CSJ. Decizia nr. 423/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 423/2003
Dosar nr. 2513/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la 23 martie 2000, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâţii S.N.D. şi S.C. R.C.S. S.A. Bucureşti, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceştia, să pronunţe o hotărâre prin care să constate dreptul său de proprietate asupra unui număr de 1.856 acţiuni, reprezentând 7,036% din capitalul social, acţiuni care au aparţinut pârâtului 1 la pârâta 2. S.C. R.C.S. S.A.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a acordat pârâtului S.N.D., la data de 13 septembrie 1999, un împrumut în sumă de 103.000 USD pentru 30 zile, a cărei restituire la termen a fost garantată printr-un contract de împrumut privind transmiterea dreptului de proprietate asupra celor 1.856 acţiuni pe care aceasta le deţinea la pârâta S.C. R.C.S. S.A. Bucureşti.
În cauză, au formulat cerere de intervenţie în interes propriu mai mulţi acţionari din cadrul pârâtei S.C. R.S. S.A. printre care şi avocatul M.A.I., acţionar la societatea amintită, prin care au solicitat instanţei anularea clauzei de la art. 3 din contractul de împrumut, potrivit căreia reclamantul dobândeşte, în cazul nerestituirii împrumutului până la 16 decembrie 1999, dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinute de pârât la societatea menţionată.
Prin sentinţa civilă nr. 4363 din 29 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a hotărât astfel:
- respinge excepţia de necomercialitate, respectiv de necompetenţă materială a secţiei comerciale, ca neîntemeiată;
- respinge excepţia de necompetenţă teritorială ca neîntemeiată;
- respinge excepţia de netimbrare, ca neîntemeiată;
- respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. R.C.S. S.A., ca neîntemeiată;
- respinge acţiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâţii S.N.D. şi S.C. R.C.S. S.A., ca inadmisibilă.
Pentru a soluţiona astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că toate excepţiile invocate sunt neîntemeiate, iar pe fond că, pentru recuperarea sumei împrumutate, reclamantul poate promova o acţiune în realizarea dreptului şi nu una în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. care, în condiţiile speţei, este inadmisibilă.
Apelurile declarate de reclamantul C.C. şi de pârâtul S.N.D. în contradictoriu cu S.C. R.C.S. S.A. împotriva sentinţei sus menţionate, au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 3467 din 30 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul C.C., că acesta are, în calitate de pretins proprietar, posibilitatea să revendice cele 1.856 acţiuni ale cărui proprietar susţine că a devenit cu respectarea timbrajului la valoare, urmând ca instanţa sesizată cu o astfel de acţiune, să verifice legalitatea constituirii gajului asupra acţiunilor în raport de prevederile statutare şi de dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul S.N.D., instanţa de apel a reţinut că se impune şi respingerea acestuia întrucât litigiul are ca izvor garantarea restituirii unui împrumut prin constituirea unui gaj asupra acţiunilor şi, deci, că într-o astfel de situaţie, pârâtul, dispunând în acest fel de acţiunile sale, a acţionat în calitate de comerciant, situaţie în care, chiar dacă şi contractul de împrumut are o natură civilă, totuşi gajul constituit asupra acţiunilor nominative priveşte raporturi guvernate de legea comercială şi, ca atare, bine prima instanţă a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 4 raportat la art. 56 şi 890 C. com. şi a respins excepţia de necomercialitate, respectiv de necompetenţă materială a secţiei comerciale de a soluţiona pricina.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantul C.C., pârâtul S.N.D. şi intervenientul în nume propriu M.A.I.
În recursul său, reclamantul C.C. critică Decizia instanţei de apel pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate, fără a timbra însă calea de atac cu sumele prevăzute în citaţie.
În recursul declarat, pârâtul S.N.D. susţine, în esenţă, că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală deoarece, numai printr-o greşită apreciere a probelor de la dosar şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa de apel a reţinut, la fel ca prima instanţă, că litigiul este de natură comercială în loc să constate că suma nerestituită a făcut obiectul unui contract de împrumut încheiat între două persoane fizice care, nici una dintre ele, nu săvârşeşte acte de comerţ în mod sistematic, astfel că, în această situaţie, competenţa soluţionării pricinii revenea instanţei civile, mai ales în condiţiile în care gajul constituit asupra acţiunilor este un contract accesoriu contractului de împrumut care este de natură civilă şi, ca atare, în cauză, era aplicabilă jurisdicţia civilă potrivit principiului accesorium sequitur principale din moment ce, prin contract, nu s-au garantat obligaţii comerciale, ci civile.
În consecinţă, pârâtul solicită admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Prin recursul său, intervenientul M.A.I. susţine că, deşi a formulat la fond cerere de intervenţie în interes propriu împreună cu alţi acţionari, totuşi, tribunalul a omis să se pronunţe cu privire la această cerere, refuzând, totodată, să-i comunice, aşa cum a cerut, dispozitivul şi sentinţa motivată, situaţie în care a fost lipsit de posibilitatea de a ataca cu apel sentinţa. Astfel că, în aceste circumstanţe a solicitat, pentru îndreptarea acestei nelegalităţi, instanţei de apel, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la tribunal pentru comunicarea hotărârii, cerere asupra căreia instanţa de apel, de altfel, nici nu s-a pronunţat.
