CSJ. Decizia nr. 3336/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3336/2003
Dosar nr. 8812/2001
Şedinţa publică din 7 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5717 din 2 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 733.694,25 dolari S.U.A., în lei la data achitării efective, cu titlu de contravaloare marfă; 474.502,77 dolari S.U.A., în lei la data achitării, cu titlu de penalităţi, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 290.287.784 lei taxă timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC R. SA, criticând-o sub următoarele aspecte:
Instanţa de fond nu a verificat actele dosarului pentru a constata că termenul de prescripţie s-a împlinit, deci, dreptul la acţiune s-a prescris.
Factura 34 C nu s-a încasat nici până în prezent, din culpa exclusivă a reclamantei, iar prin factura 1 C s-a reţinut tot ce nu s-a putut reţine din factura 34 C şi, de fapt, reclamanta este cea care datorează suma de 827.194 dolari S.U.A. către pârâta apelantă.
Reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile sumate prin contractul de export pe 1998, determinând neplata reţinerii contravalorii importurilor, comisioanelor, transportului intern, contrastaliilor.
Reţinerile ce trebuiau făcute la factura 34 C s-au efectuat din factura 1 C, rămânând ca reclamanta să mai achite suma de 827,09 dolari S.U.A. Conform contractului de export pe anul 1998, penalităţile se pot calcula numai la trecerea a 5 zile de la încasarea contravaloarea mărfii de la extern.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, prin Decizia nr. 1001 din 12 iunie 2001 a respins, ca nefondat, apelul SC R. SA Bucureşti.
În apel s-au depus înscrisuri.
Curtea de apel a reţinut:
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când factura devine exigibilă, iar, potrivit contractului de comision, data naşterii obligaţiei de plată a facturii este de 5 zile lucrătoare de la data încasării contravalorii mărfii de la extern, iar nu data emiterii facturii.
Suma solicitată de reclamantă reprezintă contravaloarea mărfurilor livrate în baza contractului de comision, reclamantei.
Penalităţile de întârziere s-au calculat numai pentru facturile nr. 241318 A; 202209 A; 202212; 34 C, 1 C, iar penalităţile s-au calculat, conform clauzei penale din contractul de comision.
Suma reprezintă contravaloarea mărfii livrate după deducerea cheltuielilor şi comisionului SC R. SA, iar neîncasarea contravalorii mărfii de la partenerul extern este din culpa exclusivă a apelantei.
În contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că:
- dreptul la acţiune, privind obligarea sa la plata contravalorii facturilor din anul 1996 şi 1997, s-a prescris;
- nu i se poate solicita contravaloarea facturii 34 C /1998, deoarece din ea urma să se reţină, conform anexei din 15 septembrie 1998 la contractul de comision pentru export pe anul 1998, contravaloarea importurilor din contractul de import nr. 3/1998 şi a celorlalte cheltuieli în sumă de 305.702,65 dolari S.U.A.;
- factura nr. 34 C /1998 nu s-a încasat din culpa exclusivă a reclamantei, dar, chiar dacă s-ar fi încasat, din totalul acestei facturi se acoperea o parte (235.952,37 dolari S.U.A.) din suma de 305.702,65 dolari S.U.A. cât reprezintă contravaloarea importurilor şi comisioanelor, potrivit anexei din 15 septembrie 1998;
- din factura 1 C /1998 în valoare de 238.550,40 dolari S.U.A. a reţinut o parte din importuri şi comisioane, ce nu s-a putut reţine din factura 34 C, care nu s-a încasat, astfel că, în situaţia în care se va pronunţa favorabil litigiul cu SC V., în sensul încasării contravalorii facturii nr. 34 C/1998, pârâta va achita intimatei suma de 150.708,75 dolari S.U.A. În acest sens, pârâta susţine că suma la care ar putea fi obligată este de 150.708,75 dolari S.U.A.;
- precizează recurenta că, potrivit contractului de comision pentru export pe anul 1998, decontarea mărfii la furnizor urma să se facă numai după 5 zile de la încasarea contravalorii mărfii de la import. Or, în fapt, marfa facturată cu factura nr. 34/ C /1998 nu s-a încasat, iar pârâta, în calitate de comisionar a reclamantei, a promovat acţiune împotriva partenerului extern ale căror cheltuieli urmează să le suporte reclamanta potrivit clauzelor contractului de comision;
- în ce priveşte plata penalităţilor de întârziere, nu se pot acorda atâta timp cât factura nr. 34/C /1998 nu a fost încasată, iar, potrivit contractului, obligaţia de achitare era în 5 zile de la încasarea la extern a contravalorii mărfii şi plata făcându-se după deducerea contravalorii mărfurilor din contractul nr. 3/1998 şi a celorlalte comisioane şi contrastalii;
- referitor la factura 1 C /1998 nu se pot percepe penalităţi deoarece, din culpa reclamantei, a fost obligată să reţină cheltuielile ce trebuiau încasate din factura 34 C /1998, neîncasată, întrucât a expirat acreditivul ca urmare a nelivrării la timp a mărfii.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs.
