CSJ. Decizia nr. 2686/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2686/2003
Dosar nr. 5386/2001
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1664 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Iaşi, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC U. SA, sucursala Ialomiţa, şi pârâta SC Compania Autonomă R. SRL, cu sediul în Iaşi, a fost obligată la plata sumei de 25.604.282 lei cu titlu de preţ, 30.918.000 lei dobândă şi 4.066.337 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 177 din 30 aprilie 2001, a respins apelul declarat de pârâta împotriva sentinţei tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1143 C. civ., referitor la modul de operare a compensării legale a datoriilor reciproce, întrucât nu este realizată condiţia esenţială „ca două persoane să fie datoare una alteia". Că, în ceea ce priveşte creanţele înregistrate de pârâte, nu reprezintă datorii ale reclamantei , ci ale altor filiale ale SC U. SA, ce reprezintă subiecte de drept distincte.
S-a reţinut că pârâta datorează dobânda legală în temeiul dispoziţiilor art. 43 C. com.
În termen legal SC Compania Autonomă R. SRL Iaşi a declarat recurs împotriva acestei decizii, susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, întrucât Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică.
A arătat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu pot fi compensate datoriile reciproce dintre filialele aceleiaşi unităţi, mamă şi pârâtă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1143 C. civ.
Critica nu este întemeiată.
Între reclamanta SC U. SA Bucureşti, sucursala Ialomiţa, şi pârâta SC Compania Autonomă R. SRL s-a încheiat contractul nr. 801 din 19 septembrie 1997, având ca obiect vânzarea cantităţii de 432,47 tone mazăre.
Pârâta a achitat parţial contravaloarea produselor cumpărate, astfel că, din factura nr. 3206952 din 3 aprilie 1998, în valoare de 150.539.802 lei, emisă de reclamantă, a rămas o diferenţă în sumă de 25.604.282 lei, ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii .
Susţinerea recurentei că în mod greşit instanţa nu a făcut aplicarea dispoziţiilor privind compensarea datoriilor reciproce va fi înlăturată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1143 C. civ. „când două persoane sunt datoare una alteia, se operează între ele o compensaţie care stinge amândouă datoriile în felul şi cazurile exprese prevăzute„.
În speţă, creanţele pe care recurenta pârâtă le are în baza sentinţei civile nr. 1351 din 29 noiembrie 1999 a Tribunalului Iaşi şi Decizia civilă nr. 273 din 6 septembrie 1999 a Curţii de Apel Iaşi privesc datoriile pe care le are filiala Suceava şi filiala Galaţi din cadrul SC U. SA Bucureşti.
Faţă de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, conform cărora filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică, în mod corect ambele instanţe au reţinut că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1143 C. civ., referitoare la existenţa unor datorii reciproce cât timp contractul a fost încheiat de pârâtă cu SC U. SA, filiala Ialomiţa, care are personalitate juridică şi nu cu reclamanta SC U. SA Bucureşti sau în numele acesteia.
A susţinut recurenta că dobânda acordată de instanţă este nelegală cât timp, în contractul încheiat între părţi, nu este prevăzută nici o clauză referitoare la dobânzi sau penalităţi de întârziere în plată.
Critica nu este întemeiată.
Instanţa a acordat dobânda legală în temeiul art. 43 C. com. conform căruia „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile" şi, deci, aceasta nu trebuia să fie prevăzută în contractul încheiat între părţi.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că instanţele au acordat dobânda la suma pretinsă de intimată, în procent de 59%, calculată în baza comunicării B.C.R. pentru perioada 31 iulie 1999 - 29 februarie 2000; că, pentru perioada 1 ianuarie 1998 - 22 iunie 1999, dobânzile sunt în procent de 65 - 76%, deşi contractul încheiat între părţi se referă la trimestrul al III-lea al anului 1997, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că aceste credite au fost luate pentru acoperirea costului seminţei de mazăre. Că instanţa putea să-i acorde reclamantei cel mult dobânda la scontul bancar, conform OG nr. 9/2000, dar în nici un caz dobânda practicată de o altă bancă la care intimata nu avea credit.
Aceste critici au fost formulate pentru prima dată la instanţa de recurs şi nu pot fi examinate, deoarece s-ar încălca principiul „non omisso medio", întrucât nu au făcut obiectul verificărilor instanţei de apel.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi urmează ca, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC Compania Autonomă R. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 177 din 30 aprilie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2682/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2688/2003. Comercial → |
|---|
