CSJ. Decizia nr. 3830/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3830/2003
Dosar nr. 598/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 3469 din 6 mai 1999 la Judecătoria Piatra Neamţ, creditoarea B.A. S.A., sucursala Neamţ, a cerut înfiinţarea şi validarea popririi asupra drepturilor salariale ale debitorului B.V., la terţul poprit Oficiul de cadastru şi Organizarea Teritoriului Neamţ pentru o creanţă de 260.208.886 lei, în baza unui contract de cauţiune nr. 1358 din 2 mai 1996 cu care s-a garantat cu un credit de 140.000.000 lei încasat de debitorul S.C. H. Neamţ, în baza contractelor de credit nr. 82 din 18 octombrie 1994, 24/1995 şi 17/30 aprilie 1996.
Prin sentinţa civilă nr. 5762 din 28 septembrie 1999 s-a respins cererea creditoarei, reţinându-se că se invocă pentru executare un contract de împrumut care nu este titlu executor.
Prin Decizia nr. 4667 din 7 martie 2000 a Tribunalului Neamţ, în dosarul nr. 3334/2000 a fost admis apelul creditoarei A.V.A.B. care a preluat prin cesiune creanţa de la B.A., s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 6588 din 11 octombrie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamţ, în dosarul nr. 3559/2000, în rejudecare, s-a respins cererea creditoarei A.V.A.B. Bucureşti, iar prin Decizia nr. 67/2002 s-a respins ca nefondat apelul creditoarei (dosar nr. 569/2001).
Recursul creditoarei declarat împotriva deciziei nr. 67/2002 a fost admis, şi, în consecinţă a fost casată Decizia recurată, în sensul că s-a admis şi apelul formulat de creditoare, împotriva sentinţei Judecătoriei Piatra Neamţ, pe care a desfiinţat-o şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, la nr. 3713 din 16 octombrie 2002.
Prin sentinţa nr. 4 din 17 ianuarie 2003, pronunţată în dosarul nr. 3713/2002 s-a respins cererea de validare a popririi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel, a apreciat că, contractul de credit încheiat de bancă cu creditoarea şi contractul de cauţiune încheiat cu fidejusorul nu constituie titlu executoriu, chiar dacă în contractul principal există o clauză inserată în acest sens, deoarece OUG nr. 43 din 10 iulie 1997 care prevede la art. 5 caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit încheiate de B.A. a intrat în vigoare ulterior celei trei contracte principale şi a contractului accesoriu de cauţiune.
În acelaşi context a mai arătat în considerente instanţa de apel, că actul normativ invocat nu poate fi aplicat retroactiv datei de 10 iulie 1997, ci numai contractelor încheiate ulterior acestei date.
În contra celei din urmă hotărâri, creditoarea a declarat recurs criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut în esenţă că, contractele de credit constituie titlu executoriu conform art. 39 pct. 1 din OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, invocând ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi, pe cale de consecinţă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de înfiinţare şi validare a popririi, astfel cum a fost formulat.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 453 C. proc. civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operaţiuni juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părţi: creditorul popritor (urmăritor), debitorul poprit (urmărit) şi terţul poprit, între aceste trei subiecte de drept se stabilesc tot atâtea raporturi juridice.
Dintre aceste raporturi juridice două preced înfiinţarea popririi şi anume: raportul de creanţă dintre creditorul urmăritor şi debitorul urmărit precum şi raportul de creanţă dintre debitorul poprit şi terţul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin aceea că terţul este dator faţă de debitorul urmărit.
În temeiul popririi executării se naşte şi un al treilea raport juridic între creditorul popritor şi terţul poprit, ce ia naştere în cadrul procedurii de urmărire silită. Şi acest raport juridic este tot un raport de creanţă, un raport de la creditor la debitor, în sensul că debitorul poprit este creditor al terţului poprit, ce se creează prin adresa de înştiinţare sau, după caz, de validare a popririi.
În majoritatea cazurilor la poprire participă cele trei subiecte menţionate mai sus.
Existenţa de regulă a celor trei părţi implică obligaţia procesuală, pentru creditorul popritor, ca titular al titlului executoriu, şi, deci, în poziţie de reclamant în cererea de validare poprire, de a justifica în cerere, calitatea sa procesuală activă cât şi cea pasivă a debitorului poprit şi a terţului poprit, sub sancţiunea respingerii popririi ca fiind făcută după caz, în lipsa calităţii procesuale a popritorului sau îndreptată greşit împotriva unui debitor etc.
Debitorul poprit nu trebuie să îndeplinească condiţii particulare, el trebuie să cumuleze calitatea de debitor al creditorului urmărit cu aceea de creditor al terţului poprit, iar, calitatea procesuală a terţului poprit este determinată de existenţa unui raport obligaţional între debitorul urmărit şi terţul poprit.
În cauză, unitatea chemată în judecată în calitate de terţ poprit a comunicat instanţei prin adresa aflată la dosar că debitorul B.V. nu mai lucrează la această unitate, împrejurare de care a luat cunoştinţă şi creditoarea, aşa cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar.
Din examinarea adresei depuse de terţul poprit, Curtea constată că terţul poprit indicat de creditor nu mai este debitor al debitorului poprit, situaţie în care nu mai există cel de-al treilea raport de creanţă al popririi de la creditor la debitor, datorită lipsei calităţii procesuale a terţului poprit.
Faţă de cele ce preced, Curtea urmează a admite recursul, a modifica Decizia în sensul respingerii cererii de validare poprire formulată de creditoare, pentru lipsa calităţii procesuale a terţului poprit.
În ce priveşte critica referitoare la titlu executoriu conform OG nr. 51/1998 modificată şi aprobată prin Legea nr. 409/2001, Curtea analizând acest aspect reţine următoarele.
De principiu constituie titlu executoriu toate documentele care constată debite pe care persoanele fizice sau juridice le au faţă de bănci şi care au fost preluate de A.V.A.B., documente existente deja la intrarea în vigoare a actului normativ invocat şi nu numai celor posterioare.
De altfel, raţiunea emiterii OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, modificată şi aprobată prin Legea nr. 409/2001 a fost tocmai aceea de a simplifica şi impulsiona executarea creanţelor bancare neperformante existente la data emiterii ordonanţei şi nu numai celor ce se vor ivi în viitor şi, în acest sens, legiuitorul a înţeles să dea caracter de titlu executoriu documentelor care constată existenţa creanţelor, chiar dacă la data constituirii lor dispoziţiile legale nu confereau acest caracter.
Aşa fiind, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea A.V.A.B. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4 din 17 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău, pe care o modifică, în sensul că, respinge cererea de validarea popririi pentru lipsa calităţii procesuale a terţului poprit.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 382/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3832/2003. Comercial → |
|---|
