CSJ. Decizia nr. 2942/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2942/2003
Dosar nr. 5542/2001
Şedinţa publică din 6 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M. G. împotriva deciziei nr.196 din 26 aprilie 2001 a Curţii de Apel Suceava.
La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă A. E., personal, lipsind celelalte părţi.
Procedura legal îndeplinită.
Intimata reclamantă pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport, în sumă de 900.000 lei, depuse la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 11 martie 1997, reclamanta A. E. a chemat în judecată pe fostul soţ C. D. şi pe M. G.L.pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă autentificat la data de 14 noiembrie 1996 şi a se dispune radierea ipotecii instituită asupra apartamentului situat în municipiul Botoşani, str.Bucovina, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu primul pârât, iar la 30 octombrie 1995 s-a pronunţat hotărârea de divorţ, care a rămas definitivă prin neapelare.
După introducerea acţiunii de divorţ, la stăruinţa primului pârât, i-a dat o procură în vederea încheierii unui contract de garanţie imobiliară asupra apartamentului bun comun, pentru un împrumut făcut de acesta anterior de la B.- Filiala Flămânzi.
După desfacerea căsătoriei pârâtul, profitând de procura obţinută anterior, în înţelegere cu cea de a doua pârâtă, a utilizat-o în vederea garantării unui nou împrumut, despre care nu a avut nici o cunoştinţă.Prin sentinţa civilă nr.3976 din 3 iunie 1998 a Judecătoriei Botoşani s-a admis acţiunea introdusă de reclamantă, aşa cum a fost formulată, reţinându-se că procura dată de reclamantă primului pârât a avut în vedere contractul de credit nr.100/1995 şi nu cel încheiat în 1996.
Apelul declarat de către pârâta M. G. L. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.198 din 19 februarie 1999.
Prin Decizia nr.1776 din 26 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Suceava-secţia civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta Maxim Gabriela Luminiţa şi s-au casat cele două hotărâri date în apel şi fond, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Botoşani-secţia comercială şi de contencios administrativ, competentă a rezolva litigiul, având în vedere natura creanţei, care este comercială.
Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Botoşani prin sentinţa nr.471 din 20 septembrie 2000 a admis acţiunea introdusă de reclamantă, a constatat nulitatea contractului de împrumut cu ipotecă din 14 noiembrie 1996, autentificat de Biroul notarului public C.A., a dispus radierea ipotecii asupra imobilului şi a respins acţiunea faţă de un al treilea pârât R. R. E.
Hotărând astfel instanţa a reţinut că procura din 26 mai 1995 a fost dată pârâtului C. D. în vederea instituirii unei garanţii imobiliare pentru contractul încheiat de acesta cu B.- Filiala Flămânzi sub nr.100/1995 şi nicidecum pentru următorul contract de împrumut autentificat sub nr.4173 din 14 noiembrie 1996, după un an de la desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi primul pârât.
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Botoşani-secţia comercială şi de contencios administrativ, după casarea cu trimitere, a declarat apel pârâta M. L. G., în motivarea căruia a arătat că în speţă a operat o subrogare convenţională, potrivit art.1106 al.2 Cod civil, în sensul efectuării plăţii unui debit cu o sumă împrumutată anterior şi că în această situaţie a operat subrogarea împrumutătorului în drepturile creditorului, astfel că noul credit beneficiază de garanţiile anterioare, noul creditor putând să urmărească pe debitor sau debitorii fidejusori, pe terţii deţinători de imobile ipotecate etc.
În concluzie apelanta a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea ca nefondată a acţiunii introdusă de reclamantă.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr.196 din 26 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinându-se că banii împrumutaţi de fostul soţ, în temeiul contractului 100/1995 au fost utilizaţi de beneficiar în interes propriu, reclamanta neavând în vedere alte împrumuturi viitoare, pe care urma a le face fostul soţ şi care ar fi putut fi garantate cu imobilele bun comun, în atare împrejurări, nu operează dispoziţiile art.1107 pct.2 Cod civil.
În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta M. G. criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că în cauză operează subrogaţia prevăzută de art.1107 alin.2 cod civil iar contractul de împrumut autentificat sub nr.100/1995 consideră că este o datorie comună a soţilor, instanţa de apel apreciind eronat că acest împrumut nu este o datorie comună întrucât pârâtul a utilizat aceşti bani la administrarea societăţii, şi pe cale de consecinţă pârâta M. G. a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reclamanta la presiunile fostului său soţ C. D. a dat o procură acestuia în vederea contractării unui împrumut ce a format obiectul contractului nr.100/1995, bani ce au fost utilizaţi exclusiv de pârât, iar, pentru împrumutul contractat de C. D., autentificat la un an şi şase luni de la data când soţii C. au divorţat, nu a existat procură dată de reclamantă, cum corect au reţinut celelalte instanţe (fiind dată pentru primul împrumut).
Din probele administrate şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că mandatul dat de reclamantă era destinat garantării primului împrumut făcut şi la data de 14 noiembrie 1996, când părţile erau divorţate de mai mult de un an de zile, pârâtul s-a folosit de procura dată de reclamantă şi împreună cu pârâta M.G. L., care ştia că părţile erau divorţate a încheiat contractul de împrumut cu ipotecă autentificat la nr.4173 din 14 noiembrie 1996, prin care s-a instituit ipoteca asupra bunului comun al reclamantei şi pârâtului.
În aceste condiţii nu se poate reţine că reclamanta A.E. şi-a dat acordul pentru ca fostul ei soţ să împrumute de la M. G.L., garantând cu locuinţa, cum corect au reţinut celelalte instanţe.
Aşa cum arată şi reclamanta la interogator, banii împrumutaţi de pârât în baza contractului nr.100/1995 au fost utilizaţi de către C.D. în interes propriu, reclamanta neavând în vedere alte împrumuturi viitoare, pe care le-ar fi putut face acesta.
Astfel, analizând actele de la dosar, Curtea constată că legal şi temeinic instanţele au considerat că în cauză nu este vorba de o plată prin subrogaţie prevăzută de art.1107 alin.2 Cod civil, pârâta M. G.L.plătind datoria pârâtului C. D., are o acţiune personală împotriva lui, care nu îi dă nici o garanţie în cazul insolvabilităţii debitorului.
În consecinţă, Curtea constată în temeiul art.316 Cod procedură civilă raportat la art.296 Cod procedură civilă că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare .
Văzând şi dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta M. G. împotriva deciziei nr.196 din 26 aprilie 2001 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante A. E. suma de 900.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2939/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2943/2003. Comercial → |
|---|
