CSJ. Decizia nr. 4102/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4102/2003
Dosar nr. 122/2002
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4290 din 17 martie 2000 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în Bucureşti şi pârâta S.C. A.C. SRL cu sediul în Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, avându-se în vedere că potrivit art. 2 pct. 1C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială cu excepţia celor al căror obiect au o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin încheierea de şedinţă din 1 septembrie 2000 a admis excepţia de litispendenţă şi a trimis cauza formulată de reclamanta S.C. M. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. A.C. SRL, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, în vederea conexării la dosarul nr. 2399/1999 aflat pe rolul acestei instanţe. S-a apreciat că pe rolul celor două instanţe diferite se află în curs de soluţionare aceeaşi cauză, având ca obiect evacuarea pentru lipsă de titlu ca urmare a rezilierii contractului de asociere, părţile fiind aceleaşi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 3583 din 18 decembrie 2000 a admis apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în Bucureşti împotriva încheierii din data de 1 septembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în sensul că a schimbat în totul încheierea atacată, respingând excepţia de litispendenţă ca neîntemeiată şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1867 din 9 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în Bucureşti împotriva pârâtei S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în Bucureşti. De asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea principală având ca obiect evacuarea pârâtei este neîntemeiată întrucât pârâta ocupă spaţiul în baza unui titlu valabil. Contractul de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995 potrivit art. 9 a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, expirând în anul 2005, fiind în vigoare la data soluţionării litigiului dintre părţi. Reclamanta nu a făcut nici o dovadă a faptului că acest contract a fost desfiinţat şi nu se poate reţine că s-a constatat rezilierea de drept a contractului pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale din partea pârâtei, deoarece nici una dintre clauzele contractului nu prevede vreun pact comisoriu de gradul IV care să îi permită reclamantei să desfiinţeze unilateral contractul.
Referitor la cererea reconvenţională s-a reţinut că instanţa poate interpreta o clauză a unui contract doar în soluţionarea pe fond a unei anumite cereri întemeiată pe această clauză, în realitate pârâta reclamantă solicitând modificarea unei clauze, cerere inadmisibilă, deoarece instanţa nu poate suplini şi nu poate modifica voinţa liber exprimată a părţilor. În ceea ce priveşte instituirea unui drept de retenţie, cererea este neîntemeiată, nefăcându-se dovada existenţei lucrărilor de îmbunătăţire, cu raportare şi la art. 7 din contract, conform cărora părţile au convenit ca S.C. A.C. SRL să nu aibă nici un fel de pretenţii cu privire la recuperarea investiţiilor ce le-a efectuat pe parcursul derulării contractului de asociere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 1357 din 31 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. M. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1867 din 9 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-secţia comercială. A admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi în consecinţă a respins apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, analizând conţinutul celor două cereri reconvenţionale, cea din dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2736 din 25 iunie 1997 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi cea din prezenta cauză, constată că în speţă există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., a admis excepţia puterii lucrului judecat cu privire la cererea reconvenţională şi în consecinţă a respins apelul pârâtei, fiind de prisos a mai cerceta motivele apelantei pârâte.
Cu privire la apelul reclamantei, potrivit art. 4 aliniatul final din contractul de asociere încheiat între părţi, în situaţia în care drepturile cuvenite S.C. M. S.A. nu vor fi achitate timp de 3 luni, convenţia se va rezilia de drept, acest pact comisoriu stipulat în contract nefiind de gradul IV, singurul care să permită reclamantei să solicite desfiinţarea unilaterală a contractului, fără nici o formalitate prealabilă, fără intervenţia justiţiei. De altfel, aşa cum rezultă din ordinele de plată aflate la dosar, contractul de asociere este în continuă derulare, pârâta achitând cota parte de asociere stabilită în contract.
