CSJ. Decizia nr. 3155/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3155/2003
Dosar nr. 1976/2002
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 331 din 13 martie 2000, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC I.C.S. SA şi a fost obligată pârâta SC A.E.R.M.B. SRL Iaşi la plata sumei de 106.754.256 lei redevenţă minimă, la 40.519.651 lei cheltuieli utilităţi, la 61.156.529 lei penalităţi de întârziere, cu 9.433.609 lei cheltuieli de judecată.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor în sumă de 55.943.189 lei şi s-a luat act de renunţarea pârâtei la măsura instituirii unui sechestru asigurător.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi, în consecinţă, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 275.271.005 lei daune, cu 13.235.420 lei cheltuieli de judecată.
A fost obligată reclamanta-pârâtă să restituie pârâtei-reclamante bunuri mobile, proprietatea acesteia, menţionate în procesul-verbal încheiat de părţi la data de 21 mai 1998, aflate în spaţiile ce au format obiectul contractului de asociere în participaţiune nr. 990 din 01 iulie 1996.
A fost respins capătul din cererea reconvenţională privind constatarea nulităţii absolute a clauzei inserate la articolul 10 din contractul de asociere în participaţiune nr. 990 din 01 iulie 1996.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, între părţi, s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune nr. 990 din 01 iulie 1996, având ca obiect realizarea în comun a activităţii de service auto, reclamanta punând la dispoziţia asocierii un spaţiu hală de producţie în suprafaţă de 641 mp, o platformă betonată în suprafaţă de 906 mp şi o suprafaţă acces stradal de 780 mp, iar aportul pârâtei fiind o cabină de vopsire - uscare cu accesorii, durata asocierii fiind până la 30 decembrie 1997.
În afara aportului la asociere menţionat mai sus, reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtei utilităţile necesare, pârâta având obligaţia de a deconta lunar consumul de utilităţi înregistrat.
Deşi, prin contractul de asociere, s-a convenit desfăşurarea în comun a activităţii de service –auto, s-a acordat pârâtei uzul exclusiv al spaţiilor reprezentând aportul reclamantei, cât şi beneficiile obţinute din activitatea desfăşurată în spaţiile respective, cu obligaţia pârâtei, indiferent de rezultatele obţinute din uzul exclusiv al spaţiilor, proprietatea reclamantei, să plătească lunar, până la data de 10 ale lunii, suma de 3.300 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, la cursul dolarului din data efectuării plăţii.
Abia prin actul adiţional nr. 3 din 19 august 1997, părţile convin să desfăşoare în comun activitatea de reparaţii - tinichigerie, vopsitorie, profitul aferent acestei activităţi urmând a fi împărţit astfel: 54% pentru pârâtă şi 46% pentru reclamantă.
În temeiul contractului încheiat şi a actelor adiţionale care l-au modificat, reclamanta a cerut pârâtei să-i plătească suma fixă lunară de 3300 dolari S.U.A. şi profitul aferent activităţii desfăşurate în comun, însă, pârâta a pretins că este nulă şi ineficientă clauza 10 inserată în contract, atâta timp cât activitatea în comun nu s-a soldat cu beneficii.
Având în vedere că, prin contractul de asociere, i s-a acordat pârâtei uzul exclusiv al spaţiilor aportate de reclamantă, cât şi beneficiile obţinute din acest uz (doar activitatea de reparaţii caroserii –tinichigerie, vopsitorie stabilindu-se să se desfăşoare în comun, cu împărţirea corespunzătoare a profitului) este firesc, pentru a evita lipsa unui venit şi asumarea pierderilor în condiţiile exploatării unor bunuri valoroase sub aspect economic, ca reclamanta să-şi ia precauţiunea de a i se asigura cel puţin o sumă care să fie echivalentă cu aceea pe care ar fi încasat-o dacă ar fi recurs la o simplă închiriere a bunurilor respective.
Pe de altă parte, această sumă fixă de 3300 dolari S.U.A., consemnată în sarcina pârâtei prin articolul 10 din contract, trebuie corelată şi cu obligaţiile reclamantei de a suporta şi plăti, în calitate de proprietar al spaţiilor respective, cheltuielile necesare privind întreţinerea dotărilor, cât şi impozite, taxe aferente imobilelor respective.
Din moment ce s-a prevăzut în contract clauza prin care obligaţia de plată a pârâtei avea caracter fix şi periodic şi, cum, potrivit articolului 69 C. civ., convenţiile au putere de lege între părţile contractante, reclamanta trebuie să beneficieze de acest venit minim garantat, care să-i permită ca, în orice condiţii, să facă faţă cheltuielilor legate de derularea contractului.
