CSJ. Decizia nr. 3161/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3161/2003
Dosar nr. 2068/2002
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată în data de 12 iunie 1997, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 27 din 21 martie 1997 a Adunării Generale a Acţionarilor SC A. SA Buftea şi, pe cale de consecinţă, nulitatea încetării contractului de management încheiat între părţi, şi să se dispună executarea în continuare a contractului de management, obligarea pârâtei la plata valorii actualizate a drepturilor băneşti şi la plata sumei de 100.000 lei daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 7833 din 27 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului, reţinând următoarele.
Aşa cum reiese din înscrisurile depuse de pârâtă, la 21 martie 1995, Adunarea Generală a Acţionarilor era formată din acţionarii F.P.P. şi F.P.S., deci, nu se poate reţine, ca motiv de nulitate, faptul că nu a avut componenţa menţionată în hotărâre.
Cauza de încetare a contractului de management a fost cea de incompatibilitate, chiar dacă s-a dispus neînceperea urmăririi penale, concluziile raportului de expertiză relevă modul cum a avut loc gestionarea societăţii, cât şi lipsa calităţii necesare managerului.
Instanţa de fond reţine că, în speţă, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi 20 din Legea nr. 66/1993.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând soluţia dată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată, cu obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti, în sumă de 26.500 dolari S.U.A., precum şi la plata daunelor morale în sumă de 200.000.000 lei, luându-se act că reclamantul a renunţat la capătul doi de cerere, ca rămasă fără obiect, conform cererii aflate la dosarul de fond.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 116/A din 11 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului B.A., cu 22.196.550 lei cheltuieli de judecată în fond şi cu 20.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut că:
Prin cererea înregistrată la 4 aprilie 1997, reclamantul a solicitat încadrarea sa în societate pe un post corespunzător pregătirii sale, prevalându-se de dispoziţiile art. 12 din contractul de management, care stipulează că: „La încetarea mandatului, societatea este obligată ca, la cererea fostului manager – persoană fizică – să-i asigure un loc de muncă în societate pe o perioadă de cel puţin 6 luni, în conformitate cu pregătirea sa profesională". Faptul că s-a prevalat de aceste dispoziţii, înseamnă că, implicit, a fost de acord cu încetarea contractului de management, cu toate consecinţele şi efectele ce decurg din această măsură.
Astfel că, prin Decizia nr. 76 din 8 mai 1997, domnul B.A. a fost încadrat în funcţia de economist la SC A. SA, începând cu data de 21 aprilie 1997.
Critica vizând faptul că nu a fost indicat exact temeiul încetării contractului de management va fi înlăturată, întrucât măsura s-a dispus conform art. 16 lit. e) din Legea nr. 66/1993, respectiv, intervenirea unui caz de incompatibilitate, motiv prevăzut şi de contractul de management, aşa cum rezultă din copia procesului-verbal al Adunării Generale a Acţionarilor din 21 martie 1997.
Cu privire la motivele care vizează greşita aplicare a dispoziţiile Legii nr. 66/1993, cu privire la incompatibilitatea sa ca manager, Curtea reţine următoarele:
Este adevărat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de gestiune frauduloasă, însă, din actele dosarului, rezultă, în mod evident şi necontestat nici chiar de apelant, că acesta a săvârşit nereguli grave în exerciţiul funcţiei de manager, aşa cum au fost constatate prin Nota de control a F.P.S. nr. 210/0930 din 7 martie 1997, nereguli care îl fac incompatibil a mai exercita activitatea de manager.
De altfel, art. 16 din Legea nr. 66/1993 reglementează cazurile de încetare a contractului de management, iar aceste motive nu pot fi asimilate, confundate cu cele prevăzute de art. 5 din lege şi care se referă la categoriile de persoane care nu pot avea calitatea de manager.
Art. 16 lit. c) din Legea nr. 66/1993 reglementează, generic, ca motiv de încetare, „intervenirea unui caz de incompatibilitate", fără a arăta în ce condiţii se poate aprecia aceasta, prin urmare, este lăsată la aprecierea societăţii, nefiind obligatorie existenţa unei hotărâri penale definitive de condamnare, aşa cum susţine, speculativ, apelantul.
Aşa cum se reţine din lucrările dosarului, apelantul nu face dovada existenţei unui motiv de nulitate a hotărârii atacate pentru a putea opera dispoziţiile art. 131 raportat la art. 110 şi urm. din Legea nr. 31/1990.
Lipsa „calităţilor necesare managerului", reţinută de instanţa de fond, are în vedere neregulile constatate şi necontestate prin Nota de control a F.P.S., de expertiza contabilă efectuată, conform Ordonanţei nr. 146499/1999 a D.G.P.M.B., la care fac referire adresa nr. 3408 din 1 iulie 1997 a SC A. SA către Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economico – Financiare.
