CSJ. Decizia nr. 3016/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3016/2003
Dosar nr. 745/2002
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 8 noiembrie 1996, reclamanta, B.A. SA, sucursala judeţeană Timiş, a chemat în judecată, în faţa Tribunalului Timiş, pârâţii SC R.T. SRL, I.V., I.F., B.L., B.Gh., M.E. şi M.I., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 13.812.000 lei, reprezentând dobânzi, la 31 decembrie 1995, pentru credite pe termen scurt, nerambursate.
Prin precizări ulterioare de acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 754.147.835 lei, din care 50.000.000 lei credit, diferenţa constând în dobânzi şi penalităţi, urmare a faptului că executarea silită asupra imobilului părţilor M.I. şi M.E. pentru suma de 50.000.000 lei, a fost anulată, iar banca reclamantă a restituit adjudecatarului acelui imobil suma încasată.
Tribunalul Timiş, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1590/PI, pronunţată la 17 octombrie 2000, în dosarul nr. 5506/COM/1996, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâţii să plătească, în solidar, reclamantei suma de 50.000.000 lei credit nerestituit şi 645.572.281 lei dobânzi aferente şi penalităţi.
Celelalte pretenţii ale reclamantei au fost respinse.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin contractul de credit nr. 2430 din 15 aprilie 1993, pârâtei SC R.T. SRL i-a fost acordat un credit de 50.000.000 lei, pe termen de 1 an.
Pârâţii, persoane fizice, au garantat contractul de credit, semnând, la rândul lor, contracte de garanţie imobiliară.
Cum societatea debitoare nu şi-a respectat integral obligaţiile de rambursare a creditului, reclamanta a procedat la executarea silită asupra imobilelor debitorilor B.L. şi B.G. şi a debitorilor M.E. şi M.I.
Cu privire la imobilul, proprietatea pârâţilor M., s-a revenit la situaţia anterioară executării silite.
Sentinţa pronunţată de tribunal a fost atacată cu apel de pârâţii SC R.T. SRL, I.V., I.F., M.E. şi M.I.
În baza unui raport de expertiză contabilă, întocmit în cursul judecării apelului, instanţa de apel, prin Decizia civilă nr. 842, pronunţată la 1 noiembrie 2001, în dosarul nr. 239/COM/2001, a admis apelul pârâţilor, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 40.000.000 lei credit restant şi la 159.348.333 lei dobânzi bancare datorate pentru perioada 4 iulie 1996 - 31 martie 2001.
Cheltuielile de judecată au fost compensate.
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată cu recurs de ambele părţi.
Pârâţii-recurenţi, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., critică Decizia, sub aspectul cuantumului creanţei, pentru că instanţa de apel nu a avut în vedere cele două suplimente la raportul de expertiză întocmit în apel şi nici nu a motivat în vreun fel înlăturarea acestora, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Mai susţin recurenţii-pârâţi că vânzarea celor două imobile, prin licitaţie, s-a făcut la preţuri inferioare celor la care au fost evaluate, iar suplimentul de expertiză precizează că, dacă imobilele ar fi fost vândute la valoarea reală, creanţa neachitată ar fi fost mai mică.
Decizia instanţei de apel mai este criticată de recurenţii-pârâţi şi pentru compensarea cheltuielilor de judecată în apel.
La rândul său, reclamanta, B.A.R. SA Timişoara, critică Decizia, susţinând că instanţa de apel a avut în vedere afirmaţiile tendenţioase, neprobate, ale părţilor, care sunt debitori solidari, iar giranţii, prin semnarea contractului de garanţie, şi-au dat acordul ca, în cazul neachitării creditului primit de către debitorul principal, banca să se îndestuleze, prin vânzarea bunurilor aduse în garanţie.
În susţinerea acestor motive, sunt invocate dispoziţiile art. 1663, 1664 şi 1652 C. civ.
Ca motive de recurs, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., art. 969, 1652 şi următorii C. civ.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi urmează să fie respins.
Fără a încadra motivele recursului în prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în fapt, că instanţa de apel a redus greşit cuantumul sumei acordate. Din examinarea actelor şi lucrărilor aflate în dosar, se constată că reclamanta, deşi, la 11 octombrie 2001, a solicitat acordarea unui termen pentru studierea raportului de expertiză, nu a formulat nici o obiecţie; iar la termenul următor, 25 noiembrie 2001, a depus concluzii scrise, fără referiri critice la raportul de expertiză.
Cum instanţa de apel a avut în vedere corect concluziile necontestate ale raportului de expertiză, iar contrar afirmaţiilor recurentei-reclamante, pârâţii au fost obligaţi la plata în solidar, rezultă că nici una din criticile formulate nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, recursul reclamantei, va fi respins ca nefondat.
Nici recursul declarat de pârâţi, nu este fondat.
Cuantumul sumei datorate cu titlul de credit restant şi dobânzi, pentru perioada 4 iulie 1996 - 31 martie 2001, a fost corect stabilit pe baza raportului de expertiză, iar suplimentele de expertiză, întocmite la cererea lor, nu erau de natură să schimbe situaţia reală a creanţei şi a obligaţiilor contractuale ale pârâţilor-debitori, iar valoarea cu care imobilele ipotecate în baza contractului de credit au fost vândute prin licitaţie, nu poate face obiectul discuţiilor în cauza de faţă, deoarece licitaţia s-a desfăşurat cu respectarea procedurii prevăzută de art. 509 şi urm. C. proc. civ., iar contestarea acesteia este posibilă numai în condiţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ., nu pe cale incidentă.
Cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, se constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., deoarece, admiţând apelul pârâţilor, a procedat la rejudecarea cauzei în fond, situaţie în care cheltuielile efectuate de reclamantă în primă instanţă puteau fi compensate cu cheltuielile efectuate de pârâţi în apel, în raport cu cuantumul pretenţiilor admise fiecăreia din părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii SC R.T. SRL Timişoara, I.F., I.V., M.E. şi M.I. şi de reclamanta R.B. SA, sucursala Timiş, împotriva deciziei nr. 842 din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3013/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3017/2003. Comercial → |
|---|
