CSJ. Decizia nr. 281/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 281/2003

Dosar nr. 7111/2001

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 483/COM din 6 martie 2001, a admis cererea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. S.A., sucursala de marfă Constanţa, prin S.M.F. S.A. oficiul juridic teritorial Constanţa, şi a obligat pârâta S.C. C.F.D.P. Constanţa la plata sumei de 44.102.240 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi 3.321.194 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 734/COM din 19 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, a fost admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că se dispune admiterea în parte a acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 13.608.287 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în favoarea reclamantei intimate pentru perioada 1 februarie – 7 aprilie 2000. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată intimata la 1.657.600 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. S.A., sucursala de marfă Constanţa, prin S.M.F. S.A. oficiul juridic teritorial Constanţa, pe care nu l-a timbrat suficient.

Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 23 ianuarie 2003, cu menţiunea de a completa timbrajul legal datorat cu 1.237.349 lei taxă judiciară de timbru, obligaţie căreia nu i s-a conformat.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă, primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995 art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost integral timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei completării timbrajului, potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 23 ianuarie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30 pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea, ca insuficient timbrat, a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. S.A., sucursala de marfă Constanţa, prin S.M.F. S.A., oficiul juridic teritorial Constanţa, împotriva deciziei nr. 734/COM din 19 iulie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică. astăzi 23 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 281/2003. Comercial