Totodată, raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti concluzionează că, „urmare a unor acţiuni întreprinse de reclamant, prin abatere de la dispoziţiile legale în vigoare, precum şi ca urmare unor măsuri, au fost cauzate prejudicii societăţii", aspecte ce-l face incompatibil cu funcţia deţinută.
În ceea ce-l priveşte pe apelant, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, aşa cum rezultă din adresele menţionate în prezentarea situaţiei de fapt, cum, în mod eronat, susţine apelantul, ceea ce înseamnă că au existat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.
Analizând petitul acţiunii, respectiv, cercetarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 27 din 21 martie 1997 a Adunării Generale a Acţionarilor şi, pe cale de consecinţă, nulitatea încetării contractului de management, ca şi considerentele hotărârii atacate, Curtea reţine că instanţa a analizat corect obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv, temeinicia încetării contractului de management.
Referitor la criticile privind drepturile băneşti cuvenite şi daunele morale, Curtea le va înlătura ca o consecinţă a respingerii criticilor vizând legalitatea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din 27 martie 1997 şi a încetării contractului de management.
De altfel, criticile vizând acordarea daunelor morale nici nu au legătură cu obiectul cauzei, motivele vizând presiunea psihică resimţită ca urmare a cercetărilor penale sau dosarelor aflate pe rolul Curţii de Conturi.
În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia pronunţată în apel, reţinând aceleaşi motive, ca în apel, susţinând, în esenţă, că:
– s-a dat o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii în condiţiile nepronunţării asupra mijloacelor de apărare formulate în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere probatoriile relevante, şi anume, pronunţarea deciziei Curţii de Conturi, dată ulterior încetării contractului de management şi a cesiunii acţiunilor de la F.P.S. Muntenia către intimata-pârâtă, precum şi rezultatul, rezoluţia urmăririi penale, ceea ce a condus la o apreciere eronată a cauzei, în sensul că recurentul a acceptat postul ce i s-a oferit. În acest context, recurentul a arătat că instanţa a omis să observe, la acea dată, măsura încetării contractului de management era deja contestată de recurent, menţionând că o astfel de acceptare a fost determinată de nevoia recurentului de a avea mijloace de subzistenţă, ceea ce dă motive străine şi contradictorii pricinii;
– instanţa de apel a ignorat dispoziţiile legale ce se substituie Hotărârii A.G.A., stabilind litera în baza căreia s-a desfăcut contractul de muncă, şi anume, lit. e), lucru inadmisibil în opinia recurentului, deoarece, atâta timp cât s-a invocat nulitatea Hotărârii A.G.A., pe motivul lipsei temeiului juridic, cât şi prin adresa din 12 martie 1997, comunicată intimatei de F.P.S., se aducea la cunoştinţă că reclamantului i-a încetat contractul „prin expirare".
– referitor la motivarea incompatibilităţii sale, instanţa de apel este vădit subiectivă şi în totală contradicţie cu actele dosarului. În susţinerea acestei critici, recurentul a arătat că lipsa calităţilor necesare managerului motivată de instanţa de apel este nelegală, deoarece nu se încadrează în dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 66/1993, neexistând o condamnare, şi nu s-a pronunţat asupra preavizului legal de 30 zile, dispoziţii legale obligatorii pentru a se lua Decizia de încetare a contractului;
- a fost ignorat principiul disponibilităţii în procesul civil, în sensul că instanţa a fost învestită cu soluţionarea revocării din funcţie, ceea ce, în speţă, îi este aplicabil, iar instanţa greşit s-a referit la încetarea contractului de management, şi, în consecinţă, concluzionează recurentul să se constate, în cauză, nulitatea absolută a contractului de management, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta privind drepturile băneşti cuvenite şi cerute;
– obligarea intimatei la plata sumei de 26.500 dolari S.U.A. la data efectuării plăţii, drepturi băneşti ce i se cuvin şi de care a fost privat, în mod abuziv, de către intimata-pârâtă încă de la momentul emiterii hotărârii de încetare a contractului de management;
- greşit nu i-au fost acordate daunele morale, constând în anii de presiune psihică la care a fost supus datorită cercetărilor penale, articolele degradante la adresa sa, astfel că, în mod nelegal şi netemeinic, a apreciat instanţa de apel că nu există legătură cauzală între aceste daune şi obiectul cauzei, invocând, ca temei de casare, pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.;
– hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sub aspectul obligării la plata taxei de timbru, întrucât, potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997, republicată, acţiunile izvorând din plata unor drepturi băneşti, în urma existenţei unui contract de muncă şi daunele morale, sunt scutite de la plata taxei de timbru. Referitor la plata taxei de timbru, pentru daunele morale solicitate, recurentul susţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile ordonanţei de urgenţă (fără a menţiona ordonanţa), decât cererilor de judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acesteia. În această situaţie, instanţa de apel avea obligaţia de a discuta această chestiune prealabilă, ceea ce nu a făcut, ci, dimpotrivă, nu observă că a achitat o taxă de timbru mai mare cu 5.000.000 lei în apel, fără să dispună restituirea acesteia;
- să se analizeze excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în temeiul art. 15 din Legea nr. 66/1998 alin. ultim, şi, potrivit dispoziţiunilor legale în cauză, este vorba de un litigiu de muncă, competentă fiind Judecătoria Buftea, iar, faţă de această excepţie, recurentul a susţinut că taxa de timbru nu se mai justifică.