De altfel, această sumă fixă, aşa cum rezultă din conţinutul articolului 10 din contract, reprezintă, pentru reclamantă, valoarea cheltuielilor suportate, cu repararea şi întreţinerea echipamentelor şi instalaţiilor aflate în dotarea spaţiilor puse la dispoziţia asocierii.
Cu această motivare, instanţa a respins, ca nefondată, cererea privind constatarea nulităţii absolute a clauzei de acordare a sumei fixe de 3300 dolari S.U.A. pe lună, clauză a cărei valabilitate a fost iniţial recunoscută de pârâtă prin plăţile pe care aceasta le-a efectuat până la data de 01 iulie 1997, considerând această clauză conformă cu legea şi voinţa părţilor, ea urmând să-şi găsească aplicabilitate şi să-şi producă toate efectele.
Dând eficienţă acestei clauze, instanţa a reţinut din expertiza contabilă efectuată în cauză, cu referire la obligaţia asumată prin articolul 10 din contract, că, pentru perioada iulie 1997 – decembrie 1997, pârâta are o restanţă de plată în sumă de 106.754.256 lei, pentru care datorează şi penalităţile stabilite prin articolul 12, care, calculate de la scadenţă (data de 10 a lunii) până la data de 28 februarie 1998, sunt în sumă de 61.156.529 lei.
Expertiza contabilă a mai reţinut că, pentru perioada de valabilitate a contractului de asociere (01 iulie 1996 - 31 decembrie 1997) reclamanta a suportat cheltuieli pentru utilităţi în valoare totală de 42.637.165 lei din care pârâta a decontat suma de 10.855.409 lei, rămânând de plată suma de 31.781.756 lei, la care instanţa a adăugat şi utilităţile, în valoare de 8.737.895 lei, aferente perioadei ianuarie 1998 - februarie 1998, reprezentând energia termică pe care reclamanta a fost nevoită să o deconteze furnizorului pentru hala de tinichigerie – vopsitorie în care era amplasată cabina de vopsit, neridicată de pârâtă la expirarea duratei asocierii.
Cu referire la solicitarea reclamantei de a i se plăti cota de profit cuvenită, respectiv, suma de 129.146.451 lei, expertiza a arătat că aceasta a fost determinată de reclamantă în funcţie de estimările prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli ai asocierii şi nu în raport cu profitul realizat efectiv pe baza de deconturi şi balanţe de verificare pentru activitatea de asociere, balanţe care au fost întocmite de pârâta – administrator al asocierii doar pentru luna septembrie 1997.
În condiţiile unei evidenţieri incomplete a rezultatelor asocierii, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a dovedit cota de profit pretinsă, deductibilă pentru asociaţi din profitul rămas după plata impozitului din profitul impozabil.
S-a înlăturat, ca nefondată, pretenţia reclamantei de a i se plăti chirie pentru suprafaţa ocupată de cabina de vopsit, pretenţie care nu are corespondent în clauzele contractului de asociere în participaţiune, folosinţa spaţiului respectiv realizându-se în condiţiile acestui contract.
Cu privire la cererea de daune produse prin degradări ale spaţiilor puse la dispoziţia asocierii, lucrări dezafectate, instanţa a reţinut că aceste pretenţii nu au fost dovedite, în condiţiile articolului 998 C. civ., reclamanta precizând că îşi rezervă dreptul ca, pe calea unei acţiuni separate, să determine despăgubirea ce i se cuvine.
De asemenea, s-a admis în parte cererea reconvenţională prin care pârâta a pretins despăgubiri pentru lucrările executate, suma acordată de instanţă cu acest titlu fiind de 275.271.005 lei, dreptul pârâtei de a pretinde valoarea lucrărilor executate şi obligaţia reclamantei de a restitui această valoare izvorând din îmbogăţirea fără just temei.
Lucrările efectuate constituind, pe de o parte, o mărire a patrimoniului reclamantei, în calitate de proprietar al spaţiilor la care s-au executat respectivele lucrări, iar pe de altă parte, o diminuare a patrimoniului pârâtei, prin efectuarea unor cheltuieli peste cele la care s-a obligat prin contractul de asociere, crearea acestui dezechilibru patrimonial atrage după sine naşterea unui raport obligaţional în temeiul căruia reclamanta are datoria de restituire a valorii lucrărilor de care urmează să beneficieze.
Apreciind că realizarea unui echilibru patrimonial se poate înfăptui prin restituirea valorii lucrărilor determinate în funcţie de preţul actual al unor astfel de lucrări şi nu în raport de cursul dolarului (evaluarea realizată de expertiză) instanţa a acordat pârâtei despăgubirea la nivelul costului lucrărilor la data efectuării lor.