Împotriva deciziei civile nr. 1357 din 31 octombrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au declarat recurs pârâta S.C. A.C. 93 SRL Bucureşti şi reclamanta S.C. M. S.A. Bucureşti, care au criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta pârâtă S.C. A.C. 93 SRL a criticat hotărârea instanţei de apel, în esenţă, sub aspectul că în mod greşit a fost reţinută autoritatea de lucru judecat, neexistând triplă identitate de părţi, cauză şi obiect, în condiţiile în care Decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs, solicitând modificarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă a cauzei, invocând ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 pct. 4 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă S.C. M. S.A. Bucureşti a criticat aceeaşi hotărâre sub aspectul că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, i-a schimbat înţelesul, în sensul că a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. final din contractul de asociere potrivit căruia „în situaţia în care drepturile cuvenite S.C. M. S.A., stabilite conform contractului nu vor fi achitate timp de 3 luni, acesta se va rezilia de drept", nu constituie un pact comisoriu de gradul IV, solicitând evacuarea pârâtei, invocând ca temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 8 şi art. 312 alin. (3) din C. proc. civ.
Ambele părţi au depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, solicitând reciproc respingerea recursurilor promovate.
Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile formulate în cererile de recurs, constată că recursul declarat de pârâta S.C. A.C. 93 SRL urmează a fi respins ca nefondat iar recursul promovat de S.C. M. S.A. urmează a fi admis, pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţa de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul contractului de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995, referitor însă numai la conţinutuljuridic al art. 6 şi art. 7 din acest contract, constatând că în prezenta speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., impunându-se cu necesitate puterea lucrului judecat asupra cererii reconvenţionale. Potrivit art. 1201 C. civ. pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces, din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect şi de cauză. S-a făcut dovada că prima hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilăo constituie Decizia civilă nr. 432 din 23 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contextul respingerii ca nefondat a recursului declarat de S.C. A.C. 93 SRL împotriva deciziei menţionate, conform deciziei nr. 369 din 28 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială. Prin această hotărâre judecătorească a fost rezolvat litigiul în fond, deoarece numai în acest caz partea al cărei drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată, iar instanţa nu mai poate lua în discuţie existenţa dreptului.
În speţă există identitate de persoane, prin aceasta înţelegându-se participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal al acţiunii. Apare cât se poate de evident că S.C. A.C. 93 SRL a avut calitatea de pârâtă reclamantă în ambele cauze, iar S.C. M. S.A. a avut corelativ calitatea de reclamantă pârâtă.
Pentru a exista o identitate de obiect între cele două acţiuni reconvenţionale formulate de S.C. A.C. 93 SRL, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor două acţiuni să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi. Chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentală stabilirea dreptului de creanţă ce justifică şi dreptul de retenţie, soluţia dată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 369 din 28 ianuarie 2003, are putere de lucru judecat în noua acţiune promovată, prin care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept. Justificat a reţinut instanţa că dreptul de retenţie este un mijloc specific de garantare a obligaţiilor, care constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa, până ce debitorul nu-i plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun. În speţă, s-a constatat că prin contractul de asociere nr. 518 din 26 ianuarie 1995 părţile au convenit ca pârâta să obţină autorizaţiile şi aprobările legale pentru modificările pe care le va face în structura spaţiului (art. 6) şi să nu aibă nici un fel de pretenţie cu privire la recuperarea investiţiilor pe care le-a făcut pe parcursul derulării contractului de asociere (art. 7). Cu alte cuvinte, potrivit convenţiei părţilor, care are putere de lege (art. 969 C. civ.), între părţile în litigiu, pârâta beneficiară a spaţiului comercial închiriat de la reclamanta proprietară şi-a asumat obligaţia de a efectua îmbunătăţiri ce vor fi în sarcina sa, situaţie în care este lipsită de orice temei legal pretenţia sa la despăgubiri. În lipsa unui temei legal pentru pretenţiile privind îmbunătăţirile efectuate spaţiului în discuţie, aceasta nu poate solicita nici constatarea unui drept de retenţie, cât timp în sarcina reclamantei nu a fost stabilită vreo obligaţie de plată a unor despăgubiri.
