ICCJ. Decizia nr. 301/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 301
Dosar nr.1779/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la Oficiul Registrului Comerţului la data de 12 martie 2002, transmisă spre soluţionare Tribunalului Neamţ şi înregistrată sub nr.414/E/19 martie 2002, reclamanta S.C. I. S.R.L., în contradictoriu cu lichidatorul B.M., în numele şi pentru S.C. I. S.A., a formulat opoziţie împotriva bilanţului contabil de lichidare şi proiectului de repartizare, în temeiul art.257 (1) din Legea nr.31/1990 modificată şi art.62 din aceeaşi lege.
Prin sentinţa civilă nr.1349/E/19 iunie 2002, Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ a respins ca tardiv introdusă, opoziţia reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că au fost încălcate de către reclamantă dispoziţiile art.257 (2) din Legea nr.31/1990 (republicată) prin care se stipulează că asociatul nemulţumit poate face opoziţie în condiţiile art.62 în termen de 15 zile de la notificarea bilanţului contabil de lichidare şi a proiectului de repartizare şi, cum confirmarea de primire a acestui document este 22 octombrie 2001, iar opoziţia a fost formulată la data de 8 martie 2002, aceasta este tardivă şi nu se poate trece la analiza fondului.
A mai reţinut şi că societatea intimată S.C. I. S.A. este deja radiată din registrul comerţului Neamţ, încă din 14 noiembrie 2001.
Prin Decizia civilă nr.15 RE din 15 octombrie 2002, Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ a respins, ca nefondat, recursul declarat de opozantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a respins opoziţia ca tardivă, întrucât bilanţul contabil întocmit de lichidatori a fost menţionat la Oficiul Registrului Comerţului Neamţ şi publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a, cu chitanţa nr.6568 din 18 octombrie 2001, depusă la dosar, iar opoziţia a fost formulată cu depăşirea termenului legal.
A mai reţinut, totodată, şi că, din eroare, prima instanţă a considerat ca temei al admiterii excepţiei tardivităţii, dispoziţiile art. 257 alin.2 din Legea nr.31/1990 republicată şi nu art. 260 alin.3 şi art. 262 alin.1,2 şi 3 din acelaşi act normativ.
Împotriva sentinţei civile nr.1349/E/19 iunie 2002 şi deciziei nr.15/RE din 15 octombrie 2002, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 27 lit.f din Legea nr.92/1992 şi art.330 pct.2 din C. proc. civ. – în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti criticate au devenit irevocabile – şi ale art.II alin.3 din OUG nr.58 din 25 iunie 2003 susţinând că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată, susţine că acestea sunt şi vădit netemeinice.
Astfel, arată că, în conformitate cu prevederile art.62 din Legea nr.31/1990 republicată, opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau actului adiţional în Monitorul Oficial al României, dacă această lege nu prevede altfel, iar potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol, hotărârea pronunţată de tribunal asupra opoziţiei este supusă numai recursului.
Faţă de aceste dispoziţii procedurale, Tribunalul Neamţ este competent să soluţioneze cauza numai în primă instanţă, or, prin soluţionarea cauzei şi în recurs, această instanţă a pronunţat o hotărâre judecătorească cu încălcarea normelor imperative care reglementează atât propria competenţă materială, cât şi competenţa materială a curţilor de apel, ca instanţe de recurs, în materie comercială.
Pe de altă parte, susţine că greşit s-a considerat că opoziţia a fost formulată cu depăşirea termenului de 15 zile, de decădere, făcându-se aplicarea prevederilor art. 60 şi 257 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată, pentru că înscrisul la care s-a raportat Tribunalul Neamţ nu constituie dovada publicării în Monitorul Oficial partea a IV-a a bilanţului final întocmit de lichidatori şi a raportului cenzorilor şi la acest act se impunea a se raporta instanţa, prin aplicarea dispoziţiilor art.262, coroborate cu cele ale art.62, şi nu a celor prevăzute de art.257 alin.2 coroborate cu cele ale art.60 din legea mai sus amintită.
În consecinţă, solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Neamţ, pentru suplimentarea probatoriului, având în vedere că instanţele investite cu soluţionarea unei excepţii, prealabile fondului cauzei, erau obligate să solicite părţilor dovezi certe din care să rezulte cu exactitate data publicării în Monitorul Oficial a actului împotriva căruia s-a formulat opoziţia, hotărârile pronunţate fiind nelegale sub acest aspect.
În legătură cu recursul în anulare astfel formulat se constată următoarele.
Prezentul recurs în anulare a fost declarat la data de 18 septembrie 2003, în condiţiile art.330 C. proc. civ., în prezent abrogat prin art.1 pct.17 din OUG nr.58/2003, intrată în vigoare la 27 august 2003, - care la alin.2 prevedea că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie poate ataca cu recurs în anulare o hotărâre judecătorească irevocabilă atunci „când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică".
Textul legal menţionat, de altfel abrogat, aşa cum s-a arătat, cuprindea dispoziţii restrictive, în sensul că se referea la hotărâri irevocabile prin care s-a produs o încălcare esenţială a legii în soluţionarea cauzei pe fond, determinând astfel o soluţionare greşită sub aspectul legalităţii ori aceste hotărâri erau rezultatul unor soluţionări vădit netemeinice.
În speţă, se reţine însă că nu ne aflăm în situaţia punerii în discuţie a unei soluţionări greşite a cauzei pe fond, sub aspectele de esenţială nelegalitate şi/sau vădită netemeinicie, deoarece cauza nu a fost soluţionată pe fond, ci pe cale de excepţie, prin respingerea opoziţiei formulate de reclamantă ca tardiv introdusă şi menţinerea acestei soluţii, prin respingerea recursului îndreptat împotriva ei.
Astfel fiind, prezentul recurs în anulare prin care se critică hotărârile pronunţate în cauză nu poate fi privit decât ca fiind inadmisibil.
Este inadmisibil şi pentru faptul că priveşte o societate - S.C. I. S.A., care după terminarea licitaţiei, a fost radiată din Registrul Comerţului Neamţ, aşa cum rezultă din menţiunile nr.7479 din 14 noiembrie 2001 (fila 16 dosar fond) şi certificatul eliberat de Tribunalul Neamţ, cu nr.1229 din 12 noiembrie 2001- nemaiavând, deci, calitate procesuală pasivă în cauză.
De altfel, în subsidiar, se constată că opoziţia formulată de reclamanta S.C. I. S.R.L. a fost corect respinsă ca tardiv formulată, respectându-se regulile de competenţă instituite de art. 63 din Legea nr.31/1990, în vigoare la data soluţionării şi aplicându-se judicios dispoziţiile art. 262 coroborate cu cele ale art. 62 din aceeaşi lege, întrucât, într-adevăr, faţă de data publicării bilanţului contabil final în Monitorul Oficial (a cărei copie conformă cu originalul s-a depus în recurs), respectiv 8 noiembrie 2001, formularea opoziţiei de către reclamantă la 8 martie 2002, este tardivă, depăşindu-se termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, urmează a se respinge recursul în anulare, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei nr.1349/F din 19 iunie 2002 şi a deciziei nr.15/RE din 15 octombrie 2002 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3001/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3013/2003. Comercial → |
|---|