În consecinţă, intervenientul solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 art. 312 alin. (2), art. 261 alin. (3) şi 184 C. proc. civ.
Cu privire la recursul declarat de reclamantul C.C., se constată următoarele:
Prin citaţia emisă pe numele recurentului pentru termenul de astăzi, 29 ianuarie 2003, i s-a pus în vedere acestuia să timbreze recursul cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar, obligaţie căreia acesta nu i-a dat curs.
Cum excepţia netimbrării prevalează asupra oricărei alte excepţii sau examinării motivelor de recurs, Curtea constată că, în cauză, au devenit incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar şi art. 20 art. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care prevăd că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamantul C.C. urmează a fi anulat, ca netimbrat.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul S.N.D., se constată că acesta nu este fondat.
Astfel, din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamantul C.C. a acordat pârâtului S.N.D., în baza contractului din 16 noiembrie 1999, un împrumut în sumă de 103.500 USD pe o perioadă de 30 zile.
La capitolul al IV-lea pct. 3 din contract, părţile au convenit ca, în cazul nerestituirii împrumutului până la 16 decembrie 1999, împrumutătorul dobândeşte, fără intervenţia instanţei, acţiunile pe care pârâtul le deţine la pârâta S.C. R.C.S. S.A. Bucureşti, în număr de 1.856 reprezentând 7,0367% din capitalul social al acesteia.
Cum împrumutul nu a fost restituit la termenul stipulat, reclamantul C.C. a solicitat instanţei să constate, în baza art. 111 din C. proc. civ., că a devenit proprietarul acţiunilor aduse în gaj, cerere respinsă ca inadmisibilă.
Cu toate că soluţia a fost favorabilă pârâtului, totuşi, acesta a atacat cu apel hotărârea primei instanţe susţinând, în esenţă, că în raport de modul cum au fost stabilite raporturile juridice dintre părţi, competenţa soluţionării pricinii revenea instanţei de drept comun şi nu instanţei comerciale.
Criticile formulate de recurent nu pot fi primite deoarece, aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, pârâtul, dispunând de acţiunile nominative pe care le deţinea la pârâta S.C. R.C.S. S.A. asupra cărora a constituit gaj pentru garantarea restituirii împrumutului la termen, a acţionat în calitate de comerciant, chiar dacă contractul de împrumut încheiat între persoane fizice este de natură civilă.
Or, acest ultim aspect rămâne fără nici o relevanţă în soluţionarea cauzei, din moment ce, prin clauzele contractului de împrumut, s-a instituit un gaj care a dat naştere unor raporturi guvernate de legea comercială.
Cum această lege conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la cele din dreptul comun, se constată că, în speţă, nu este aplicabil principiul invocat de recurent potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului pentru a atrage, aşa cum se susţine eronat, competenţa soluţionării pricinii de către instanţele civile.
Ca atare, bine instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. com. şi, drept urmare, a respins faţă de calitatea de comerciant a pârâtului rezultată din probele dosarului, excepţia de necomercialitate, respectiv de necompetenţă materială a secţiei comerciale a tribunalului de a soluţiona pricina şi, pe fond, acţiunea ca inadmisibilă.
La rândul ei, instanţa de apel, respingând apelul pârâtului şi confirmând soluţia tribunalului, inclusiv sub aspectul examinat, a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Aşa fiind recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de intervenientul M.A.I., se constată următoarele.
Potrivit art. 282 C. proc. civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de către tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
În speţă, din actele dosarului, rezultă că recurentul a formulat, în calitate de acţionar la pârâta S.C. R.C.S. S.A., alături de alţi acţionari la aceiaşi societate pârâtă, cerere de intervenţie în interes propriu asupra căreia prima instanţă a omis să se pronunţe, iar, ulterior, a refuzat să dea curs favorabil cererii formulate de acesta privind comunicarea dispozitivului şi hotărârii motivată.
Or, în aceste condiţii, recurentul era îndreptăţit, faţă de conţinutul textului legal precizat, să atace cu apel sentinţa primei instanţe cerând repunerea în termen cu respectarea cerinţelor art. 103 C. proc. civ. şi nu să solicite, aşa cum a procedat greşit, instanţei de apel scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la tribunal pentru ca această instanţă să comunice hotărârea cu toţi intervenienţii, cerere care nu are nici un suport legal.
Aşa fiind şi ţinând seama de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. care statuează, printre altele, că numai hotărârile date în apel, cale de atac neexercitată în speţă de intervenient, sunt supuse recursului, fapt ce duce la concluzia că recursul intervenientului este inadmisibil, motiv pentru care acesta urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 3467 din 30 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul S.N.D. şi, ca inadmisibil, recursul declarat de M.A.I. împotriva sus menţionatei decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4229/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4251/2003. Comercial → |
|---|
