CSJ. Decizia nr. 3000/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3000/2003
Dosar nr. 8894/2001
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Fondul Proprietăţii de Stat (în prezent Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului) a chemat în judecată SC A. SA Slatina pentru a fi obligată la plata sumei de 953.703.817 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru anul 1996, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an.
Tribunalul Olt, prin sentinţa civilă nr. 29 din 22 ianuarie 2001, a respins acţiunea, reţinându-se că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., deoarece dividendele nu sunt datorii comerciale, iar un eventual prejudiciu nu este dovedit.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Craiova, care, prin Decizia civilă nr. 849 din 5 septembrie 2001, a schimbat sentinţa, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 909.526.810 lei daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că obligaţia societăţilor comerciale, de plată a dividendelor către acţionari, este comercială, născută din actele constitutive ale societăţii şi hotărârea A.G.A., iar data la care aceasta devine lichidă şi exigibilă şi, deci, produce dobânzi, potrivit art. 43 C. com., este data când hotărârea A.G.A. a rămas definitivă.
Întrucât pârâta nu a plătit, la scadenţă, dividendele, suma datorată produce dobânzi (art. 43 C. com.) iar cuantumul acestora este egal cu taxa de scont a B.N.R.
Dobânda, astfel cum a fost solicitată de reclamantă, nu este aplicabilă, fiindcă reclamanta are obligaţia de a vărsa, la bugetul statului, dividendele colectate şi nu constituie depozite la B.R.D., stabilindu-se astfel suma de 909.526.840 lei.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. şi pârâta SC A. SA Slatina.
În recursul declarat de reclamantă s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că, faţă de perioada în discuţie, nu sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 9/2000, deoarece ar însemna ca aceasta să retroactiveze, iar art. 43 C. com. dă posibilitatea creditorului de a-şi evalua prejudiciul fără a condiţiona ca aceasta să aibă depozite într-o anumită bancă, astfel că daunele moratorii pot fi evaluate la nivelul oricărei dobânzi comerciale.
Recursul este nefondat.
Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel nu a încălcat sau aplicat greşit legea, respectiv, dispoziţiile art. 43 C. com., care operează în cauză, cum corect s-a reţinut.
Aşa cum rezultă din acţiune, cât şi din recurs, ceea ce se solicita de reclamantă este beneficiul nerealizat constând în dobânda bancară.
Dispoziţiile art. 43 C. com., invocate şi analizate de recurentă, nu se referă la natura dobânzii, sau la modul de calcul al acesteia, ci reglementează doar efectul datoriilor comerciale, lichide şi plătibile în bani, respectiv, dobânda de drept din ziua când devine exigibilă.
Cu alte cuvinte, prevederile art. 43 C. com. stabilesc dreptul recurentei de a pretinde daune interese moratorii, dar nicidecum modul de calcul al acestora.
Pentru ca instanţa de apel să fi admis daunele interese moratorii la suma pretinsă prin acţiune, trebuia să se dovedească de reclamantă că, pe perioada de la data când obligaţia de plată a devenit scadentă şi până la plata efectivă, avea deschis cont curent la B.R.D. pentru constituirea de depozite.
Prezumţia existenţei prejudiciului, pentru lipsa de folosinţă a sumei de bani, nu poate fi absolutizat, pentru că, prin acte normative intervenite de la scadenţa plăţii dividendelor, se impunea instituţiilor de genul recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din operaţiunile de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului, şi nu la bănci comerciale.
De aceea, în cauza de faţă, recurenta nu este îndreptăţită la dobânda solicitată prin acţiune, pentru că nu poate să-şi tezaurizeze resursele băneşti constituindu-şi depozite pe termen, ci la o dobândă la nivelul ratei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., aşa cum constant practica judiciară a considerat până la intrarea în vigoare a OG nr. 9/2000, rată care reprezintă o medie aferentă a dobânzilor comerciale de pe piaţă şi care este echitabilă, în funcţie de obligaţia derivând din dispoziţiile art. 43 C. com.
Acesta a fost raţionamentul instanţei de apel atunci când a stabilit cuantumul daunelor moratorii corespunzător taxei de scont B.N.R.
Susţinerea din recurs, că instanţa de apel a calculat dobânda, potrivit OG nr. 9/2000, aplicând-o retroactiv, este total nefondată,
O simplă lectură a considerentelor deciziei înlătură de plano această susţinere, deoarece nu se face nici o referire la acest act normativ.
Pentru motivele arătate urmează a se respinge recursul declarat de reclamantă.
În recursul declarat de pârâtă, fără să se invoce vreunul din motivele arătate de art. 304 C. proc. civ., se susţine că se impunea stabilirea cu exactitate a raportului juridic dintre părţi, care decurge din Legea nr. 31/1990, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com. pentru că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu.
Potrivit art. 20, pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu au fost plătite cu ocazia formulării cererii, instanţa pune în vedere părţii să achite suma datorată până la primul termen sub sancţiunea anulării cererii.
Recurenta pârâtă nu a timbrat recursul la data promovării lui, fiind citată pentru termenul din 11 iunie 2003, cu menţiunea de a depune originalul Ordinului de Plată a taxei de timbru şi nu copia, care nu poate fi considerată ca satisfăcând timbrarea recursului, şi 50.000 lei timbru judiciar.
Deoarece recurenta nu s-a conformat celor comunicate prin citaţie, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1996, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 849 din 5 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta SC A. SA Slatina împotriva aceleiaşi decizii, ca netimbrat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3001/2003. Comercial → |
|---|
