CSJ. Decizia nr. 3349/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3349/2003
Dosar nr. 578/2002
Şedinţa publică din 8 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, A.T.S.M.F. Bucureşti, pentru C.F.R. M. SA, sucursala Bucureşti, a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.S. SA Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 848.525.000 lei tarife de imobilizare şi cheltuieli de judecată aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 1852 din 8 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 273.916.800 lei, reprezentând tarife de imobilizare şi suma de 14.651.672 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, potrivit expertizei efectuate în cauză, pârâta datorează reclamantei numai suma de 273.916.800 lei, restul sumei calculate de reclamantă datorându-se culpei acesteia, deoarece nu a respectat capacităţile liniilor pârâtei, introducând mai multe vagoane faţă de capacitatea stabilită de părţi.
A mai reţinut şi că nu s-a acordat termen liber de descărcare, separat de cel de încărcare, în cazul în care aceleaşi vagoane au fost supuse unei operaţiuni duble.
Prin Decizia civilă nr. 1477 din 19 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că instanţa fondului, pe baza înscrisurilor din dosarul cauzei şi a raportului de expertiză, a apreciat corect că reclamanta a fost în culpă când a nesocotit capacitatea fondurilor de încărcare – descărcare ale pârâtei, introducând mai multe vagoane pe liniile acesteia, deşi conveniseră manipularea a 5.000 – 7.000 tone marfă/lună şi nu cum a calculat reclamanta.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor celor două instanţe (în parte), iar pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că instanţa de apel a reţinut greşit că tarifele de imobilizare sunt datorate în baza contractelor nr. 11/1997 şi 14/1998, pentru prestaţii de transport; greşit s-a reţinut şi că nu au fost respectate capacităţile liniilor pârâtei, introducând mai multe vagoane faţă de capacitatea stabilită de părţi şi că expertul nu a ţinut seama la efectuarea expertizei de convenţia nr. M 53/167/1989, considerând-o ca fiind denunţată, fără a putea dovedi, însă, acest lucru.
Recurenta-reclamantă mai susţine, de asemenea, şi că s-a reţinut în mod eronat că nu au fost acordate termene libere la încărcarea – descărcarea vagoanelor de marfă, iar în ceea ce priveşte convenţia privind capacitatea fronturilor de încărcare – descărcare şi a spaţiilor de depozitare ale SC R.B.S., aceasta nu a fost denunţată nici până la această dată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Critica, potrivit căreia, în mod greşit, s-a reţinut de către curtea de apel că tarifele de imobilizare sunt datorate în baza contractelor nr. 11/1997 şi nr. 14/1998, nu este fondată, deoarece, raporturile juridice dintre părţile în litigiu au fost într-adevăr întemeiate pe aceste două contracte, cu anexele 1 şi 2, ca parte integrantă şi nu pe convenţia nr. M 53/167/1989, ce a fost încheiată, de altfel, cu I.R.V.M.R. Bucureşti şi nu cu pârâta-intimată SC R.B.S. SA.
Fosta I.R.V.M.R. Bucureşti a fost desfiinţată în anul 1991 şi, în locul acesteia, s-au înfiinţat două societăţi comerciale noi, respectiv SC R.B.S. SA şi SC R.B.N. SA, fiecare dintre societăţile nou înfiinţate încheind individual cu S.N.T.F.M. C.F.R. M., anual, contracte de prestări servicii de transport şi anexe la aceste contracte, privind capacitatea de încărcare - descărcare şi transport al materialelor.
În conformitate cu clauzele stipulate la art. 2 alin. (1) din contractul nr. 11/1997 şi art. 2 alin. (1) din contractul nr. 14/1998, părţile au stabilit, în afara oricărui dubiu, că: „prezentul contract se încheie pentru cantităţile de marfă prevăzute în anexele 1 şi 2" şi, de asemenea, că „părţile, de comun acord, pot adapta cantităţile contractate la posibilităţile concrete de realizare, prin programul lunar de transport".
Pornind de la calculul efectuat de expert în raportul de expertiză şi în suplimentul la acest raport şi ţinând cont de cantitatea maximă lunară contractată, de 7.000 tone, prevăzută în programul lunar – anexa 2, la contractele mai sus menţionate, a rezultat, cu certitudine, că nu puteau fi încărcate mai mult de 140 vagoane pe lună, respectiv 5 vagoane pe zi pe 4 osii sau 10 vagoane convenţionale pe zi, astfel încât, reclamanta, ignorând capacitatea fronturilor de încărcare – descărcare ale pârâtei, introducând pe liniile acesteia un număr mai mare de vagoane decât cel convenit, a contribuit la imobilizarea vagoanelor pe liniile R.E.M.A.T. şi, ca atare, în mod corect, s-a reţinut culpa reclamantei sub acest aspect.
Se mai constată, de asemenea, că reclamanta nu a respectat capacitatea de operare a pârâtei, care nu mai avea în funcţiune decât 4 fronturi de lucru, de încărcare – descărcare, cu o capacitate maximă de 250 tone pe zi, faţă de 7 fronturi, cât deţinea fostul I.R.V.M.R. în anul 1989 şi, totodată, că reclamanta nu a acordat termenele libere la vagoanele care au avut operaţiuni duble, astfel cum s-a stabilit şi calculat de către expert, în raportul de expertiză, dar şi în suplimentul la acest raport, reclamanta neprezentând un contracalcul, pe care să-şi fundamenteze susţinerile.
Ca atare, în mod judicios, instanţa a omologat concluziile raportului de expertiză, reţinând corect că raporturile juridice dintre părţi, în perioada litigiului, s-au desfăşurat în baza contractelor nr. 11/1997 şi 14/1997, cu anexele 1 şi 2, ca părţi integrante, şi nu în baza convenţiei invocate de reclamantă, nr. M 53/1167/1989.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, se reţine că reclamanta nu a formulat nici un motiv întemeiat de casare sau modificare a deciziei curţii de apel, care, astfel fiind, va fi menţinută ca fiind legală şi temeinică şi se va respinge recursul declarat în cauză de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Bucureşti, prin S.M.F. SA, oficiul teritorial Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1477 din 19 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3346/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 335/2003. Comercial → |
|---|