În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Curtea va examina global motivele de recurs, întrucât criticile aduse în recurs au fost învederate şi prin motivele de apel, la care, de altfel, instanţa de apel a răspuns detaliat în fapt şi în drept, dând o hotărâre legală şi temeinică.
Este lipsit de relevanţă momentul „pronunţarea deciziei Curţii de Conturi în raport cu contestaţiile făcute de recurent, precum şi rezoluţia organului de cercetare penală, care a reţinut inexistenţa unei fapte penale, deoarece actul de sesizare al procurorului financiar pentru recuperarea unor sume de bani, inexistenţa faptei penale, nu are nimic de a face cu calităţile şi cauzele de incompatibilitate ale managerului.
Incompatibilitatea ca manager a recurentului a rezultat, fără echivoc, din verificările făcute de F.P.S., care a constatat o serie de abateri ale recurentului în îndeplinirea obligaţiilor asumate, şi anume, a efectuat investiţii mascate fără aprobarea A.G.A., a avut o atitudine dictatorială faţă de salariaţi, nu a prezentat anexa la contractul de management pentru prelungire privind criteriile de performanţă, a funcţionat, în perioada 13 martie 1996 - 12 octombrie 1996, fără contract de management, situaţii reţinute corect de cele două instanţe.
Susţinerile recurentului că nu ar exista cauză de incompatibilitate, întrucât nu există sentinţă de condamnare, sunt nefondate, dat fiind că instanţa de apel, la stabilirea cauzelor de incompatibilitate, a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuată în dosarul penal, necontestată de reclamant, care relevă modul dezastruos în care a gestionat societatea pârâtă şi lipsa calităţilor necesare a reclamantului de a ocupa funcţia de manager.
Prin procesul-verbal din 21 martie 1997 a A.G.A. SC A. SA, din 21 martie 1997, s-a consemnat adoptarea hotărârii cu privire la încetarea contractului de management a recurentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. e) din Legea 66/1993, ca urmare a analizei - Notei de control a F.P.S. nr. 210/0930 din 7 martie 1997.
În cauză, contractul de management al recurentului n-a încetat, conform art. 16 lit. b) din Legea nr. 66/1993, pentru că societatea pârâtă să-i acorde un preaviz, ci a încetat pentru cauză de incompatibilitate, aşa cum rezultă din extrasul procesului-verbal al şedinţei A.G.A. anexat la dosar, situaţie în raport cu care, pârâta nu avea obligaţia să îi acorde preaviz reclamantului.
Se mai reţine că, la 15 ianuarie 1997, reclamantul a solicitat suspendarea contractului de management, conform cererii sale aflate la dosarul de la fond, suspendare hotărâră de F.P.S., conform procesului-verbal de la aceeaşi dată, pentru a se verifica acuzele aduse reclamantului.
Toate aceste temeiuri de fapt şi de drept au condus la încetarea contractului de management, în cauză nefiind vorba de o revocare a managerului pentru neîndeplinirea obligaţiilor din contract.
Faţă de cele menţionate mai sus, Curtea constată că, în mod legal, instanţa de apel a apreciat că nu există motive de nulitate cu privire la situaţia că încetarea contractului de management s-a dispus în perioada în care acesta era suspendat până la finalizarea cercetărilor, atâta vreme cât Hotărârea Adunării Generale din 21 martie 1997, s-a luat în unanimitate de acţionari, în conformitate cu prevederile art. 112 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a constatării neregulilor săvârşite de manager în legătură cu activitatea desfăşurată.
Împrejurarea că, ulterior încetării contractului de management, are loc şi cesiunea acţiunilor de la F.P.S. Muntenia către societatea pârâtă nu are nici o relevanţă în susţinerea nulităţii măsurii dispuse, cum legal şi temeinic a apreciat instanţa de apel.
