CSJ. Decizia nr. 4107/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4107/2003
Dosar nr. 9080/2001
Şedinţa publică din 29 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta C.N.C.F.R. S.A., regionala Bucureşti, l-a chemat în judecată pe pârâtul patronatul S.C.C.F.C. Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 25.440.000 lei contravaloare chirie neachitată şi la plata cheltuielor de judecată, cu motivarea că potrivit contractului nr. 6.5.1/1768 din 6 aprilie 1999 i-a închiriat pârâtei spaţiul situat în Cămin – Linia a 14 Gara de Nord destinat cazării personalului şi că aceasta din urmă nu şi-a respectat obligaţia de a achita chiria convenită.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2087 pronunţată la 16 martie 2001 a admis acţiunea aşa cum a fost formulată. În considerentele sentinţei s-a reţinut pe baza dovezilor aflate la dosar că pârâta nu şi-a respectat obligaţia asumată prin contract de a achita chiria pentru spaţiul pus la dispoziţie de reclamantă.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care, prin Decizia nr. 1212 din 17 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de patronatul S.C.C.F.C. Bucureşti.
În examinarea criticilor, instanţa de apel a reţinut că părţile de comun acord au stabilit preţul chiriei prin contractul pe care l-au semnat fără obiecţiuni. Clauzele stipulate de părţi nu trimit la anexe care să facă parte integrantă din contract, prin care să fie stabilit al cuantum al chiriei aşa cum a susţinut apelanta.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, patronatul S.C.C.F.C. Bucureşti.
Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (8) şi (10) în argumentarea cărora a susţinut că înţelege să critice obligarea greşită la plata sumei de 19.140.000 diferenţă între suma de 25.440.000 lei la care a fost obligată şi suma recunoscută ca datorată de 6.300.000 lei.
Această diferenţă, potrivit susţinerii recurentei, provine din interpretarea eronată a notei nr. 6.5.1/1296/1999 prin care spaţiul închiriat a fost încadrat la pct. (b) „Camere de tranzit" şi nu la poziţia 3, „locuinţe de plată" cu tarif de 900.000 lei/lună cum era firesc în condiţiile în care spaţiul ocupat în cămin la linia nr. 14 din Gara de Nord nu poate fi confundat cu o unitate hotelieră.
A mai susţinut recurenta că deşi a depus la dosar contractul nr. 20 din 21 septembrie 1999 prin care a făcut dovada că acelaşi spaţiu a fost încadrat la suma de 900.000 lei/lună, instanţa nu s-a pronunţat pe această probă, astfel că înţelege să solicite casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Recursul este nefondat.
Raporturile juridice dintre părţile în litigiu s-au stabilit pe baza contractului de închiriere nr. 6.5.1/1768 încheiat la data de 6 aprilie 1999 prin care la art.4 s-a prevăzut expres că „tariful de utilizare spaţiu este de 60.000 lei/pat x 2 locuri = 120.000 lei".
Acest tarif priveşte, aşa cum se specifică în art. 2 folosirea spaţiului Cămin – Linia 14 Gara de Nord, cu destinaţia cazare.
Cele trei facturi în litigiu privesc perioada cuprinsă între 20 aprilie 1999 – 31 iulie 1999, când contractul s-a derulat între părţi fără nici o modificare în privinţa tarifului convenit prin art. 4 şi fără vreo trimitere agreată de ambele părţi la nota despre care face vorbire recurenta care, chiar dacă exista anterior încheierii contractului nu a fost avută în vedere de părţile contractante la stabilirea tarifului.
Clauza din contract este clară, nesusceptibilă de alt înţeles aşa încât ea trebuie respectată întocmai. Cum convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante a căror voinţă nu poate fi suplinită în sensul cerut de recurentă, prin hotărâre judecătorească, critica referitoare la interpretarea greşită a raporturilor juridice dintre părţile în proces este nefondată.
În ce priveşte contractul nr. 20/1999 depus la dosar, care în opinia recurentei constituie probă pe care instanţele nu au examinat-o Curtea reţine că înscrisul respectiv priveşte o altă perioadă de timp. Faptul că în art. 4 din acest contract s-a prevăzut un tarif pe lună de 900.000 lei pe care recurenta îl susţine şi pentru pentru perioada în litigiu pentru care era încheiat alt contract, cu un alt tarif, nu este de natură să ducă la o altă concluzie decât cea la care s-a ajuns prin hotărârile pronunţate în cauză.
Clauza referitoare la tarif nu poate fi completată sau schimbată decât prin acordul de voinţă al părţilor pentru că astfel s-ar înfrânge principiul statuat de art. 969 C. civ.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul patronatul S.C.C.F.C. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1212 din 17 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4106/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 4108/2003. Comercial → |
|---|
