CSJ. Decizia nr. 268/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.268/2003
Dosar nr. 8794/2000
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 247, pronunţată la 22 mai 2000, în dosarul nr. 683/2000, a respins acţiunea prin care reclamanta, Primăria municipiului Călăraşi, solicita obligarea pârâtei SC M.SRL Călăraşi la plata redevenţelor şi penalităţilor de întârziere pentru folosirea terenului situat în Călăraşi şi a luat act că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind ridicarea construcţiei de pe terenul concesionat.
Reclamanta a fost obligată la 500.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin contractul nr. 56 din 15 mai 1992, pentru o perioadă de 6 luni, termen prelungit ulterior, prin act adiţional, până la 31 decembrie 1997, pârâtei i-a fost concesionată suprafaţa de 25 mp teren la preţul iniţial de 25.250 lei semestrial, care urma să se indexeze anual cu rata inflaţiei. Pârâta a achitat redevenţele datorate pentru anul 1997, însă, ulterior, începând cu anul 1998, a refuzat să mai plătească.
Cum contractul de concesiune a ajuns la termen, iar reclamanta nu a făcut dovada prelungirii lui, pretenţiile acesteia nu pot avea izvorul în contractul de concesiune şi nu pot fi pretinse nici penalităţi de întârziere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 2294, pronunţată la 12 septembrie 2002, în dosarul nr. 2632 din 2000, în apelul declarat de reclamantă, reţinând că pârâta intimată, deşi contractul a expirat, continuă să ocupe terenul şi refuză plată redevenţei, a admis apelul reclamantei şi a schimbat sentinţa pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în sensul că a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 12.915.672 lei, contravaloarea folosinţei terenului.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, societatea pârâtă susţine că, în lipsa convenţiei, reclamanta nu putea cere obligarea sa la plata redevenţelor pretinse, iar dacă se reţine că, în cauză, operează tacita reconducţiune, reclamanta nu putea pretinde decât contravaloarea chiriei, eventual actualizată, în funcţie de rata inflaţiei.
Pe de altă parte, instanţa de apel nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză, pentru că, prin trei chitanţe, ale căror copii au fost depuse la dosar, recurenta-pârâtă achiesase suma totală de 1.250.000 lei, în cursul anului 1998, iar cuantumul chiriei, stabilit prin hotărâre a consiliului local, era de 3.200 lei pentru anul 1999.
Pentru anii 1998, 1999 şi 2000, intimata a luat, ca bază de calcul, suma de 2.098.307 lei, rezultată în anul 1997, după ce s-a aplicat rata inflaţiei şi penalităţile.
Cum recurenta-reclamantă a invocat, ca temei al casării, dispoziţiile art. 304 pct. 11, „text de lege abrogat prin OUG nr. 138 din 2 octombrie 2000, motivele de recurs urmează să fie examinate în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile legale, menţionate mai sus, se constată că recursul declarat de pârâtă nu este fondat.
Instanţa de apel a reţinut corect că societatea pârâtă, după expirarea contractului, a continuat să ocupe terenul şi, începând din anul 1998, a refuzat plata redevenţei, împrejurare în care, potrivit dispoziţiilor art. 998 – 999 şi 1437 C. civ., este datoare să achite reclamantei contravaloarea lipsei de folosinţă.
Aceasta a fost corect calculată la suma de 12.915.672 lei, la nivelul anului 1997, cu aplicarea indicelui de devalorizare.
În ceea ce priveşte chitanţele depuse la dosarul instanţei de fond, pentru suma de 1.250.000 lei, din conţinutul acestora nu rezultă pentru care interval de timp au fost achitate aceste sume, iar instanţa de apel nu putea să le aibă în vedere, deoarece pârâta nu le-a invocat în cursul judecării apelului.
Pentru aceste motive, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SRL Călăraşi, împotriva deciziei nr. 2294 din 19 septembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2672/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2681/2003. Comercial → |
|---|
