CSJ. Decizia nr. 3160/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3160/2003
Dosar nr. 5558/2001
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. La data de 19 ianuarie 1996 (dosar fond) Y.I.R. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor şi SC N. SA Galaţi, pentru „restituirea cantităţii de 11.738,607 tone motorină, sau contravaloarea ei, de 212 dolari S.U.A./tonă".
S-a susţinut că:
- reclamanta, la 17 decembrie 1993, a descărcat „la uscat", în instalaţiile O.T. Constanţa, în regim de antrepozit 19.256,484 tone marfă, pe care urma să o vândă,
- întreaga marfă a fost confirmată prin procesul-verbal de contravenţie din 6 iunie 1994, care a fost anulat ulterior de instanţă, dispunându-se restituirea a 2.737,326 tone motorină, iar pentru restul de 11.738,607 tone nu a formulat „cerere de restituire, întrucât marfa fusese încărcată pe 12 barje ale SC N. SA Galaţi şi o considera livrată", care are calitatea de pârâtă, întrucât marfa se „află, în prezent, depozitată pe cele 12 barje".
După două cicluri judiciare, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 6573 din 20 octombrie 2000, a respins acţiunea reclamantei „ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă", întrucât, în sentinţa civilă nr. 12767/1994, este recunoscută SC R.O.H. Ltd, care nu este aceeaşi cu reclamanta, care nu a probat că este proprietara mărfii.
Prin Decizia civilă nr. 889 din 23 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, reţinând, în esenţă, că:
- prin sentinţa civilă nr. 12767/1994, confirmată irevocabil prin Decizia civilă nr. 179 din 14 aprilie 1995, s-a restituit reclamantei numai 2.737,826 tone, deşi aceasta a cerut 14.475.933 tone motorină, întrucât diferenţa, de 11.768.607 tone, încărcată în cele 12 barje, „fusese vândută către SC N.C.I., cu clauza F.O.B., cumpărătorul devenind proprietar al mărfii din momentul încărcării în barje", acesta plătind preţul, iar reclamanta nu a produs alte dovezi, care să ateste că este proprietara mărfii.
2. Contra deciziei, SC Y.I. Ltd, cu sediul în Milano, ca mandatară a lui SC R.O.H. Ltd, declară recurs, pe temeiurile din art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.:
a) în completul de judecată, care a pronunţat Decizia civilă nr. 434/R din 07 iunie 2000, a fost şi judecătorul D.T., iar cel care a pronunţat, ulterior, Decizia civilă nr. 889 din 23 mai 2001, a fost prezidat de acelaşi judecător, ceea ce atrage, conform art. 24 şi 105 C. proc. civ., nulitatea ultimei decizii;
b) există contradicţie între motivarea deciziei recurate şi dispozitivul ei, relativ la confirmarea sentinţei apelate;
c) – „apelanta reclamantă nu era obligată să facă dovezi privind revenirea la calitatea de proprietar a mărfii", care urma să fie transportată pe Dunăre, conform Acordului de la Bratislava.
3. Recursul este nefondat.
3.1. Acţiunea a fost introdusă de Y.I.R.O., ca şi apelul exercitat (dosar 148/2001), în nume propriu; legitimată prin afirmaţia din cererea de chemare în judecată că este proprietara mărfii în litigiu, pentru care „nu a formulat cerere de restituire" în procesul contravenţional (sentinţa civilă nr. 12767/1994).
În apel, reclamanta introduce, în limbajul procesual, că SC R.O.H. Ltd „reprezintă o formă prescurtată a denumirii reclamantei Y.I.R.O.H. Ltd" şi, apoi, arată, în paragraful următor că „R.O.H. Ltd este o reprezentantă a reclamantei Y.I.R.O.H. Ltd", sediul reclamantei fiind la Milano – Italia.
Recursul este declarat de „SC Y.I.S. Ltd, cu sediul în Milano, mandatară a R.O.H. Ltd,", fără a se prezenta procura specială pentru declararea recursului şi reprezentarea în acest grad de jurisdicţie.
Direcţia Generală a Vămilor – intimată în cauză, în baza Protocolului nr. 6 cu U.E., privind asistenţa reciprocă în domeniul vamal, a cerut şi obţinut, prin autoritatea vamală competentă din Italia, următoarele date asupra firmei Y.I.S.:
- „a fost înfiinţată la 19 decembrie 1990, cu un capital de 200 milioane lire, cu sediul la Milano;
- obiectul de activitate: producţie, marketing, comerţ cu ridicata, comerţ prin poştă, importul şi exportul produselor alimentare, non-alimentare şi bunuri de consum;
- asociaţi – R.R., cu 95% şi V.D., cu 5%, ambii cetăţeni iugoslavi;
- la 7 aprilie 1995 au schimbat denumirea firmei în R.T.S.,
- la 6 iulie 1995, asociatul R.R. a vândut partea sa lui R.H. Ltd;
- la 25 noiembrie 1997, denumirea firmei s-a schimbat în A.T. s.r.l., cu sediul la Rozzano şi lichidarea ei, fiind declarată în faliment la 31 ianuarie 1999".
Aşadar, nu există identitate între reclamanta din cerere şi apelanta din apel, cu recurenta şi mandatara ei, iar, pe de altă parte, această „mandatară" nu mai există ca persoană juridică şi, deci, nu are capacitate civilă, neputând sta în justiţie şi nici exercită alte drepturi civile.
3.2. Chiar în această situaţie, motivele invocate (a şi b), fiind de ordine publică, ele se examinează, conform art. 306 C. proc. civ., urmând a fi respinse.
Într-adevăr, judecătorul indicat a făcut parte din cele două complete de judecată, dar prin Decizia nr. 434/R/2000 Curtea nu s-a pronunţat asupra fondului, căci a desfiinţat sentinţa numai pentru motive de procedură, ceea ce nu constituie incompatibilitatea, prevăzută de art. 24 C. proc. civ.
Asupra contradicţiei, dintre considerente şi dispozitiv, rezultă că instanţa de apel a reţinut atât motivarea sentinţei, dar şi alte două argumente, judicios formulate, confirmând prima hotărâre, ceea ce nu constituie situaţia reglementată prin art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Calitatea procesuală activă este legată nemijlocit de cea de proprietar al mărfii revendicate, iar susţinerile din cerere, cele din apel şi, apoi, din recurs sunt vădit contradictorii.
Prin sentinţa civilă nr. 12767/1994, confirmată, irevocabil, în recurs, prin Decizia civilă nr. 179/1995, reclamantei i s-a respins cererea de restituire a cantităţii de 11.768,607 tone, operând autoritatea de lucru judecat, iar în cererea de chemare în judecată se afirmă că „pentru restul de 11.738,607 tone nu a formulat cerere de restituire, întrucât marfa fusese încărcată în cele 12 barje ale N. Galaţi". Se omite faptul că marfa era deja vândută F.O.B. cumpărătorului N.C.I. şi se afirmă, apoi, în apel, că reclamanta ar fi redevenit proprietara acelei mărfi, fără nici-o dovadă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Y.I.S. Ltd Italia, prin mandatară SC R.H. Ltd împotriva deciziei nr. 889 din 23 mai 2000 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 316/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3161/2003. Comercial → |
|---|