Referitor la al treilea element, cauza, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, precum şi finalitatea acestei instituţii juridice, aceea că puterea de lucru judecat, nu împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt proces.
Bine motivat şi amplu argumentat, instanţa de apel a apreciat că puterea de lucru judecat este o excepţie de fond, având un caracter absolut, perfect aplicabilă în prezenta speţă.
Referitor la recursul promovat de reclamanta S.C. M. S.A. Bucureşti, urmează a fi dată eficienţă juridică maximă clauzelor cuprinse în contractul de asociere în participaţiune nr. 518 din 26 ianuarie 1995, prin care părţile, conform voinţei lor liber exprimate, au stipulat expres în art. 4 alin. (3) că „în situaţia în care, drepturile cuvenite S.C. M. S.A., stabilite conform contractului nu vor fi respectate timp de 3 luni, acesta se va rezilia de drept", precum şi art. 9 alin. (5) în sensul că „nerespectarea obligaţiilor de plată a veniturilor în condiţiile şi termenele stabilite prin contract, ori încălcarea dispoziţiilor legale conduce automat la rezilierea contractului în momentul constatării".Verificând îndeplinirea obligaţiilor asumate contractual de pârâtă, aşa cum sunt ele expuse cu maximă claritate în art. 4 alin. (1) şi (2) din contractul părţilor, reiese că plata nu a fost efectuată nici în limitele stabilite şi nici la termenele fixate. Neîndeplinirea obligaţiei de plată asumată contractual, instituie o culpă în conduita contractuală a pârâtei, a cărei sancţiune juridică o constituie rezilierea de drept a contractului cu consecinţa evacuării din spaţiul deţinut.
Greşit au reţinut instanţele judecătoreşti anterioare o altă situaţie de fapt şi de drept, deoarece din clauzele contractuale expuse anterior, fără putere de tăgadă, termenii folosiţi de părţi în redactarea pactului comisoriu conţinut în art.4 alin. (3) şi art. 9 alin. (5) din contractul de asociere în participaţiune sunt proprii unui pact comisoriu de gradul IV, specific în materie comercială. Prezenţa unui pact comisoriu de gradul IV face ca instanţa să nu se poată substitui părţii în privinţa căreia obligaţia nu s-a respectat şi care a decis rezilierea unilaterală a convenţiei, în această situaţie instanţa trebuind să se limiteze numai la verificarea aplicării corecte a pactului în speţă. Acest pact comisoriu este cel mai energic sub aspectul consecinţelor juridice, o asemenea stipulaţie având drept efect desfiinţarea necondiţionată a contractului, iar instanţa nu mai poate pronunţa rezilierea contractului, ci doar constată dacă această sancţiune a operat pe baza condiţiilor prevăzute de părţi.
Astfel fiind, urmează a admite recursul promovat de reclamanta S.C. M. S.A. cu sediul în Bucureşti, iar în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica în parte Decizia civilă nr. 1357 din 31 octombrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei civile nr. 1867 din 9 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, admite acţiunea principală şi dispune evacuarea pârâtei S.C. A.C. 93 SRL din spaţiul comercial situat în Bucureşti.
Va menţine dispoziţia sentinţei privind cererea reconvenţională şi dispoziţia deciziei privind apelul pârâtei reclamante reconvenţional.
Urmează a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta S.C. A.C. 93 SRL cu sediul în Bucureşti, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., recurs îndreptat împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. M. S.A. Bucureşti.
Modifică, în parte, Decizia nr. 1357 din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI Comercială, în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei civile nr. 1867 din 9 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, admite acţiunea principală şi dispune evacuarea pârâtei S.C. A.C. 93 SRL din spaţiul comercial situat în Bucureşti.
Menţine dispoziţia sentinţei privind cererea reconvenţională şi dispoziţia deciziei privind apelul pârâtei reclamante reconvenţional.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A.C. 93 SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4100/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 4104/2003. Comercial → |
|---|