Instanţa justifică acordarea despăgubirilor la valoarea lucrărilor de la data executării, motivat şi de faptul că expertiza nu a stabilit valoarea în funcţie de starea acestora la momentul expertizării, deşi a reţinut că lucrările au fost finalizate în proporţie de 85 – 90%, că o parte din ele au fost dezafectate (sala de expoziţie integral) nereuşind să demonstreze că suma obţinută prin actualizarea costului lucrărilor la data efectuării cu diferenţa de curs valutar reprezintă valoarea reală actuală a unor astfel de lucrări.
Pârâta-reclamantă a solicitat ca reclamanta-pârâtă să-i restituie o serie de bunuri pretins a fi reţinute de aceasta, fără, însă, a individualiza bunurile respective, pretinzând că aceste bunuri sunt cele reţinute de expertiză prin anexa nr. 1, însă, expertiza nu a constatat existenţa bunurilor în materialitatea lor, în spaţiile puse la dispoziţia asocierii de reclamantă, întocmind lista mijloacelor fixe – utilaje tehnologice pe baza evidenţei contabile prezentate de pârâta-reclamantă.
De aceea, cu privire la cererea de restituire bunuri, instanţa a dispus restituirea bunurilor a căror existenţă, în spaţiile reclamantei-pârâte, a fost constatată opozabil de părţi prin procesul-verbal încheiat la data de 21 mai 1998. Pentru motivele deja precizate, s-a respins cererea pârâtei-reclamante privind constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinsă în articolul 10 din contractul de asociere nr. 990 din 01 iulie 1996.
S-au acordat pârâtei-reclamante cheltuieli de judecată proporţional pretenţiile reconvenţionale admise.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen, cele două părţi litigante.
Cât priveşte motivarea cererilor de apel, instanţa constată că ambele părţi au încălcat termenul de 15 zile de la comunicarea considerentelor sentinţei nr. 331 din 2000, termen prevăzut de articolul 2881 C. proc. civ., astfel cum era modificat prin OG nr. 13/1998, în vigoare la acea dată, reţinând următoarele:
Astfel, reclamanta-apelantă, deşi primise considerentele sentinţei de fond în data de 20 iulie 2000, depune motivele de apel în data de 10 august 2000, cu depăşirea termenului legal, viciu recunoscut, de altfel, de apărătorul SC I.C.S. SA, la termenul din 22 aprilie.
Cât priveşte motivele de apel formulate de pârâta SC A.E.R.M.B. SRL Iaşi, instanţa constată că la dosarul de fond se află dovada comunicării considerentelor sentinţei nr. 331 din 2000, prin afişare, în data de 20 iulie 2002, cu următoarea menţiune a factorului poştal: „persoana vizată schimbându-şi adresa, nu s-a putut afla (noua adresă str. G.A. nr.11)".
Faţă de această menţiune, prin adresa din 17 noiembrie 2000, pârâta formulează cerere de repunere în termenul de motivare a apelului, justificată de faptul că „reprezentantul legal al societăţii şi-a schimbat adresa în Iaşi, str. G.A. nr. 11", situaţie în care, faţă de dispoziţiile articolului 87 C. proc. civ., consideră că citarea corectă trebuia realizată „prin reprezentanţii" persoanelor juridice de drept privat, „la sediul principal al administraţiei sau la cel al sucursalei din circumscripţia instanţei". Se arată, de asemeni, faptul că, începând cu 17 ianuarie 1997, bunurile primite au fost sechestrate de către reclamantă, aşa încât SC A.E.R.M.B. SRL nu a mai desfăşurat nici o activitate în spaţiul din str. C.N. nr. 46 – 48, ce figurează ca sediu al firmei, arhiva fiind mutată la adresa din str. G.A. nr. 11, indicată şi de agentul procedural şi care constituie şi reşedinţa reprezentantului legal al societăţii dl. P.D.
Văzând susţinerile părţii coroborate cu menţiunile agentului procedural existente în dovada de comunicare de la dosarul de la fond, instanţa a procedat, prin încheierea din 11 decembrie 2000, la admiterea cererii de repunere în termenul de motivare a apelului pârâtei, aceasta din urmă depunând în termenul de 15 zile de la recomunicarea considerentelor sentinţei de fond, motivele de apel (dosar apel).
