CSJ. Decizia nr. 2947/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2947/2003
Dosar nr. 6698/2001
Şedinţa publică din 6 iunie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 737 din 15 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.I. SA Bucureşti şi a obligat pârâta SC L.L. SA Bacău la plata sumei de 20.825.466 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi la 1.741.000 lei cheltuieli de judecată.
A fost respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata preţului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a vândut pârâtei marfă, termenele de plată fiind stabilite conform comenzii contract, însă pârâta nu a respectat termenele de plată, motiv faţă de care s-au calculat penalităţi de întârziere de 5% pe zi de întârziere.
În completare, reclamanta a mai arătat că părţile, de comun acord, au modificat cuantumul penalităţilor la un procent de 5% din valoarea rămasă de achitat, situaţie dovedită prin ştampila aplicată pe contract de către reprezentanţii celor două societăţi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a arătat că penalităţile au fost stabilite la un cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere şi nu de 5%, cum pretinde reclamanta, iar preţul mărfii a fost achitat în rate egale, ultima plată făcându-se la data de 24 februarie 2000, că suma de 538.700 lei, pretinsă de reclamantă ca rest de plată, rezultă dintr-o eroare de calcul, iar în urma recalculării cuantumului penalităţilor, pârâta a recunoscut că datorează reclamantei suma de 20.825.466 lei, sumă rezultată din tabelul de calcul depus la dosarul cauzei.
Tribunalul a reţinut că marfa a fost achitată integral anterior promovării acţiunii, iar referitor la penalităţile de întârziere, a reţinut că pârâta s-a obligat la un procent de 1% pe zi de întârziere şi nu de 5%, întrucât procentul de 5% a fost stabilit ulterior perfectării convenţiei, or, între părţi, nu a fost materializat, printr-un act separat, o astfel de înţelegere, aşa încât simpla tăiere şi adăugire în conţinutul contractului nu dovedeşte modificarea clauzei penale.
Nemulţumită de această soluţie, reclamanta a declarat apel, susţinând că greşit i-a fost respins capătul de cerere privind plata diferenţei de preţ, în sumă de 538.780 lei, în contextul în care dovada plăţii nu a fost făcută, în mod eronat nu i s-au acordat penalităţile cuvenite la plată, de 5%, astfel cum a convenit cu pârâta şi tribunalul, în mod greşit a luat în considerare, la stabilirea cuantumului penalităţilor, valoarea integrală a mărfii neachitate, raportat la data scadenţei şi data plăţii, astfel cum se stipulează în art. 2 al contractului încheiat la 24 noiembrie 1999. În susţinerea apelului, reclamanta a prezentat originalul contractului de livrare încheiat cu intimata şi a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru verificarea susţinerilor sale şi stabilirea cuantumului penalităţilor datorate de intimată, probă admisă prin încheierea din 18 ianuarie 2001.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 409 din 14 iunie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 104.127.329 lei penalităţi cu 6.892.639 lei cheltuieli de judecată şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că:
- instanţa de apel nu a reţinut că penalităţile se calculează conform art. 2 alin. (2) din comandă şi nu s-a avut în vedere calculul efectuat de expert;
- greşit nu i-a fost acordată suma de 538.780 lei, reprezentând diferenţă (din expertiza contabilă efectuată în apel a rezultat că, la factura fiscală 1688071 din 24 noiembrie 1999, pe exemplarul pârâtei, suma înscrisă este de 90.304.250 lei, în timp ce pe al doilea exemplar al reclamantei, suma menţionată este de 90.843.030 lei, rezultând o diferenţă în plus de 538.780 lei faţă de exemplarul facturii pârâtei) ce a fost facturată cu factura fiscală nr. 7083 din 26 februarie 2001 şi recunoscută prin adresa nr. 604 din martie 2001, situaţie ce o împiedică să facă închiderea contului privind SC L.L. SA.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului şi, în fond, obligarea pârâtei la plata sumei de 538.780 lei şi la 326.897.009 lei diferenţă de penalităţi.
Recursul este nefondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
În ce priveşte cuantumul penalităţilor, instanţa de apel corect a aplicat procentul de 5% la nivelul sumei de 104.127.329 lei, stabilită în raport cu termenele scadente fixate de părţi şi sumele datorate la plată pentru fiecare din cele patru rate, aşa încât se va respinge prima critică a recurentei.
Referitor la suma de 538.780 lei, legal şi temeinic instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a corectat eroarea de calcul, conform dispoziţiilor OG nr. 3/1992, situaţie în care se va înlătura şi această critică, ca fiind nefondată.
În consecinţă, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins ca atare, dându-se o decizie în acest sens.
Aşa fiind, Curtea:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC C.I. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 409 din 14 iunie 2001 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2945/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2951/2003. Comercial → |
|---|