În drept se invocă art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea globală a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că între pârâtă, în calitate de comisionar, şi reclamantă, în calitate de comitent, s-au încheiat contracte de comision export pe anii 1996, 1998 şi 1998, prin care pârâta se obliga să vândă către terţi, îngrăşăminte chimice livrate de către reclamantă şi după deducerea cheltuielilor comisionarului şi a comisionului, să achite comitentului (reclamantei) contravaloarea mărfii.
Reclamanta, prin acţiunea introductivă, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 763.694,25 dolari S.U.A. debit, 474.502,77 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere, cu 290.337.784 lei cheltuieli de judecată iar în apel, curtea de apel face o examinare globală, fără a se dispune, în virtutea rolului activ al instanţei, efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se defalca suma globală, care reprezintă contravaloarea a cinci facturi şi anume: F 200209 din 28 mai 1998, în valoare de 484.500 dolari S.U.A.; F 200212 din 28 mai 1997, în valoare de 144.250 dolari S.U.A.; F 241.318 A/1998 în valoare de 89.223,73 dolari S.U.A. şi facturile nr. 34 C /1998 şi 1 C /1998, primele două facturi corespunzând contractului de comision pe anul 1997, cea de a treia era, conform contractului de comision pe anul 1996, iar ultimele două facturi fiind, conform contractului de comision pe anul 1998.
Soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, întrucât nu a examinat termenul de prescripţie în raport cu contractele de comision încheiate între părţi şi având în vedere că dreptul material la acţiune al reclamantei trebuia calculat în raport de acestea. Din considerentele deciziei recurate, referitor la excepţia de prescripţie invocate de pârâtă, curtea de apel se referă numai la contratul de comision din anul 1998, omiţând să se pronunţe la celelalte două contracte de comision şi, implicit, la facturile aferente acestora, în raport de care să se constate dacă dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris.
În ce priveşte facturile nr. 34 C şi 1 C, de asemenea, curtea de apel a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, deoarece, obiectul acţiunii reclamantei este neclar, în lipa administrării de probe şi punerea în vedere de a preciza obiectul acţiunii, ceea ce curtea de apel nu a făcut.
În consecinţă, Curtea constată că se face referire la alte contracte decât cel din 1998, nu s-a făcut o analiză a facturilor pentru a se clarifica modul în care s-a desfăşurat derularea contractului de comision, în sensul administrării unei expertize în acest sens, nu este fundamentată identitatea, individualizarea sumei pretinse de reclamantă, se face vorbire de 5 facturi, ce privesc sume anterioare, pe care reclamanta nici nu le solicită prin acţiune.
Aşa fiind, Curtea constată recursul pârâtei fondat, motiv pentru care îl va admite, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru completarea probelor:
- precizarea obiectului acţiunii în raport cu care se poate face analiza prescrierii dreptului la acţiune a celor cinci facturi (obiectul acţiunii fiind neclar, sumele solicitate din facturi nu sunt cerute în acţiunea reclamantei), raportate la clauzele contractuale;
- efectuarea unei expertize în raport cu precizarea dreptului la acţiune al reclamantei pentru a se constata modul în care s-au derulat relaţiile contractuale de comision, analizarea şi examinarea facturilor;
- defalcarea sumei solicitate de reclamantă în raport cu relaţiile comerciale de comision derulate de părţi.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 725 teza II-a C. proc. civ. potrivit cărora procesele, în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, vor continua să fie judecate de acele instanţe în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile.
Referitor la cheltuielile de judecată cerute de recurentă, vor fi soluţionate cu prilejul rejudecării în fond a apelului, în raport de dispoziţiile legale în materie.
Aşa fiind, Curtea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 1001 din 12 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3335/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3338/2003. Comercial → |
|---|