Prin încheierea din 2 aprilie 2001, judecarea cauzei a fost suspendată, conform articolului 244 C. proc. civ., încheiere atacată cu recurs de pârâta-apelantă, recurs admis prin Decizia nr. 7827 din 5 decembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, care a casat sus-menţionata încheiere, trimiţând cauza spre continuarea judecăţii.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 38 din 13 mai 2002, a respins, ca tardiv motivate, apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă.
Curtea de apel a reţinut:
- referitor la apelul pârâtei, curtea a constatat că pârâta, cu rea-credinţă, a procedat la prezentarea unei situaţii de fapt nereale, la momentul când a solicitat instanţei repunerea sa în termenul de motivare a apelului, determinând admiterea acestei cereri prin încheierea premergătoare din 11 decembrie 2000, pe baza confuziei incluse între denumirea reclamantei SC A.E.R.M.B. SRL Iaşi şi cea a unei terţe persoane juridice – SC A.E.R.M.B. SRL Iaşi al cărui punct de lucru din Str. G.A. nr. 11 era cunoscut şi de agentul procedural;
- în ce priveşte apelul pârâtei, Curtea a constatat că, aceasta nu a depus la dosar motivele apelului în termenul de 15 zile.
În contra celei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta, criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că:
- în mod greşit instanţa de apel a revenit asupra încheierii de şedinţă din 11 decembrie 2000, (dosar apel şi prin care a admis cererea de repunere în termenul de motivare a apelului formulat de pârâta-reclamantă şi a dispus recomunicarea sentinţei nr. 331, având în vedere că, ulterior recomunicării, instanţa a constatat, prin încheierea din 5 februarie 2001, că SC A.E.R.M.B. SRL şi-a motivat apelul în termenul legal, invocând, ca temei de drept, dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În susţinerea acestui motiv, recurenta a arătat că instanţa ar fi putut reveni asupra acestor încheieri doar în situaţia în care încheierile ar fi fost rezultatul unei induceri în eroare, prin prezentarea unor acte şi informaţii false de către partea interesată, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat, menţiunea făcută de factorul poştal pe dovada de comunicare corespundea realităţii, în sensul că a fost citată la adresa str. G.A. nr. 11, unde îşi avea sediul o altă societate la care era administrator P.C., instanţa a luat la cunoştinţă de schimbarea sediului societăţii prin petiţie.
- instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate a motivării apelului SC A.E.R.M.B. SRL, invocată de I.C.S. de trei ori (prima prin încheierea din 11 decembrie 2000 - dosar apel, a doua oară la 05 decembrie 2001 - dosar apel şi a treia oară prin încheierea din 29 aprilie 2002 - dosar apel).
- instanţa de apel nu mai putea reveni asupra repunerii în termen, cât timp a dispus o nouă comunicare a hotărârii la adresa din str. G.A. nr. 11 pentru SC A.E.R.M.B. SRL, în acest sens, întocmindu-se un nou proces-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii. Termenul de motivare a apelului trebuie calculat de la ultima comunicare făcută de instanţă.
- instanţa putea face aplicarea art. 292 C. proc. civ. pentru a soluţiona apelul pe baza mijloacelor de apărare invocate de pârâtă la prima instanţă, însă, instanţa nu a avut în vedere expertiza tehnică judiciară aflată la dosar, pentru a stabili preţul actualizat a lucrărilor executate şi să aplice corect art. 998, 1073, 1084 - 1090 C. civ.
Şi, în sfârşit, recurenta a mai arătat că greşit instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii motivării apelului şi a acordat mai multe termene, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a admis probe noi, ceea ce contravine dispoziţiilor codului de procedură civilă. De asemenea, greşit s-a dispus, la termenul din 11 decembrie 2000, unirea excepţiei cu fondul, pentru ca, ulterior, să revină asupra acestei dispoziţii, şi, prin încheierea din 22 aprilie 2002, la solicitarea expresă a pârâtei, instanţa să constate, prin încheiere, tardivitatea motivării apelului declarat de reclamantă.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare a apelului, la aceeaşi instanţă de apel.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
La data de 9 octombrie 2000, instanţa de apel a invocat din oficiu excepţia nemotivării apelului declarat de pârâtă, iar pentru termenul din 30 octombrie 2000, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta (dosar apel) s-a întors cu menţiunea agentului procedural a schimbat adresa, noua adresă este: „str. G.A. nr. 11", ca apoi să fie citată la adresa menţionată de agentul procedural pentru următorul termen din 20 noiembrie 2000, pârâta fiind citată la adresa indicată (dosar apel).
