CSJ. Decizia nr. 2691/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2691/2003

Dosar nr. 968/2002

Şedinţa publică din 21 mai 2003

Asupra recursului de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A.I. SRL Drobeta Turnu-Severin solicitat obligarea Primăriei comunei Gogoşu Mehedinţi la plata sumei de 73.202.000 lei, reprezentând contravaloarea restantă a serviciilor de pază pe care i le-a prestat pârâtei în perioada 1 mai – 1 noiembrie 1998, actualizată la momentul judecăţii, precum şi rezilierea contractului de prestări servicii nr. 1/1998.

Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa nr. 192 din 3 aprilie 2001, a admis acţiunea precizată, a constatat reziliat contractul nr. 1/1998 şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 180.882.705 lei, reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii actualizată cu rata inflaţiei, precum şi la 12.411.000 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei, s-a reţinut că nu a fost respectată obligaţia de plată a prestaţiilor asumată prin contract şi că, la data de 1 februarie 2001, contractul a ajuns la termen.

Apelul declarat de pârâta, Primăria Gogoşu, împotriva sentinţei nr. 192/2001, a fost anulat, ca netimbrat, prin Decizia nr. 871, pronunţată, la data de 10 septembrie 2001, de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.

Instanţa de apel a reţinut că nu au fost îndeplinite cerinţele fiscale prevăzute de Legea nr. 146/1997 şi de OG nr. 32/1995, astfel cum a fost modificată.

Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, Primăria comunei Gogoşu, prin care a susţinut că, în conformitate cu art. 68 lit. f) din Legea nr. 215/2001, singurul ordonator de credite este primarul, care, în perioada desfăşurării procesului, se afla în imposibilitate de a aproba sumele respective, care se achită din bugetul local.

A mai susţinut că instanţa de apel, trebuia să mai acorde un termen pentru realizarea, în alţi termeni, a procedurii de aprobare, întrucât sumele intră în bugetul local şi se plătesc din acelaşi buget.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Analizând motivele invocate de recurentă, în raport cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, precum şi în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea legii timbrului, se constată că apelul era scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Din textul articolului menţionat rezultă că beneficiază de scutire şi instituţiile publice, altele decât cele enumerate de text, pentru acţiunile şi căile de atac care privesc venituri publice.

Cum cererea de chemare în judecată vizează plăţi neefectuate, care afectează bugetul local, ce se constituie din venituri publice, greşit s-a dispus de către instanţa de apel ca Primăria Gogoşu să achite taxa judiciară de timbru pentru calea de atac promovată.

Art. 1 alin. (2) din OG nr. 32/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 123/1997, stabileşte că, în cazul în care nu se percepe taxă de timbru, nu se datorează nici timbrul judiciar, aşa încât, Decizia pronunţată în apel va fi casată, pentru aplicarea greşită a legii, iar cauza va fi trimisă pentru judecarea apelului la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul pârâtei, Primăria comunei Gogoşu, împotriva deciziei nr. 871 din 10 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, pe care o casează şi trimite cauza, pentru rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2691/2003. Comercial