantei, a dispus evacuarea din spaţiu şi a obligat pe pârât la 6.614.045 lei chirie restantă, la 1.984.214 lei penalităţi de întârziere şi la 730.860 lei cheltuieli de judecată.
Cererea reconvenţională, prin care pârâtul a cerut obligarea reclamantei să-i vândă spaţiul închiriat, a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat (Decizia civilă nr. 420 din 7 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti).
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, între părţi, s-a încheiat, în anul 1991, un contract de închiriere a unui spaţiu comercial pe o perioadă de 5 ani, prelungindu-se succesiv, până la data de 30 septembrie 1998, iar chiria, pe perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 1998, a fost stabilită la suma de 788.901 lei pe lună.
Întrucât nu a existat nici o convenţie de prelungire a contractului de închiriere, la expirarea acestuia, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa.
Mai reţine instanţa că, pe perioada ianuarie - septembrie 1998, pârâtul nu a plătit chiria.
Curtea de Apel Bucureşti, sesizată cu apelul declarat de pârâtă, prin Decizia civilă nr. 77 din 23 ianuarie 2001, a respins cererea, considerând că nu s-a făcut dovada prelungirii contractului de închiriere peste termenul de 30 septembrie 1998, iar în privinţa cererii reconvenţionale, că există autoritate de lucru judecat.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, la data de 12 februarie 2001, susţinând că instanţele nu au interpretat corect dispoziţiile art. 6 din contractul de închiriere, după cum greşit au considerat că actul adiţional nr. 502/1998 nu mai este valabil, deşi este menţionată valabilitatea sa până la cumpărarea spaţiului.
Intimata, Serviciul Public Centrale Termice şi Administrarea Fondului Locativ – care a preluat activitatea reclamantei – a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei SC D.C. SRL, excepţie respinsă de Instanţa Supremă pentru considerentele următoare.
Calitatea procesuală a părţilor – legitimatio ad causam – analizează identitatea între persoana reclamantului şi titularul dreptului dar şi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Este adevărat că acordul iniţial de voinţă, materializat prin încheierea contractului nr. 502/1991, s-a manifestat între reclamantă şi pârâtul T.P., dar actul adiţional, încheiat la 1 ianuarie 1998, face menţiunea prelungirii contractului cu pârâtul, în calitate de administrator al SC D.C. SRL.
În acest fel, societatea comercială a dobândit calitatea procesuală ce nu mai poate fi contestată.
Recursul este nefondat.
Prin contractul de închiriere nr. 502/1991, părţile au convenit închirierea suprafeţei d 57,5 mp pe o perioadă de 5 ani – până la 1 mai 1996. Prin acte adiţionale, contractul a fost prelungit până la 30 septembrie 1998, dată de la care pârâta-recurentă a ocupat spaţiul reclamantei fără nici un drept şi nu a plătit chiria.
Demersurile pârâtei pentru cumpărarea spaţiului sunt nepertinente litigiului actual, procedura de urmat fiind, într-o primă etapă, necontencioasă, iar disponibilitatea vânzării având-o proprietarul, aşa încât ele nu abordează modalităţi de soluţionare a cauzei.
Actul adiţional pe care îl invocă recurentul prezintă ştersături şi adăugiri nesemnate de către părţi, aşa încât ele nu pot conduce la convingerea încheierii acordului de voinţă, în forma modificată a actului, cu atât mai mult cu cât reclamanta le contestă.
De aceea, concluziile la care au ajuns instanţele de fond sunt judicioase, iar încercările de a demonstra nelegalitatea hotărârilor atacate, neîntemeiate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 .C. proc. civ., Curtea va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 77 din 23 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL Călăraşi, împotriva deciziei nr. 77 din 23 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 263/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2636/2003. Comercial → |
|---|
