CSJ. Decizia nr. 2951/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2951/2003
Dosar nr. 7368/2001
Şedinţa publică din 6 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7557 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, de neexecutare a contractului şi a respins acţiunea reclamantei, SC G.S. SRL Timişoara, împotriva R.A.R., în cauză intervenind compensaţia, ca mijloc de stingere a obligaţiei.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1143 şi urm. C. civ., operând compensaţia de drept, în temeiul art. 1144 C. civ., pentru lucrările executate de reclamant în baza contractului de antrepriză nr. 54/1995.
Această hotărâre a fost păstrată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care, prin Decizia civilă nr. 891 din 4 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, a fost respinsă excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune, întrucât, prin actul adiţional nr. 4 din 11 decembrie 1996, contractul a fost reziliat.
Rezilierea a intervenit ca o sancţiune faţă de neîndeplinirea obligaţiilor pe care apelanta şi le-a asumat prin contract şi putea fi cerută decât de R.A.R., care şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de reclamantă.
S-a mai reţinut că susţinerea reclamantei, privind tardivitatea cererii reconvenţionale, nu poate fi primită, întrucât a fost de acord cu judecarea ei odată cu fondul, a pus concluzii în fond pe această cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând, ca temei de drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8, 10 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, instanţele au reţinut actul adiţional nr. 4 la contractul de antrepriză, ca fiind un act de reziliere, intervenit ca o sancţiune faţă de neîndeplinirea obligaţiilor pe care şi le-a asumat, la dosar neexistând nici o probă în acest sens.
De asemenea, instanţele şi-au depăşit limitele învestirii atunci când au soluţionat cererea reconvenţională, întrucât a fost tardiv introdusă şi netimbrată, iar chestiunea reactualizării pretenţiilor a fost soluţionată greşit.
Recursul nu este fondat.
Actul adiţional nr. 4 la contractul părţilor are caracterul unui act de reziliere, împrejurare ce rezultă atât din conţinutul său, cât şi din considerentele cererii de chemare în judecată, unde reclamanta-recurentă face referire cu privire la acel act.
Aşadar, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că pârâta a aplicat această sancţiune, în condiţiile în care acesta şi-a executat în totalitate obligaţiile contractuale, ştiut fiind că rezilierea poate fi cerută de partea care şi-a executat obligaţiile. Actul adiţional nr. 4 a fost semnat de reprezentanţii legali ai părţilor şi, ca atare, constituie o manifestare de voinţă comună.
Criticile referitoare la admiterea cererii reconvenţionale nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 119 alin. (3) C. proc. civ., cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, cel mai târziu, la prima zi de înfăţişare, iar în conformitate cu art. 135 C. proc. civ., dacă cererea reconvenţională nu este făcută înăuntrul termenului prevăzut de lege, ea se va judeca separat, afară de cazul când părţile consimt să se judece împreună cu acţiunea principală.
În speţă, cererea reconvenţională nu a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, dar reclamanta a consimţit să se judece împreună cu acţiunea principală, fiind de acord să fie administrate probele cerute de pârâtă în dovedirea propriilor sale pretenţii. Ca atare, în mod corect, instanţa s-a pronunţat pe fond şi în cererea reconvenţională.
Susţinerea recurentei, referitoare la timbrarea cererii reconvenţionale, nu poate fi primită, întrucât, potrivit Legii nr. 146/1997, atunci când se constată că taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanţa superioară va dispune darea în debit la organele financiare.
Faţă de împrejurările de fapt şi de drept, reţinute în speţă de cele două instanţe, problema reactualizării pretenţiilor solicitate de recurentă a fost corect soluţionată, astfel că şi critica pe acest aspect este nefondată.
În consecinţă, Curtea constată că Decizia atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316 şi 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, SC G.S. SRL Timişoara, împotriva deciziei nr. 891 din 4 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2947/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2952/2003. Comercial → |
|---|