Urmare acestor împrejurări, pârâta a formulat o cerere de repunere în termen (aflată la dosarul de apel) şi înregistrată în data de 17 noiembrie 2000, potrivit căreia aducea la cunoştinţă instanţei că sediul societăţii s-a mutat în Iaşi, str. G.A. nr. 11, motivat de faptul că societatea SC A.E.R.M.B. SRL nu mai desfăşoară operaţiuni comerciale din data de 17 ianuarie 1997, deoarece i-au fost sechestrate toate bunurile de către reclamantă.
Urmare acestei stări de fapt, prin aceeaşi adresă, pârâta preciza că, datorită imposibilităţii efectuării activităţii comerciale, s-a transferat arhiva firmei la adresa indicată de agentul procedural.
Iar prin încheierea din 11 noiembrie 2000, instanţa a admis cererea de repunere în termen a apelului, urmând ca pârâta să-şi motiveze apelul şi, totodată, s-a dispus unirea excepţiei cu fondul în ce priveşte apelul reclamantei.
Pârâta, conform dispoziţiilor luate de instanţă la termenul din 11 decembrie 2000, a depus la Curtea de Apel Iaşi motivele de apel, la data de 28 decembrie 2000.
La 13 mai 2002, instanţa a admis cererea formulată de I.C.S., a revenit asupra celor trei încheieri prin care a respins excepţia invocată de I.C.S. şi a dat cuvântul din nou pentru discutarea excepţiei, instanţa a motivat revenirea asupra încheierilor prin faptul că a fost indusă în eroare, întrucât, din actele noi depuse de I.C.S., rezultă că în str. G.A. nr. 11 avea sediul o altă societate SC A.E. S.R.L., iar pârâta avea sediul înmatriculat în str. C.N. nr. 46 – 48.
Faţă de cele menţionate mai sus, greşit instanţa de apel a revenit asupra încheierii de şedinţă de la 11 decembrie 2000 şi prin care a admis cererea de repunere în termenul de motivare a apelului formulată de pârâtă şi a dispus recomunicarea hotărârii tribunalului, atâta timp cât, prin încheierea din 5 februarie 2001, instanţa a considerat motivat în termen apelul pârâtei.
Aşa încât, instanţa de apel, nelegal şi netemeinic, a revenit asupra unei cereri de motivare a apelului, în condiţiile în care se mai pronunţase cu privire la cererea de repunere în termen formulată de pârâtă, aceste măsuri procedurale dispuse de instanţă prin încheiere nu mai pot fi supuse cenzurii aceleiaşi instanţe, ele putând constitui motive de recurs odată cu soluţia pronunţată asupra fondului litigios.
Este adevărat că instanţa de judecată poate reveni asupra acestor încheieri doar în situaţia în care încheierile ar fi rezultatul unei induceri în eroare, prin prezentarea unor acte şi informaţii false, deoarece, prin încheierea interlocutorie, are autoritate de lucru judecat referitoare la stadiul la care se află procesul la un moment dat, însă, în cauză, greşit s-a constatat că sediul indicat de agentul procedural este nereal în raport cu actele depuse la dosar de la Registrul Comerţului, în raport cu dispoziţiile art. 87 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că poate fi citat, în afară de prevederile legale referitoare la persoanele juridice şi asociaţii firmei, sau, după caz, domiciliul ales, cu condiţia de a fi comunicată instanţei prin petiţia la dosar, ceea ce s-a şi făcut.
Prin motivarea deciziei, instanţa de apel eronat a stabilit în raport cu actele depuse de la Registrul Comerţului, că pârâta a indicat un domiciliu nereal.
Şi, de altfel, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare face dovada până la înscrierea în fals cu privire la cele constatate de agentul procedural, iar în cauză nici o persoană nu s-a înscris în fals.
Prin art. 492 alin. (2) C. proc. civ., s-a consacrat în termen obligaţia de apel, iar în situaţia în care apelul este nemotivat sau nu cuprinde motive şi mijloace de apărare sau dovezi noi, trebuie să se pronunţe totuşi în fond, pe baza celor invocate la prima instanţă, aceasta fiind o prevedere nouă, care constituie o garanţie suplimentară a părţilor în proces.
În raport cu considerentele expuse mai sus, Curtea nu va mai examina celelalte critici formulate în recurs, întrucât, cu prilejul rejudecării apelului, se vor analiza şi aceste critici.
În consecinţă, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile legale, referitoare la modul de soluţionare a apelului, în raport cu excepţiile invocate, situaţie în care a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, motiv pentru care se va admite recursul, se va casa Decizia şi se va trimite cauza, spre rejudecarea apelului, la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC A.E.R.M.B. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 38 din 13 mai 2002 a Curţii de Apel Iaşi, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3154/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3158/2003. Comercial → |
|---|