Că este aşa rezultă şi din faptul că reclamantul, la cererea sa, formulată la data de 04 aprilie 1997, a solicitat încadrarea sa la societate pe un post corespunzător pregătirii sale, prevalându-se de dispoziţiile art. 12 din contractul de societate, potrivit căruia „la încetarea mandatului, societatea este obligată ca, la cererea fostului manager, persoană fizică, să-i asigure un loc de muncă în societate pe o perioadă de cel puţin 6 luni, în conformitate cu pregătirea sa profesională, urmare a acestei cereri societatea-intimată l-a angajat pe post de economist, conform pregătirii sale, aşa cum rezultă din Decizia nr. 76 din 8 mai 1997.
Prin această acceptare, reclamantul a fost de acord cu valabilitatea hotărârii din 21 martie 1997, privind încetarea contractului de management şi, prin adresa din 12 martie 1997, F.P.S. a hotărât să-i fie achitate toate drepturile cuvenite, aşa încât se vor respinge, ca nefondate, şi criticile referitoare la punctul II.
În ce priveşte motivul referitor la inexistenţa temeiului legal al încetării contractului de management, de asemenea, se va respinge, ca nefondat, întrucât Curtea constată că instanţa de apel a interpretat corect art. 16, şi anume, măsura s-a dispus, conform art. 16 lit. e) din Legea nr. 66/1993, intervenirea unui caz de incompatibilitate, recurentul a săvârşit nereguli grave în exercitarea funcţiei de manager, deşi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus scoaterea de sub urmărire penală, privind săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, împrejurări constatate de Nota de control a F.P.S. şi răspunsurile de la interogatoriu.
Lipsa „calităţilor necesare managerului", reţinute de instanţa de apel, au avut în vedere neregulile constatate prin expertiza contabilă efectuată, conform Ordonanţei nr. 146499/1999 a D.G.P.M.B., la care face referire adresa nr. 3408 din 01 iulie 1997 emisă de pârâtă către D.G.P.M.P., probatorii ce atestă că instanţa de apel a analizat şi interpretat legal dispoziţiile art. 16 din Legea 66/1993 şi nu a minimalizat voinţa legiuitorului, cum greşit susţine reclamantul.
Ca urmare a suspendării contractului de management la cererea reclamantului, cerere formulată la 15 ianuarie 1997, la 21 martie 1997, contractul s-a încheiat, reclamantul fiind încadrat pe post de economist, aşa cum recunoaşte şi la interogatoriul luat la instanţa de fond - întrebarea nr. 7, astfel că, pe această perioadă, pretenţiile băneşti sunt nejustificate, cum legal a constatat instanţa de apel. S-a avut în vedere şi faptul că Hotărârea A.G.A. din 21 martie 1997 este legală şi temeinică, contractul începând la data de 21 martie 1997, după care renunţându-se la executarea contractului şi privatizarea societăţii, pretenţiile privind plata drepturilor băneşti pe perioada ianuarie 1997 - septembrie 2000, sunt total nefondate.
De asemenea, este de reţinut că reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind executarea în continuare a contractului de management, contract care expira la 12 octombrie 1997, conform actului adiţional, iar, pe de altă parte, odată cu privatizarea societăţii, conform contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar, contractul înceta de drept, astfel că sunt neîntemeiate pretenţiile reclamantului, de obligare la plata de despăgubiri pe perioada ianuarie 1997 – septembrie 2002.
Referitor la plata daunelor morale, legal şi temeinic le-a respins curtea de apel, deoarece, prin publicarea Hotărârii A.G.A. şi a motivelor ei, conform Legii nr. 31/1990, nu s-a adus nici o atingere onoarei şi demnităţii recurentului, ci s-a respectat o prevedere legală, iar articolele publicate, la care face referire recurentul, nu atrag desdăunarea morală a recurentului din partea societăţii pârâte, întrucât acestea arătau cursul desfăşurărilor cercetărilor penale în legătură cu nereguli săvârşite la societatea pârâtă de managerul-recurent.
De asemenea, curtea va respinge şi critica referitoare la taxa de timbru, întrucât obiectul cauzei este patrimonial, şi nu se încadrează în cazurile pentru care sunt prevăzute scutiri de la plata taxei de timbru, aşa încât corect reclamantul a fost obligat la plata taxei de timbru, iar cererea de restituire a taxei achitate în plus nu a fost cerută de reclamant, motiv faţă de care instanţa nu a fost învestită cu o astfel de cerere pentru a fi analizată.
Referitor la excepţia de necompetenţă materială, se va respinge, ca nefondată, deoarece litigiul de faţă este de natură comercială, obiectul cauzei fiind constatarea nulităţii hotărârii A.G.A. şi plata unor despăgubiri rezultate dintr-un contract de management, situaţie în care competent să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat şi va fi respins ca atare, dându-se o decizie în acest sens.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, instanţa urmează să oblige recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul B.P.A. împotriva deciziei nr. 116/A din 11 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte SC A. SA Buftea S.A. Buftea, suma de 20.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3160/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3163/2003. Comercial → |
|---|
